The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Specializări online: legislație culturală și dezvoltarea audiențelor pentru artiști, autori, creatori și lucrători culturali

Article / 18 Mar 2021 / The Institute
  • Specializări online: legislație culturală și dezvoltarea audiențelor pentru artiști, autori, creatori și lucrători culturali
1/1
Platformă independentă Formare Culturală pune la dispoziția creatorilor și lucrătorilor culturali ateliere și cursuri ce abordează subiecte precum legea dreptului de autor, legislație culturală, Creative Commons în România, dar și teme precum UX (user experience) în proiecte culturale, netnografie culturală-cercetare calitativă online sau social media pentru creșterea audiențelor culturale.

Atelierele și cursurile sunt livrate de câte un specialist care adaptează instrumentele inovative din alte domenii la dezvoltarea de proiecte culturale specifice.

Acestea se desfășoară live, o singură dată și nu sunt înregistrate, făcând parte din programul „Formare Culturală Aplicată”, derulat de platforma Formare Culturală, care urmărește, din 2013, dezvoltarea competențelor și specializărilor în domeniul creativ, încurajarea dezvoltării de proiecte antreprenoriale culturale și diseminarea de bune practici în sectorul cultural extins din România.

Echipa Formare Culturală urmărește cu atenție, atât la nivel de proiecte individuale, cât și la nivel macro, prin studii și rapoarte, nevoile artiștilor și lucrătorilor culturali români, astfel că reușește să ofere, de multe ori în premieră, asocieri surprinzătoare ale domeniului creativ cu alte discipline: user experience / experiența utilizatorului (din design și marketing), netnografie (din sociologie și etnografie), influencer marketing / campanii cu bloggeri și creatori de conținut (din business), digital transformation / integrarea tehnologiei digitale în toate secțiunile unui proiect (din software și IoT).

De asemenea, platforma Formare Culturală atrage specialiști care pot formaliza experiența profesională proprie și pot livra într-un limbaj accesibil informații vitale sectorului cultural precum incursiuni în legislație culturală, spețe din Legea dreptului de autor sau Creative Commons în România.

Ne bucurăm că reușim să aducem specialiști din alte domenii decât cele strict culturale pentru a fi trainerii cursurilor și atelierelor Formare Culturală. Încă din 2013 urmărim acest deziderat, să punem la dispoziția colegilor din domeniul cultural expertiză profesională de înaltă calitate” (Oana Nasui, cofondator FormareCulturala.ro).

La trainingurile interdisciplinare se pot înscrie manageri culturali, artiști, actori, muzicieni, performeri, designeri, creativi, curatori, galeriști de artă, directori de instituții publice, experți culturali, specialiști în aplicații de finanțare europene, economiști și toți profesioniștii și juniorii care doresc să aprofundeze subiectele abordate.

Toți cei interesați pot afla toate detaliile și se pot înscrie aici: www.formareculturala.ro/training/

Platforma de resurse în industrii culturale și creative FormareCulturală.ro se adaptează contextului social și medical actual și produce ateliere, cursuri, traininguri și tutoriale în mediul online.

Programul „Formare culturală aplicată” are mai multe componente și include activități precum: traininguri interdisciplinare (în lunile martie și aprilie 2021) și traininguri specializate precum Specialist lobby și Facilitator dezvoltare comunitară (în lunile mai-septembrie 2021), tutoriale video, întâlniri profesionale de networking cultural și dezbateri privind drepturile de autor în România, profesiile creative și patrimoniu (septembrie 2021).

Mai multe despre program puteți afla de pe platformă: www.formareculturala.ro/formare-culturala-aplicata/

Trainingurile interdisciplinare fac parte din programul „Formare Culturală Aplicată”, organizat de platforma Formare Culturală în perioada martie 2020-septembrie 2021, beneficiind de o cofinanțare AFCN.

Parteneri: Muzeul Municipiului București, Modernism.ro, Ziarul Metropolis, Revista Cultura, Ediția de Dimineață