The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

OPEN DOORS la Combinatul Fondului Plastic

Article / 10 Apr 2022 / Andra Mihai
  • OPEN DOORS la Combinatul Fondului Plastic
1/1
Primul OPEN DOORS din 2022 la Combinatul Fondului Plastic are loc joi, 14 aprilie. Evenimentul invită publicul în una dintre cele mai concentrate destinații culturale ale Bucureștiului, prilej pentru descoperirea, explorarea și familiarizarea publicului cu spațiile artistice din incinta Combinatului, promovând și susținând totodată comunitatea creatoare coexistentă, formată din galerii de artă, dar și atelierele artiștilor plastici. 

Expozițiile prezente la galeriile Sector 1, IOMO, ArtSafe, UNAgaleria și spațiul The Institute vor fi unele impresionante, permițând iubitorilor de frumos să cunoască lucrări ce aparțin atât artiștilor naționali, cât și cu lucrări ce aparțin artiștilor internaționali.

Sector 1 Gallery / Expoziție BOGDAN VLĂDUȚĂ: CÂND PICTEZ ȘTIU CĂ VOI MURI! – un eseu vizual despre Van Gogh

‘’CÂND PICTEZ ȘTIU CĂ VOI MURI!’’  îl surprinde pe artistul Bogdan Vlăduță față în față cu maestrul său, cel care i-a devenit prieten, călăuzitor și confident –Vincent Van Gogh. Într-un eseu vizual dar și scris, Bogdan Vlăduță intră în dialog cu temele, metodele și simbolurile din opera lui Van Gogh, de care se lasă provocat și chestionat. Spațiul galeriei este restructurat într-un nou teritoriu vizual care include lucrări de mari dimensiuni, instalații, desene și intervenții in-situ ale artistului.

Spațiul The Institute / Finisaj, tur ghidat alături de curatoarea expoziției Expoziția Art In Progress_2. Coming Back to Our Senses, Iselin Huluba și un playdate cu artista Maria Mandea

A doua ediție a Art In Progress prezintă lucrări de sculptură, de fotografie și de design realizate de artiști din noua generație de creatori, cum ar fi: Matei Emanuel, Cătălin Velea, Diana Păun, Denise Lobonț și Maria Mandea.
Lucrările expuse de aceștia explorează teme actuale, legate de conectarea noastră la noi, la simțurile noastre și la lumea exterioară. Viziunea curatorială își propune ca, prin lucrările expuse, să ne facă mai atenți la nevoile noastre și la mediul înconjurător, după o perioadă de izolare și amorțire determinată de contextul pandemiei.

IOMO Gallery / Vernisaj, cu expoziția Adéla Janská - Play: please don’t touch! Curatoriată de Maria Bilașevschi

Păşind printr-o aparentă tăcere, Adéla Janská te introduce într-un joc în care nu există o diviziune binară sau o catalogare predeterminată a posibilelor interpretări care ar împărţi în înţelegeri exclusiv “masculine” sau “feminine” a ideii de privire. Artista crează, prin portretistica aproape exclusiv feminină, spaţii în care arcul naraţiunii, dacă este suficient întins, se adaptează subtilităţilor pe care le implică acţiunea de a fi privit.

ArtSafe / Expoziție de grup – WHEN ART MEETS RELIGION curatoriată de Ilaria Raluca Demetrescu

Cum se raportează artistul contemporan la divinitate, la actul credinței față de cum o făcea semenul său acum 25.000, 8000, 2000, 300 sau chiar 50 de ani?
Peste douăzeci de artiști români au răspuns acestei întrebări în expoziția "Când arta întâlnește religia/ Aprilie 2022" care are loc la galeria Art Safe, spațiul Combinat, Str Băiculești.Se vor afla lucrări ale unor artiști astăzi dispăruți dintre noi dar considerați contemporani prin poziționarea lor în actualitate. 

UNAgaleria / Expoziție de grup a studenților din cadrul departamentului de Scenografie și Eveniment Artistic, UNARTE - VINO SĂ DESCOPERI SCENOGRAFIA!

Combinatul Fondului Plastic este gazdă a peste 30 de ateliere și spații de creație ale artiștilor, printre care și:

Marian și Victoria Zidaru / Mircea Roman și Florentina Voichi / Cătălin Bădărău și Bianca Mann / Marcel și Elena Scutaru / Patricia Teodorescu / Lucian Țăran / Vlad Basarab / Emil Mica / Rotariu Gruia / Vintilă și Viorela Mihaescu / Corina Sârbu Lungu / Csaba Barabas

Programul colaborativ #doijoi, care are loc în fiecare a doua joi a lunii,  va include în circuitul său vernisajele și finisajele de la Combinat, din galeriile IOMO, Spațiul The Institute și Sector 1 Gallery.

PROGRAM: 18:00 - 22:00 / Intrarea este gratuită. 

OPEN DOORS la Combinat este un proiect The Institute, prezentat de Unicredit Bank și susținut de Art Property. 
Parteneri culturali: Uniunea Artistilor Plastici, Combinatul Fondului Plastic.
combinat.ro este platforma comunității culturale și creative din Băiculești 29 și una dintre principalele destinații culturale bucureștene. Proiect prezentat de UniCredit Bank și susținut de Art Property Development și Art Property City.

Siguranța publicului este o prioritate pentru noi, așadar vom ține cont de toate reglementările ce vor fi în vigoare la momentul desfășurării evenimentului.