Stefania Crișan s-a născut în 1993, a studiat pictura în Paris și Timișoara, absolvind cu o diplomă de licența în 2015. Pornind de la ideea că arta și-a pierdut dreptul la existență de la sine înțeles (Adorno) principalul ei interes se bazează pe întrebarea - Ce este pictura astăzi?. A participat la expoziții în Franța, Germania și România.
MNEMOSYNE
Proiectul Mnemosyne înglobează o serie de picturi în care simbolul și jocul au un rol fundamental. Mnemosyne apare în mitlogie ca muza memoriei și rememorării, ca mamă a artei și devine un concept foarte des întâlnit în artă și estetică, fascinând datorită viziunii holiste, de inter-penetrare a timpului cu spațiul.
Lucrările sunt gândite pe două planuri- pe de-o parte ca o metaforă, referindu-se la subiect, la un proces individual de memorare și rememorare, pe de altă parte dintr-o perspectivă în care viziunea subiectivă se generalizează, pictura și arta devenind subiectul- o condiție inevitabilă într-un timp în care nu mai este de la sine înțeles dreptul la existență al artei (Adorno).
Stând în fața provocării, artistul contemporan devine (și rămâne) copilul memoriei ce se joacă, găsindu-se mereu pe sine într-un tărâm necunoscut al ideilor impalpabile, dorite a fi materializate. Însă, în acest joc al artei, încă mai persistă credința în importanța ei socială și astfel în responsabilitatea morală a artistului.
Proiectul Mnemosyne privește spre o viziune holistă a inter-penetrării timpului cu spațiul: memoria si intuiția se joacă în picura Maturity-fire, spiritul roz călătorește prin pădurea rememorării, iar pe un tărâm necunoscut personaje învăluite în auriu încearcă o comunicare empatică.
MNEMOSYNE
Proiectul Mnemosyne înglobează o serie de picturi în care simbolul și jocul au un rol fundamental. Mnemosyne apare în mitlogie ca muza memoriei și rememorării, ca mamă a artei și devine un concept foarte des întâlnit în artă și estetică, fascinând datorită viziunii holiste, de inter-penetrare a timpului cu spațiul.
Lucrările sunt gândite pe două planuri- pe de-o parte ca o metaforă, referindu-se la subiect, la un proces individual de memorare și rememorare, pe de altă parte dintr-o perspectivă în care viziunea subiectivă se generalizează, pictura și arta devenind subiectul- o condiție inevitabilă într-un timp în care nu mai este de la sine înțeles dreptul la existență al artei (Adorno).
Stând în fața provocării, artistul contemporan devine (și rămâne) copilul memoriei ce se joacă, găsindu-se mereu pe sine într-un tărâm necunoscut al ideilor impalpabile, dorite a fi materializate. Însă, în acest joc al artei, încă mai persistă credința în importanța ei socială și astfel în responsabilitatea morală a artistului.
Proiectul Mnemosyne privește spre o viziune holistă a inter-penetrării timpului cu spațiul: memoria si intuiția se joacă în picura Maturity-fire, spiritul roz călătorește prin pădurea rememorării, iar pe un tărâm necunoscut personaje învăluite în auriu încearcă o comunicare empatică.
