ADC Europe organizează cea de-a 8-a ediţie Creative Express pe 18 şi 19 iulie în Riga, aducând împreună 32 de tineri creativi din 16 țări europene. Raluca Circo (McCann Worldgroup România) şi Diana Mitrică (Ogilvy România) au fost selectate să facă parte din elita creativă europeană.
Co-organizată împreună cu ADC Letonia, această ediție îi provoacă pe tinerii participanți să lucreze într-un cadru fantastic pentru a găsi soluţii creative pentru Latvian National Library şi The Riga Tourism Development Bureau Foundation.
Raluca Circo, Senior Art Director McCann Worldgroup România declară: „Am crezut mereu că România excelează în această industrie şi mă bucur teribil de mult că fac parte din ea. Din momentul în care am lucrat în prima agenţie am ştiut că nu îmi doresc neapărat o altă profesie şi că nu e o alegere temporară. Deci pot spune că sunt unul din acei oameni care sunt pur şi simplu fericiţi cu ceea ce fac. În general, tot timpul meu e dedicat briefurilor care îmi cad în mână, chiar dacă prietenii sau familia mea înţeleg parţial alegerea asta.
E cumva măgulitor să te afli pe lista celor mai buni tineri creativi ai Europei şi mă bucur că am fost selectată. Sper doar să fie o întâlnire cât mai productivă, să avem cât mai multe soluţii atipice pe brief şi să fac din asta o metodă de învăţare nouă, pe care să o împărtăşesc şi cu voi odată ce a luat sfârşit.”
Workshopul se desfăşoară în mai multe grupuri de lucru, iar tinerele talente se vor bucura pe tot parcursul procesului de mentorat din partea unor prestigioși Directori de Creație: Marjorieth Sanmartin, Global Creative Director | Grey Germany; Susana Albuquerque, President | Clube Criativos de Portugal; Marlon Shoudesh von Franquemont, Senior Creative | Innocean Worldwide Europe (Berlin); Aleksandrs Bētiņš, Creative Director & partner | Not Perfect Riga | Y&R & LADC President; Liene Bērziņa, Creative Director | DDB Latvia; Jana Savič Rastovac, Executive Creative Director | McCann Beograd; Hans Peter Albrecht, Creative Partner | The Wunderwaffe & Creative Express Director şi Charlotte Bufler, CCO | The Wunderwaffe.
“La Creative Express am aplicat fără să ştiu mai mult decât ce mi-au zis Dani Macarie (Creative Director | Ogilvy & Mather) şi ulterior Google, cu acelaşi curaj cu care am ajuns în toate playground-urile creative în care am fost până acum. Sunt curioasă unde şi cum o să mi se ducă mintea când o să aibă brieful în faţă, dat fiind că o să îi dau de lucru într-un loc plin de stimuli. Şi de oameni mişto cu background-uri atât de diferite. Şi de ziua mea. Da. Hai doamne ajută.”, completează Diana Mitrică, Copywriter Ogilvy România.
Ca și în edițiile trecute, participanții sunt sub 28 de ani și au cel puțin 2 ani de experiență în sector.
Raluca Circo este Senior Art Director în cadrul McCann Bucureşti şi ADC RO - Art Director of the Year 2019. Raluca a studiat Design Grafic în cadrul UNARTE şi a fost Web Designer şi Head of Design în agenţii ca Leo Burnett, MRM//McCann sau Jazz Communication. A devenit Senior Art în cadrul McCann, unde scopul zilnic este să găsească cele mai bune reprezentări fiecărui brief care apare în to do list. Crede cu certitudine că - indiferent de titlul jobului - scopul proiectelor sale este să dea o formă grafică, coerentă fiecarei idei cu potenţial. Crede în același timp că execuţia grafică nu e niciodată finală până la sfârşitul proiectului şi că lucrurile trebuie să fie îmbunătăţite constant până în momentul predării editabilului. În prezent, acest modus operandi e concretizat în încercarea de a-şi reface întregul portofoliu de până acum.
Diana Mitrică a absolvit Şcoala ADC în 2017, de unde a luat ostatic şi un Shortlist la Cannes Future Lions. Creativ cu contract şi nu „pentru expunere” este de aproape patru ani, timp în care s-a jucat şi de-a regia şi de-a montajul.
Cele șapte ediții precedente ale Creative Express s-au desfășurat la Lisabona (2018), Roma (2017), Helsinki și Tirol (2015), Munchen şi Amsterdam (2014) şi Innsbruck-Viena (2013).
Mai multe detalii pe pagina de Facebook sau site-ul oficial.