The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

stona.ro despre proiectele de amenajare interioară sau exterioară cu materiale din piatră

Interview / 05 Iul 2018 / The Institute
  • stona.ro despre proiectele de amenajare interioară sau exterioară cu materiale din piatră
  • stona.ro despre proiectele de amenajare interioară sau exterioară cu materiale din piatră
  • stona.ro despre proiectele de amenajare interioară sau exterioară cu materiale din piatră
1/3
Piatra a devenit un material din ce în ce mai frecvent întâlnit în proiectele de amenajare, fie că vorbim de design de interior sau de amenajare exterioară. Am stat de vorbă cu Gabriel Drăghici, Manager stona.ro despre materialele din piatră, preferințele românilor, evoluția pieței în această industrie, provocările de business pe piața din România, obiective și rezultate.

În privința amenajărilor interioare, care este cel mai căutat tip de piatră pe piața românească în momentul de față și de ce?

În cadrul amenajărilor interioare, cel mai căutat material rămâne MARMURA, în special datorită paletei cromatice variate și a unicității acestui material.

Rămânem în sfera amenajărilor interioare – cum considerați că s-a dezvoltat piața locală de profil în ultimii ani și cum anume se încadrează stona.ro în tot acest ecosistem?

Evoluția industriei pietrei naturale în România este evidentă și spre beneficiul tuturor celor implicați în amenjările interioare: beneficiar, arhitect, designer, constructor. Dacă în anii precedenți, piatra naturală era disponibilă aproape în exclusivitate în showroom-urile specializate, în prezent aceste materiale sunt întâlnite în foarte multe depozite de materiale de construcție, DYI și showroom-uri de amenjări interioare. Este foarte adevarat că gama de materiale prezentată în toată acestă rețea este redusă și din acest motiv stona.ro a reușit să vină în întâmpinarea consumatorilor, prezentând cea mai diversificată gamă de produse din piatră naturală, diferite tipuri de finisaje și prelucrări.

În cazul amenajărilor exterioare, ce tip de piatră se pretează cel mai bine climei din România?

Piatra naturală este cel mai vechi material de construcție folosit de către om. De-a lungul timpului au fost folosite în amenajările exterioare toate tipurile de piatră, de la calcar la bazalt, iar durabilitatea și versatilitatea acestor materiale este fară echivoc. În general, piatra naturală este cel mai utilizat material în amenjările exterioare care doresc să îmbine durabilitatea cu unicitatea și funcționalitatea aplicațiilor, grație caracteristicilor pietrelor naturale. În ceea ce privește specificul climei din România, consultanții nostrii oferă consultanță de specialitate și cele mai bune soluții în funcție de specificul fiecărui proiect de amenajare.

Care sunt preferințele românilor în materie de finisaje?
Există o varietate amplă de finisaje, care facilitează accentuarea frumuseții pietrei naturale și vizează o anumită utilizare. Este evidentă preferința consumatorului din România către finisajul lustruit, dar se poate constata că în ultimii ani tot mai mult clienți apreciază și alte tipuri de finisaje precum periat, anticat, buciardat și mat. Proprietățile fiecărei pietre definesc finisajele ce pot fi utilizate și schimbările ce se pot produce în aspectul estetic al materialului.

Ce îi sfătuiți pe cei care vor să își decoreze interiorul locuinței cu piatră naturală?


Experiența amenajării unei locuințe este unică pentru fiecare client. Piatra natural, prin caracteristicile ei, oferă posibilități nelimitate de utilizare în cadrul amenajărilor unei locuințe, dar consider că cel mai important lucru este ca fiecare client să apeleze la consultanță de specialitate pentru alegerea pietrei naturale.

Care este cel mai eficient și non-invaziv mod de a curăța piatra? Puteți detalia pe anumite categorii?

În general, piatra naturală este un material de construcție care necesită un nivel redus de întreținere dacă tratarea este realizată cu grijă (în funcție de tipul de piatră). După montare, un proces elementar de curățare este necesar pentru a îndepărta reziduurile rezultate în urma procesului de construcție și montare. În general, se poate folosi apă pentru curățarea zilnică, se recomandă, de asemenea, ca din când în când să se utilizeze substanțe speciale de curățare zilnică de la producători specializati de substanțe pentru curățarea pietrei. În funcție de tipul de piatră, se recomandă utilizarea substanțelor de impermeabilizare care nu schimbă culoarea sau care îmbunătățesc culoarea. Substanțele impregnante pătrund în interiorul suprafeței pietrei, dar nu formează un strat protector. Substanțele impregnante permit pietrei să își păstreze permeabilitatea la aer, dar, în același timp, o protejează împotriva pătrunderii murdăriei (ulei, apă, praf, etc.)

Ce reprezintă piatra naturală pentru industria construcțiilor și a amenajărilor?

Piatra este un produs natural. Este ecologică, fără a avea un impact negativ asupra mediului. Și-a dovedit eficacitatea în construcții de-a lungul secolelor, fiind rezistentă și durabilă. Se folosește, se întreține și se obține ușor.

Care sunt beneficiile pietrei naturale?

Piatra naturală înglobează frumusețea, istoria, cultura și conștiința oamenilor din toate colțurile lumii, fiind asociată intrinsec cu luxul, calitatea și durabilitatea. Caracterisitcile principale ale pietrei naturale sunt varietatea, unicitatea, durabilitatea, întreținerea ușoară și, în plus, este ecologică.

Care sunt cele mai folosite tipuri de piatră? Cum se diferențiază modelele și modul lor de întrebuințare: marmura, granit, travertin, calcar, onix, ardezie?

Diferența dintre diversele tipuri de piatră naturală începe chiar de la originea apariției acestora.
Marmura este o rocă metamorfică non-lamelară, formată din carbonați minerali recristalizați, în special calciu sau dolomit. Altfel spus, marmura este un calcar metamorfozat. Cele mai întalnite aplicații pentru marmură sunt placările interioare de pardoseli, verticale și trepte.
Granitul este o rocă vulcanică solidă, formată din magmă cu un conținut de cuarț de cel puțin 20%. Granitul este foarte des folosit în aplicațiile exterioare, în zonele cu trafic intens, cât și ca finisaj pentru blaturile de bucătarie.
Travertinul este o rocă sedimentară și este folosit atât în aplicații exterioare, cât și în cele interioare.
Calcarul este o rocă metamorfică non-lamelară, de obicei calciu sau dolomit. Calcarul este foarte des întâlnit în placările fațadelor, cât și elementele de componente artisctice (statui, coloane, seminee, etc.).
Onixul este o roca sedimentară calcaroasă, foarte folosit în pereți decorativi, în special profitând de transluciditatea materialului, cu luminare din spate.
Ardezia este o rocă metamorfică omogenă, lamelară, cu granulație fină, derivată din rocă sedimentară șistoasă, formată din argilă sau cenușă vulcanică, printr-un proces de metamorfism regional cu grad scăzut. Aplicațiile ardeziei sunt multiple, începând de la acoperișurile caselor și până la pereți decorativi interiori.

Care sunt provocările acestei industrii în contextul actual de piață din România?

Provocarile industriei pietrei din Romania se încadreaza, în linii mari, cu provocările din domeniul construcțiilor, dar cele mai importante sunt aspectele cu privire la forța de muncă calificată, infrastructura deficitară și implementarea normelor europene în legislația românească.

Cât de interesați sunt constructorii români de piatra naturală?

Din ce în ce mai mulți constructori sunt interesați de folosirea pietrei naturale în construcțiile lor, grație caracteristicilor acestora.

Pentru ce tip de construcții este cel mai des utilizată piatra?

Aplicațiile sunt foarte variate, pornind de la amenăjarile peisagistice și până la amenjările interioare decorative.

Referitor la investiții, cât de costisitoare este piatra naturală?

Deoarece există tipuri de piatră naturală foarte economice, chiar și clienții cu buget limitat descoperă cu surprindere cât de accesibilă este de fapt piatra naturală. Putem identifica pentru fiecare proiect un tip de piatră naturală care să răspundă preferințelor fiecărui client în parte și să se încadreze în bugetul alocat. Comparând durata de viață și prețul cu alte opțiuni, piatra naturală este cu siguranță accesibilă. Cu toate acestea, există și tipuri de piatră exclusive și de calitate superioară care, la fel ca toate produsele de lux, impun un preț mai mare.

Ne puteți spune cateva cuvinte despre începutul business-ului? Care a fost principalul motiv pentru care compania a ales să se dezvolte în România?

Algabeth este parte a STONE GROUP INTERNATIONAL, unul dintre cei mai mari furnizori de piatră naturală, deținând nu mai puțin de 6 cariere în întreaga lume și peste 15 cariere în cooperare exclusivă, cu export în peste 80 de țări.
Strategia de dezvoltare a STONE GROUP INTERNATIONAL a vizat dezvoltarea în tările balcanice, iar România a fost, în mod firesc, integrată în această dezvoltare, grație și portului Constanța.

Cum este “folosită” piatra din România în context internațional?

Piatra naturală în România nu este o noutate, fiind folosită de secole în construcțiile de pe tot teritoriul țării, datorită carierelor locale tradiționale. În ultimii ani, industria pietrei din România s-a dezvoltat în mod constant, atât din punct de vedere tehnologic, cât și din punct de vedere al disponibilităților materialelor de pe întreg mapamondul și putem considera că și România beneficiază de toate avantajele pe care le oferă piatra naturală.

Care a fost investiția inițială, în momentul lansării business-ului pe piața?

Planul de invesție inițial a vizat dezvoltarea unui centru logistic cât și a unui atelier de prelucrare a pietrei naturale și a fost dezvoltat pe 5 ani, inveția inițială depășind 3 mil EUR.

Care a fost cifra de afaceri în 2017 și care sunt obiectivele din acest punct de vedere pentru anul curent?

Cifra de afaceri pentru anul 2017a depășit 30 mil LEI, fiind în creștere cu 10% față de anul precedent și estimăm o creștere de 12% pentru 2018.

Ne puteți spune care sunt planurile curente ale companiei? Proiecte, investiții pe care le aveți în curs de derulare?


Cea mai importantă investiție în acest moment este centrul logistic din Lancrăm (Jud. Alba), fiind al treilea centru logistic la nivel național dezvoltat de catre Algabeth și care beneficiază de cele mai moderne facilități caracterisitice industriei pietrei naturale. O altă investiție importantă este programul de dezvoltare continuă a personalului companiei.

Câteva lucruri despre planurile viitoare ale companiei?

Planurile de viitor au în vedere dezvoltarea celui mai modern centru de prelucrare a pietrei naturale din România și consolidarea poziției actuale din piață prin asigurarea celor mai bune servicii și materiale.

Cum a evoluat industria în care vă desfășurați activitatea în ultimul an și care sunt previziunile pentru intervalul 2018 - 2020?

Sectorul pietrei naturale în anul 2017 a înregistrat o creștere față de anul 2016 (aproximativ 5 %) și estimăm pentru intervalul 2018-2020 să-și păstreze trendul crescător.

La ce nivel valoric credeți că s-a situat piața de profil anul trecut și care sunt previziunile pentru 2018?

Estimările noastre cu privire la piața de profil din România se situeaza la nivelul de 70 mil EUR și estimăm o creștere pentru 2018 în intervalul 3-5%.

Care sunt cele mai importante proiecte pe care le-ați derulat anul trecut? Ce fel de proiecte urmăriți cu interes în acest an și in viitor?


Portofoliul de lucrari pentru anul 2017 a cuprins în special proiecte private, fiind un focus pentru compania noastră și în perioada urmatoare.

Care au fost principalele provocări / probleme pe care le-ați întâmpinat în ultimul an și cum ați contrabalansat efectele acestora?

Provocările, încă de la început, au fost cele legate de asigurarea ș dezvoltarea unui personal calificat.
Cea mai acută problemă o reprezintă asigurarea forței de muncă specializate, în special în zona de execuție. Prin parteneriatele cu firmele de profil din domeniu si printr-un management adecvat al proiectelor am reușit să depășim aceste probleme, dar rămâne o provocare permanentă.

Ce obiective de business ați stabilit pentru acest an? Facem referire aici la o extindere a activității companiei sau o creștere a producției sau a investițiilor.

Obiectivele noastre pentru anul în curs se concentrează pe finalizarea centrului logistic din Lancrăm (Jud. Alba) și continuarea investițiilor în cele două centre logistice și de producție pe care le avem în din Jud. Prahova.

Care care considerați că a fost cea mai bună decizie de afaceri pe care ați luat-o până în prezent?


Decizia de a activa în această industrie și a lucra cu cel mai vechi și nobil material de construcție.