The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Peste 30 de expoziții de design și artă, de vizitat în circuitul #RDW2021 în luna iunie

Article / 26 Mai 2021 / Luiza Popescu
  • Peste 30 de expoziții de design și artă, de vizitat în circuitul #RDW2021 în luna iunie Assamblage Institutul de Arta si Design__Expoziție de bijuterie contemporană, ceramică și gravură
  • Peste 30 de expoziții de design și artă, de vizitat în circuitul #RDW2021 în luna iunieDizainăr concept store__How It s Made. Focus on Dizainăr Products
  • Peste 30 de expoziții de design și artă, de vizitat în circuitul #RDW2021 în luna iunieFAU, Cluj-Napoca x VITRA, Basel&Weil am Rhein__RefreshVerner Panton s Chair
  • Peste 30 de expoziții de design și artă, de vizitat în circuitul #RDW2021 în luna iunieGalateca__Neomanifest Romantic. Identitati ale scolii de la Cluj
  • Peste 30 de expoziții de design și artă, de vizitat în circuitul #RDW2021 în luna iunieInstitutul Maghiar_MOME THIRTYTHREE
  • Peste 30 de expoziții de design și artă, de vizitat în circuitul #RDW2021 în luna iunie Noblesse Group__Fusion Arts Expo
  • Peste 30 de expoziții de design și artă, de vizitat în circuitul #RDW2021 în luna iuniePATZAIKIN Ecosystem__Forumul Canepa in secolul 21. (In)toarcem traditia spre viitor
1/7
În luna iunie, în București, cu ocazia Romanian Design Week au loc peste 30 de expoziții de artă și design dedicate publicului larg. Galerii, studiouri multidisciplinare de design și arhitectură, institute culturale, organizații de creație și meșteșug și business-uri locale creează un circuit expozițional efervescent și impresionant, de vizitat în perioada 5-13 iunie.

În lista de expoziții satelit RDW 2021 se regăsește Assamblage – Institutul de Artă și Design care organizează în 12 și 13 iunie o expoziție temporară de bijuterie contemporană, ceramică și gravură. Expoziția va avea loc în noua locație din Str. Dimitrie Racoviță nr. 18, același loc care găzduiește și Bistro Carbon 14 – un spațiu mixt de studiu, dialog și experimentare.

Constant în încercarea sa de a transforma tradiția într-un element relevant în modelarea viitorului, PATZAIKIN aduce la Muzeul Național al Țăranului Român Forumul „Cânepa în secolul 21. (În)toarcem tradiția spre viitor”. Evenimentul cuprinde patru părți care oferă vizitatorilor experiența conexiunii autentice dintre cânepă și meșterii, artiștii și designerii care o transformă în obiecte de artă și cuprinde, pe lângă componenta expozițională, un performance semnat Mircea Cantor și o conferință internațională.

Vizita la Muzeul Național al Țăranului Român este o șansă pentru vizitatori să descopere în același timp o expoziție unică organizată de Institutul Cultural Maghiar din București. THIRTYTHREE – 33 de lucrări de artă fotografică ce susțin o restrospectivă asupra celor celor 33 de ani din istoria Departamentului foto din cadrul MOME. Tot Institutul Cultural Maghiar prezintă în în spațiul din strada Gina Patrichi nr. 8 o capsulă de modă și design industrial cu creații ale designerilor preocupați de sustenabilitate și reuniți sub conceptul The Future Begins Now.

Un alt muzeu de vizitat în programul DESIGN GO este MARe, Muzeul de Artă Recentă, care prezintă proiectul de colaborare ELECTRIC PUNK. ERAD - Electric Rear Axel Drive, definit prin opera lui Ștefan Tănase, un tânăr artist ce lucrează predilect cu intersecția dintre tehnologie și pop culture.

La Dizainăr, magazinul din strada Puțul cu Plopi, are loc How it’s made / Focus on Dizainăr products: un demers educativ pentru vizitatori, dar și pentru designerii expozanți, care pleacă din credința că designerii români sunt obișnuiți să creeze în spatele ușilor închise, arătând în final lumii doar rezultatul finit. Din acest motiv, publicul înțelege rareori demersul creativ și mai ales munca depusă pentru un produs aparent foarte simplu.

În același spațiu Dizainăr, Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca, împreună cu Vitra, prezintă obiectele rezultate în urma concursului „#refreshVerner's Panton chair”. Inițiativa deschisă studenților a căutat cele mai bune interpretări creative contemporane a celebrului scaun conceput de Verner Panton.

O căutare similară în programul RDW2021 o inițiază ARCA by Menatwork, în parteneriat cu Facultatea de Arte Decorative și Design, UNARTE București, și prezintă rezultatele Atelierului DESIGN TOGETHER în cadrul unei expoziții de moodboard-uri cu focus pe melanjul între texturi, culori și finisajele în spațiile creative.

Fusion Arts – Agenția de Artă creată de Noblesse Group pentru a reuni artiști din vaste domenii - organizează a cincea ediție a Fusion Arts Expo și transformă grădina și interiorul Palatului Noblesse într-un hot-spot al artelor în perioada 11-13 iunie și lasă vizitatorilor șansa să cunoască creatorii din spatele operelor.

Un alt punct de interes pe harta orașului este Maison Albini Prassa, casa dedicată pionierilor timpului, transformată special în timpul RDW 2021 în gazda Designing Time - un eveniment despre ceasuri, design și timp, despre fațetele creativității din industria orologeră. Expoziția aduce publicului obiecte de artă orologeră ale brand-ului L’Epée 1839, dar și povești care au dat naștere unor ceasuri în ediție limitată dedicate României.

Două expoziții pot fi văzute în paralel la Spațiul 25M2, din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Ambele colaborări ale Andrei Panait, TOGETHERNESS și PESTETOT ȘI MAȘINA DE (A)PRINS GÂNDURI pornesc un dialog multidisciplinar unde narativul și ilustrația se completează într-o poveste despre co-creație, oameni și perioada pandemiei.

O perspectivă similară asupra pandemiei – asupra emoțiilor așternute sub mască – este suprinsă într-o documentare fotografică realizată de Ștefan Vartolomei și curatoriată de Alexandra Bujeniță. Pandemic Eyes – How Was Your Day? este de văzut între 10 și 11 iunie la Acuarela Bistro.

În Beat Bar din strada Vasile Lascăr, Laura Târțău și Alexandru Pop aka CONTINUUM ART STUDIO creează UNIT – o instalație din două obiecte de sticlă suflată, o hartă a lumii celeste proiectată pavimentar și o lucrare verticală, a umanității emoționale, sunt sugestii de introspecție și cunoaștere a universurilor din noi, cu noi și pentru noi.

În recomandările expoziționale din circuit se înscriu și o serie de galerii locale. La Galateca expun 36 de artiști români în cadrul Neomanifest Romantic.Identităţi ale şcolii de la Cluj – o prezentare a noului val al Şcolii de la Cluj, fenomen artistic şi de piaţă, dezvoltat în mediul artistic solid al orașului, cu o amploare internaţională deosebită în ultimii ani.

În paralel, Sandwich Offspace, noul spațiu al galeriei deschis în cadrul proiectului recent lansat Ateliere Malmaison, din Calea Plevnei, invită vizitatorii între 10 și 12 iunie la o întâlnire cu oamenii sintetici ai Elenei Scutaru – personaje ce aparțin unui viitor în care esteticul este irelevant și, în egală măsură, unui trecut care merge până în antichitate, în care imaginea omului, verticală și fără echivoc, este centrală.

Programul complet poate fi consultat pe
www.romaniandesignweek.ro.

***

Circuitul de evenimente satelit Design Go, parte din Romanian Design Week, cuprinde în total peste 50 de evenimente și 70 de spații. Pe lângă expoziții, programul cuprinde activități propuse de organizații cu ADN creativ: târguri de design, open doors în studiourile din București, ateliere și lansări de produs, pe care publicul le poate cunoaște prin actualizări zilnice online, aici.