The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Peste 30 de spectacole independente la UNDERCLOUD 12

Article / 26 Aug 2019 / The Institute
  • Peste 30 de spectacole independente la UNDERCLOUD 12
1/1
Ajuns la cea de-a 12-a ediție, UNDERCLOUD - Festival de Teatru Independent de Orice, primul festival de teatru independent din România are loc până pe 30 august, la Muzeul Țăranului Român.

Spectatorii au șansa de a participa la peste 30 de spectacole de teatru contemporan, performanceuri, spectacole de dans, spectacole unu la unu, o scenă de poezie și un concert Moonlight Breakfast.

Biletele s-au pus în vânzare pe mystage.ro și pe Eventbook sau direct de la Casa de Bilete de la Muzeul Țăranului Român (Strada Monetăriei, nr.3). Spectatorii beneficiază de campania 1+1 VIAȚA FĂRĂ CASH, susținută de Raiffeisen Bank: la 1 bilet cumpărat cu un card Raiffeisen Bank de la Casa de Bilete, al doilea bilet la același spectacol este oferit cadou.

Ediția din UNDERCLOUD2019 se desfășoară într-un context cultural și artistic tot mai dificil, în care sprijinul instituțiilor culturale de stat este diminuat considerabil sau chiar absent.

Competiția din acest an aduce pe scena Undercloud 18 spectacole care vorbesc despre curaj și asumare într-o formă nonconformistă: „Basma Curată” (Linotip), „Cataclisma” (unteatru), „Căsuța din ceață” (Teatrul Apropo), „De fapt eram eu” (Programul de Arte Performative MNAC și AFCN), „Teatru de repertoriu” (Asociația Bulevardul Culturii), „Această Sonia” (Teatrul Luni GREEN HOURS), „Libretto Solitudine” (Teatrul LUNI GREEN HOURS și Jamais Vu), „Bad Talks” (unteatru), „Dust” (Connecticut Repertory Theatre), „Rollercoaster” (SMO ASSOCIATION și Teatrul LUNI de la GREEN HOURS), „#viațalabirou” (On Stage Theatre), „Persona” (unteatru), „Proof” (unteatru), „O nemaipomenită aiureală”, „An Tan Tina”, „Cadranul Plus Plus” (Teatrul Apropo), „Medea’s boys” (Apollo111).

Pe scena Undercloud o veți putea întâlni și pe Emiliana Alexe, cea care, alături de Silent Strike, a câștigat trofeul Grimme-Preis 2019 (echivalentul premiilor Oscar, în Germania), pentru coloana sonoră a serialului „Hackerville". Emiliana Alexe joacă alături de Olga Diana Török, Oana Vidoni și Török Silvia, în „Putere. Povești personale” (regia: Carmen Lidia Vidu). 

Juriul ediției din acest an este compus din actorul George Ivașcu, scenografa Iuliana Vîlsan, actrița Rodica Mandache, teatrologul Octavian Saiu și actrița Ilona Brezoioanu.

Aceștia vor decide: Cel mai bun spectacol, Cea mai bună regie, Cea mai bună actriță, Cel mai bun actor, Cel mai bun scenograf, Premiul de Excelență, Premiul UNDERCLOUD.

UNDERCLOUD inaugurează anul acesta și o scenă de poezie, pe terasa festivalului, unde protagoniștii spectacolelor vin în fața spectatorilor cu creații proprii sau poezii alese. Publicul va avea astfel ocazia de a-i cunoaște pe actorii favoriți, de a urca pe scenă alături de ei și a petrece momente unice.

O altă noutate a acestui an este performance-ul „Unu la Unu”, în cubul Undercloud. Preț de 12 minute, un spectator poate intra într-un univers paralel, extrem de personal, intim, cu unul dintre cei 12 actori ce vă așteaptă să experimentați împreună. „Prin ONE ON ONE, am dorit să ofer tinerilor performeri cadrul pentru a dezvolta, pe un schelet ales sau compus de ei, o situație, o întâlnire, o experiență Unul la Unul. 12 întâlniri. 12 călătorii. Ce ocazie mai bună de a sărbători 12 ediții <<sub nori>>?”, spune Alexandru Nagy, creatorul spectacolului, desemnat „Cel mai bun regizor” la ediția din 2018 a UNDERCLOUD.

Mai multe detalii despre spectacolele #UNDERCLOUD12 și programul festivalului se găsesc pe www.undercloud.ro, pe facebook.com/undercloudfestival și instagram.com/undercloudfestival.

Biletele se găsesc pe mystage.ro și pe Eventbook sau direct de la Casa de Bilete de la Muzeul Țăranului Român.
_______________________________________________________________

UNDERCLOUD a fost creat în 2008 și este primul festival de teatru independent din România. Din 2014 se desfăşoară sub egida programului Europe for Festivals. Festivals for Europe, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa.

UNDERCLOUD este creat și organizat de Asociația UNDERCLOUD.

Susținut de: Raiffaisen Bank, Staropramen

Sprijinit de: President, Aqua Carpatica

În parteneriat cu: Godot Café Teatru, Teatrul Metropolis, Creart, Primăria Capitalei, Teatrelli, Kasper, Zeedo, Mara Mura, Class In, Leroy Merlin, Body Shape, Ibis, Pârgaru&Asociații, Editura Trei, Mathilde

Aplaudat de Radio Guerrilla.

Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, Zile și Nopți, Ringier, IQads, Ziarul Metropolis, Liternet, Cărturești.