The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

RDW Open Air propune vizitatorilor un joc de blueminton prezentat de Absolut

Article / 28 Aug 2020 / The Institute
  • RDW Open Air propune vizitatorilor un joc de blueminton prezentat de AbsolutBlueminton by Absolut
  • RDW Open Air propune vizitatorilor un joc de blueminton prezentat de AbsolutBlueminton by Absolut
  • RDW Open Air propune vizitatorilor un joc de blueminton prezentat de AbsolutBlueminton by Absolut
  • RDW Open Air propune vizitatorilor un joc de blueminton prezentat de AbsolutBlueminton by Absolut
1/4
În perioada 11-20 septembrie, RDW Open Air, un nou format al Romanian Design Week, propune iubitorilor de design o serie de instalații interactive care stau sub tema jocului amenajate în curtea interioară a Combinatului Fondului Plastic. Una dintre aceste instalații este un joc de badminton reinterpretat de echipa de arhitecți Zeppelin Design, sub numele blueminton și susținut de Absolut.

Pentru că ultimele luni au schimbat radical dinamica petrecerii timpului alături de cei dragi, Open Air oferă vizitatorilor experiența de a fi din nou împreună, însă într-un mod responsabil.

Jocul de badminton a fost inventat în 1970, în India, de către armata britanică. La început, s-a numit poona. În anul 1873, Ducele de Beaufort a introdus jocul în Marea Britanie, de unde vine și schimbarea numelui.

BBC Sport Academy a declarat badmintonul al doilea cel mai popular sport din lume, după fotbal. A ajuns însă un joc olimpic abia în 1992, odată cu organizarea competiției în Barcelona.

În cadrul formatului Open Air, vizitatorii vor avea ocazia să experimenteze o variantă a popularului joc reinterpretată de echipa Zeppelin Design, numită Blueminton.

Regulile sunt simple:
Pasul 1: JUCĂM CURAT!
Verificăm poziționarea corectă, peste gură și nas, a echipamentului obligatoriu: masca de protecție.
Ne privim adversarii în ochi de la distanța de siguranță: doi metri.
Alegem racheta albastră, tot cu privirea, fără să atingem toate rachetele din coșulețul cu rachete albastre, și o dezinfectăm conștiincios: un puf pentru mine, un puf pentru adversar, un puf pentru noroc și așa mai departe. Repetăm procesul pentru fluturaș.

Pasul 2: METODA DE JOC!
La simplu:
Meciurile se dispută în sistemul de 2 seturi din 3, pentru că suntem de treabă și toată lumea vrea să se joace.
Primul jucător care ajunge la 21 puncte câștigă setul.
În cazul în care ambii jucători au acumulat 20 puncte, este necesar un avantaj de 2 puncte pentru ca unul din ei să poată fi desemnat învingător. Pentru scorul 29 egal, căștigătorul punctului 30 ia setul.
La dublu:
Formăm echipe numai împreună cu persoane din propriul grup de distanțare socială.
Meciurile se dispută în sistemul de 2 seturi din 3, dacă suntem de treabă, sau 3 seturi din 5, dacă ne mișcăm prea repede.
Prima echipă care ajunge la 21 de puncte câștigă setul.
În cazul în care ambele echipe au acumulat 20 puncte, este necesar un avantaj de 2 puncte pentru ca una din ele să poată fi desemnată învingătoare. Pentru scorul 29 egal, echipa care ajunge prima la 30 de puncte ia setul.

Pasul 3: SĂ JUCĂM!
În timpul jocului avem grijă să purtăm corect masca și să păstrăm distanța față de ceilați jucători.
Încurajăm: air-hugs, air-drums și dansuri individuale ale victoriei.

În parcul de design dezvoltat la Combinatul Fondului Plastic, vizitatorii mai pot descoperi proiectele câștigătoare ale concursului Ping-Pong+, un teren de unigolf, un petanque, o zonă cu balance boards, dar și un rastel, unde își pot depozita bicicletele în siguranță.

Romanian Design Week ține cont de toate reglementările în vigoare pentru a garanta siguranța publicului. Alegerea spațiilor a ținut cont de contextul actual, ansamblul de clădiri din cadrul Combinatului Fondului Plastic asigurând o suprafață mare de spații exterioare și condiții de distanțare socială.

Romanian Design Week 2020, un eveniment prezentat de The Institute și UniCredit Bank, are loc în perioada 11-20 septembrie, iar anul acesta a dezvoltat o ediție specială, menită să evidențieze rolul esențial al designului în proiectarea unui viitor mai bun, într-o perioadă în care creativitatea a devenit mai importantă ca niciodată. Festivalul abordează SCHIMBAREA, temă anunțată încă de la începutul anului, actualizându-și discursul și proiectele prezentate în acord cu transformările și contribuțiile aduse de industriile creative în perioada pandemiei, sub titulatura CHANGE 2.0.