Alături de Qreator by IQOS, lansăm o nouă categorie de evenimente în cadrul ediției de anul acesta a Romanian Design Week. Este vorba despre DESIGN FLAGS, o serie de șapte expoziții care documentează evoluția designului din perspective culturale internaționale, care vor fi găzduite de spațiul Qreator by IQOS, în intervalul 11-20 septembrie.
Până ne vom revedea în septembrie, am decis să împărtășim cu voi conținutul acestor expoziții online, aici, dar și să pornim o serie de interviuri cu echipele din spatele lor. Astfel, avem ocazia să descoperim împreună ideile și insighturile de la care a pornit fiecare dintre proiecte.
Cele șapte expoziții, realizate alături de Ambasada Spaniei la București, Institutul Maghiar din București, Centrul Ceh, Designmuseum Danmark, CHART, Next Nature și KWY.studio, investighează noi abordări și preocupări în design, prezintă idei inovatoare și produse ce reușesc să redefinească sfera din care fac parte.
Astăzi vorbim despre expoziţia care reuneşte o serie de postere stradale din Madrid care au dat culoare oraşului cu ocazia diferitelor evenimente şi iniţiative desfăşurate în capitala Spaniei în perioada 2016-2019. Aceste lucrări, selectate din arhiva Primăriei Madridului, reflectă atât istoria şi diversitatea oraşului, cât şi talentul şi creativitatea artiştilor spanioli.
Credits:
Aperitif Studio, Ana Galvañ, Bnomio, Del Hambre - Orgullo, 2018
Aníbal Hernández - Río Manzanares, 2018
Posterele, create sub coordonarea municipalității, mai exact a directorului de creație al Primăriei Madridului din acea perioadă, Nacho Padilla, reprezintă o formă originală de comunicare a unor festivități, proiecte urbane, proteste, recomandări pentru locuitori sau informări asupra unor servicii și resurse pe care primăria le pune la dispoziția cetățenilor.
Multe dintre creaţiile artistice care alcătuiesc această expoziţie au fost realizate pentru a transmite anumite mesaje de conştientizare prin intermediul cărora s-a urmărit sensibilizarea, schimbarea unor atitudini şi prezentarea unor modele de comportament social.
Credits:
Mercedes DeBellard - San Isidro-Pecas, 2018
icol Talso, Nuria Úrculo - Veranos de la Villa, 2018
Extrem de apreciate au fost ilustraţiile realizate în 2018 de artista spaniolă Mercedes deBellard cu ocazia uneia dintre cele mai populare sărbători ale Madridului, şi anume Festivalul San Isidro. Tradiția este cheia acestui emblematic eveniment, de la care nu lipsesc costumele tradiționale de chulapo și chulapa, voalurile elegante denumite mantillas, garoafele sau reprezentativul chotis pe care chiar și astăzi îl dansează localnicii pe străzile orașului. Faimoasele ilustraţii realizate de Mercedes deBellard, care au inundat în acea perioadă întregul oraş, au condensat perfect filozofia acestei sărbători printr-o explozie de culori şi elemente specifice evenimentului.
Credits:
Bakea - Año Nuevo Chino, 2017
Aperitif Studio - Taxi- Gran Vía, 2017
Pe lângă această sărbătoare caracteristică Madridului, au fost ilustrate multe alte evenimente şi activităţi culturale desfăşurate anual în capitala Spaniei, precum Festivalul de Film din Carabanchel, sărbătoarea tradiţională a Sfântului Anton, Festivalul Veranos de la Villa, Carnavalul sau sărbătorirea Noului An Chinezesc.
Expoziția include lucrări realizate de:
Koln Studio: http://kolnstudio.com/
September: https://www.september.es/
Bakea: http://www.behance.net/bakea
Rubio y Del Amo: http://rubioydelamo.com/
Zapping: https://zapping.es
Yinsen Studio: https://yinsenstudio.com/
Aníbal Hernández: https://anibalhernandez.es/
Riki Blanco: http://www.rikiblanco.net/
AR Difusión: https://www.ardifusion.com/
Mercedes DeBellard: https://mercedesdebellard.net/
Aperitif Studio: https://www.le-aperitif.com/
Rocío Cañero: https://rcaxero.com/
Nuria y Luis Úrculo: http://luisurculo.com/
Micol Talso: http://www.micoltalso.com/
Ana Galvañ: https://anagalvan.com/
Bnomio: https://bnomio.com/
Del Hambre: www.delhambre.com
Idea Hotel: http://www.ideahotel.es/
Seria de expoziții internaționale Design Flags este susținută de Qreator by IQOS.
Qreator by IQOS – Home of Creativity este unul dintre cei mai activi promotori și facilitatori de creativitate din zona culturală bucureșteană. Prin evenimentele pe care le organizează sau le găzduiește, Qreator by IQOS conectează comunitățile creative ale Bucureștiului cu toți cei pasionați de creativitate, în toate formele ei. Qreator by IQOS pune la dispoziţie un spaţiu în care aceștia se pot exprima și pot colabora, dar și resursele tehnologice necesare pentru a-și pune în practică ideile și proiectele. Mai multe informații pe www.qreator.ro și www.facebook.com/qreator.
Expoziție prezentă în cadrul Design Flags cu sprijinul Ambasadei Spaniei la București.
Puteţi urmări Ambasada Spaniei la Bucureşti pe:
http://www.exteriores.gob.es/Embajadas/Bucarest
https://www.facebook.com/embespana.bucarest
https://twitter.com/EmbEspBucarest