Programul Search & Research RO continuă și anul acesta în cadrul Nopții Albe a Galeriilor NAG. La finalul acestui program, marți, 10 octombrie, începând cu ora 16:00 va avea loc o discuție publică cu invitații la Rezidența BRD Scena 9.
Asociația Ephemair invită în cadrul programului un grup de specialiști străini din domeniul artei contemporane să cerceteze și să descopere scena culturală locală. Pentru ediția NAG 2017, “Search & Research RO“ este realizat în cooperare cu programul de rezidențe curatoriale ARC Bucharest, iar invitații sunt:
Miguel Amado - Senior Curator la Middlesbrough Institute of Modern Art, Anglia, Geir Haraldseth - Director al Rogaland Kunstsenter (Rogaland Contemporary Art Centre), Stavanger, Norvegia, Gabi Scardi - curatoare și critic de artă, Milano, Italia, Evelyn Simons - curatoare, critic de artă și coordonatoare de proiecte la CAB – un centru privat non-profit de artă contemporană din Bruxelles, Belgia și Stefan Vicedom curator, cercetător asociat în artă contemporană la Städel Museum din Frankfurt, Germania.
Programul de o săptămână al “Search & Research RO“ va include un tur intensiv de vizitare a instituțiilor, galeriilor și inițiativelor participante în programul NAG București, o călătorie de cercetare în Timișoara și Arad și o serie de vizite de studiouri de artiști în București.
Programul va fi concluzionat de participarea invitaților la o discuție cu publicul moderată de Dragoș Olea - membru al colectivului de artiști APPARATUS 22 și consultant ARC Bucharest - care va avea loc la data de 10 Octombrie, începând cu orele 16:00, la Rezidența BRD Scena9 din București.