The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Patru litere: DM și FT – serile de luni și marți sunt pentru film la Centrul Ceh

Article / 22 Oct 2019 / The Institute
  • Patru litere: DM și FT – serile de luni și marți sunt pentru film la Centrul CehDM_by_Andrei_Turenici
  • Patru litere: DM și FT – serile de luni și marți sunt pentru film la Centrul CehFT_by_Andrei_Turenici
  • Patru litere: DM și FT – serile de luni și marți sunt pentru film la Centrul CehKolya
  • Patru litere: DM și FT – serile de luni și marți sunt pentru film la Centrul CehMy Sweet Little Village
  • Patru litere: DM și FT – serile de luni și marți sunt pentru film la Centrul CehRun, Waiter, Run!
  • Patru litere: DM și FT – serile de luni și marți sunt pentru film la Centrul CehThe Fabulous World of Jules Verne
  • Patru litere: DM și FT – serile de luni și marți sunt pentru film la Centrul CehThe Inheritance or Fuckoffguysgoodday
1/7
Ce e de făcut în fiecare seară de luni și marți, de la ora 20:00? Se vine la film la Centrul Ceh, desigur. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep în ultima săptămână din octombrie, așa că serile mohorâte de toamnă pot fi petrecute la un film, alături de o bere cehă. Toamna aceasta, Centrul Ceh vă așteaptă la 5 documentare și 5 filme de ficțiune, toate cehoslovace sau cehe.

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Revoluția de Catifea, Centrul Ceh a pregătit o selecție de documentare care abordează în fel și chip transformările prin care a trecut societatea cehoslovacă în acele momente, cât și o serie variată de filme de ficțiune realizate între anii `50 și `90, care oferă posibilitatea de a observa schimbările prin care a trecut filmul ca artă în acea perioadă, dar și poveștile și atitudinile regizorilor față de sistem și schimbări.

Documentary Mondays debutează pe 28 octombrie, filmele introducând privitorul, în cadrul programului din această toamnă, în lumea lui Karel Zeman, cea a skateboardingul și în dinamica mișcărilor politice din Cehoslovacia anilor Normalizării. Primul film al seriei este Film Adventurer Karel Zeman (r. Tomás Hodan, 2015), ce ne poartă prin viața și realizările magicianului filmului, care a reușit să transporte publicul în preistorie, pe Lună și în alte lumi fantastice într-o epocă în care efectele speciale digitale lipseau cu desăvârșire.

King Skate (r. Simon Safránek, 2018), proiectat pe 4 noiembrie, ne invită să aruncăm o privire asupra lumii prea puțin cunoscute a skateboarderilor din Cehoslovacia, care își construiau singuri plăcile, explorau relieful urban în căutare de rampe, intrau în conflict cu autoritățile și petreceau nebunește, pe fondul căutării unei libertăți ce părea departe de a fi vreodată posibilă. Pe 11 noiembrie se vede Citizen Vaclav Havel Goes on Vacation (r. Adam Novak & Jan Novak, 2006), un documentar ce recreează călătoria lui Vaclav Havel prin Cehoslovacia în vara anului 1985, în perioada când încă nu devenise președinte și era printre cei mai cunoscuți artiști disidenți ai țării. Havel își vizitează prietenii, testează limitele libertății cetățenești și vede cum arată o lume la apusul comunismului.

Year Without Magor: Genius Cannot Be Faked (r. Oliver Malina Morgenstern, 2012) va fi proiectat pe 11 noiembrie. Filmul ilustrează, pe de o parte, o serie de povești scrise de artistul disident Ivan Martin Jirous, și pe de altă parte, brutalitatea sistemelor totalitare în care acuzațiile false conduc la arestarea și uneori chiar moartea celor care se opun. Magor, așa cum era cunoscut, a fost închis de cinci ori între 1968 și 1987, din cauza opiniilor sale politice. Seria proiecțiilor se încheie pe 25 noiembrie, cu un documentar filmat în decursul a zece ani, Citizen Havel (r. Miroslav Janek & Pavel Koutecký, 2008), care abordează aspectele multiple ale noii Republici Cehe în timpul președinției lui Havel.

Fiction Tuesdays continuă să aducă filme mai mult sau puțin cunoscute publicului român, dar care reprezintă modele importante ale cinematografiei cehoslovace și cehe. Până acum, acest program a oferit audienței posibilitatea de a cunoaște noi regizori cehoslovaci și a învăța mai mule despre modurile lor de a face film, iar Karel Zeman este unul dintre cei mai îndrăgiți creatori de cinema. Dacă luni se poate vedea un documentar despre acesta, marți, pe 29 octombrie, ficțiunea aferentă este în regia lui - The Fabulous World of Jules Verne (1958).

Programul continuă pe 5 noiembrie cu filmul Run, Waiter, Run! (r. Ladislav Smoljak, 1981), o comedie despre un librar ale cărui probleme viață îl împing către moduri creative de a face bani, iar pe 12 noiembrie sunteți așteptați la un clasic: My Sweet Little Village (r. Jirí Menzel, 1985), ce ilustrează viața comunității formate în jurul unei cooperative agricole, în centrul căreia se află Otik, un bărbat încet la minte, dar îndrăgit în tot satul, și colegul său de muncă, Pavek, care realizează, pe parcurs, cât de mult înseamnă, de fapt, prietenia.

Odată cu proiecția de pe 19 noiembrie, publicul se transferă în anii 90, începând cu filmul The Inheritance or Fuckoffguysgoodday (1992), în regia cunoscutei Vera Chytilová, un studiu asupra tipologiei de om necioplit, proaspăt îmbogățit după căderea comunismului, care simte nevoia să epateze pentru a-i fi validată condiția socială, dar și asupra noilor moduri de raportare la sex și societate care iau naștere odată cu noul sistem economic. Programul se încheie cu filmul Kolya (r. Jan Svěrák, 1996), câștigător al Premiului Oscar și al Globului de Aur pentru cel mai bun film străin. Acesta spune povestea unui fost violoncelist al Filarmonicii din Praga, care încearcă să se susțină financiar cântând la înmormântări, după ce a fost concediat pe criterii politice.

Așadar, timp de 5 săptămâni, Centrul Ceh se animă din nou, în serile de luni și marți, de la ora 20:00. Berea Budweiser Budvar se întoarce pentru a întâmpina vizitatorii, iar intrarea este liberă, ca de obicei.

Evenimentele Facebook ale primelor două proiecții aici: DM & FT

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.

Parteneri media: AGERPRES, Radio România Cultural, Observator Cultural, Filme Cărţi, Ziarul Metropolis, MovieNews, Dilema Veche, LiterNet.ro, Revista Zeppelin.