Valoarea metaforică a materiei prezentate se află în centrul demersului creativ al Ralucăi Băjenaru, fie că este vorba de pictură, obiect sau instalație. Utilizarea unei materii cu istorie, cum ar fi pământul, cuiele ruginite recuperate din construcții, părul uman sau chiar semnăturile a sute de necunoscuți o aduce în fața unei simbolistici a înregistrării, a amprentării lumii.
ASEMIA
Eliberată de orice conținut manifest, scrierea asemantică este o formă pur vizuală de scriere, uneori asemănătoare sistemelor primitive de scriere și formelor preliterare de proto-scriere; este la latitudinea privitorului/cititorului de a adăuga înțelesul și de a o interpreta, demersul fiind similar contemplării unei picturi abstracte.
Artistul Raluca Băjenaru consideră că scrierea ca gest corporal se manifestă cel mai bine în semnatură, atunci când nu încerci sa îți scrii numele în clar, ci faci, prin intermediul ustensilei de scris, un gest care te reprezintă. Raluca a mers pe stradă și a rugat oamenii pe care i-a întâlnit sa semneze pe pânzele ei, intenționând sa obțină un fel de „gestualism colectiv”, asupra căruia a intervenit ulterior, o dată revenită în atelier, pentru a experimenta compozițional și cromatic. Asumându-și interacțiunea cu oamenii, procesul de realizare a lucrărilor a căpătat un specific aparte, al unei arte nomade în care interferează întâmplarile imposibil de controlat și o bogăție a experiențelor.
Alegerea plastică de a suprapune mai multe straturi de semnături astfel încât, în unele zone, grafica individuală nici nu se mai distinge, este relevantă pentru contrastul între „autograf” și „aglomerare de semne”, între individualitate și mulțime.
ASEMIA
Eliberată de orice conținut manifest, scrierea asemantică este o formă pur vizuală de scriere, uneori asemănătoare sistemelor primitive de scriere și formelor preliterare de proto-scriere; este la latitudinea privitorului/cititorului de a adăuga înțelesul și de a o interpreta, demersul fiind similar contemplării unei picturi abstracte.
Artistul Raluca Băjenaru consideră că scrierea ca gest corporal se manifestă cel mai bine în semnatură, atunci când nu încerci sa îți scrii numele în clar, ci faci, prin intermediul ustensilei de scris, un gest care te reprezintă. Raluca a mers pe stradă și a rugat oamenii pe care i-a întâlnit sa semneze pe pânzele ei, intenționând sa obțină un fel de „gestualism colectiv”, asupra căruia a intervenit ulterior, o dată revenită în atelier, pentru a experimenta compozițional și cromatic. Asumându-și interacțiunea cu oamenii, procesul de realizare a lucrărilor a căpătat un specific aparte, al unei arte nomade în care interferează întâmplarile imposibil de controlat și o bogăție a experiențelor.
Alegerea plastică de a suprapune mai multe straturi de semnături astfel încât, în unele zone, grafica individuală nici nu se mai distinge, este relevantă pentru contrastul între „autograf” și „aglomerare de semne”, între individualitate și mulțime.