The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

The Institute și Lidl România lansează platforma ASAP, un program de responsabilizare cu privire la poluarea cu plastic

Article / 16 Iun 2020 / The Institute
  • The Institute și Lidl România lansează platforma ASAP, un program de responsabilizare cu privire la poluarea cu plasticASAP
  • The Institute și Lidl România lansează platforma ASAP, un program de responsabilizare cu privire la poluarea cu plasticASAP @Nikita Dembinski
  • The Institute și Lidl România lansează platforma ASAP, un program de responsabilizare cu privire la poluarea cu plasticASAP @Nikita Dembinski
  • The Institute și Lidl România lansează platforma ASAP, un program de responsabilizare cu privire la poluarea cu plasticASAP @Nikita Dembinski
  • The Institute și Lidl România lansează platforma ASAP, un program de responsabilizare cu privire la poluarea cu plasticASAP @Nikita Dembinski
  • The Institute și Lidl România lansează platforma ASAP, un program de responsabilizare cu privire la poluarea cu plastic
  • The Institute și Lidl România lansează platforma ASAP, un program de responsabilizare cu privire la poluarea cu plasticVlad Flueraru @Nikita Dembinski
  • The Institute și Lidl România lansează platforma ASAP, un program de responsabilizare cu privire la poluarea cu plasticASAP @Nikita Dembinski
  • The Institute și Lidl România lansează platforma ASAP, un program de responsabilizare cu privire la poluarea cu plasticASAP @Nikita Dembinski
  • The Institute și Lidl România lansează platforma ASAP, un program de responsabilizare cu privire la poluarea cu plasticASAP @Nikita Dembinski
  • The Institute și Lidl România lansează platforma ASAP, un program de responsabilizare cu privire la poluarea cu plasticASAP @Nikita Dembinski
  • The Institute și Lidl România lansează platforma ASAP, un program de responsabilizare cu privire la poluarea cu plasticASAP @Nikita Dembinski
  • The Institute și Lidl România lansează platforma ASAP, un program de responsabilizare cu privire la poluarea cu plasticDeliric @Nikita Dembinski
1/13
#asapromania #ASAP #inroleazateASAP #revolutiaASAP #informeazateASAP #schimbamlumea #REsetPlastic

The Institute și Lidl România au creat platforma ASAP, un program de responsabilitate socială care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectarea selectivă și reciclare. Proiectul se lansează printr-o piesă-manifest cu același nume, semnată Deliric (Toto Eremia) featuring Vlad Flueraru.

Cei doi artiști s-au alăturat inițiativei din dorința de a transmite un mesaj urgent și puternic cu privire la importanța protejării mediului prin colectarea selectivă și reducerea utilizării plasticului. Apreciat pentru sinceritate și transparență, Deliric este renumit pentru muzica sa, ca parte din trupa hip-hop CTC și datorită colaborărilor cu artistul de muzică electronică Silent Strike. Vlad Flueraru și-a început parcursul în hip-hop în 2012, având o pasiune pentru versificație încă din liceu.

„Drama oricărui poet este că poate lupta pentru crezurile lui doar prin puterea cuvintelor. Mă bucur că prin platforma ASAP am posibilitatea să văd în sfârșit ideile materializate. E timpul să ne unim forțele și să luptăm pentru binele Planetei", a declarat Deliric.

ASAP înseamnă Armata Selectării Atente a Plasticului și are ca obiectiv mobilizarea tinerei generații să ofere un exemplu pozitiv prin propriul comportament. Arma cea mai bună când lupți pentru schimbare sunt propriile acțiuni, iar prin conținutul și activitățile propuse de platforma ASAP, tinerii sunt determinați să conștientizeze că este în puterea lor să cumpere mai puțin plastic, să îl refolosească pe cel deja achiziționat și să îl colecteze corect pe cel care nu mai poate fi folosit.

Scopul final al proiectului este crearea unei comunități care acționează în privința utilizării responsabile și a colectării selective a plasticului, acțiuni pozitive care influențează mai apoi comportamentul întregii societăți. Totodată, proiectul demonstrează ușurința cu care pot fi luate zilnic decizii responsabile legate de plastic, cu un impact major și de durată asupra prezervării mediului înconjurător.

„Trăim într-o lume în care plasticul are, încă, un rol foarte important – gândiți-vă doar la câte obiecte din jurul nostru au în componență plastic, de la recipientele pentru produse de uz casnic, până la telefonul mobil și cardul bancar. Problemele apar atunci când aceste obiecte își încheie ciclul de viață, iar foarte multe dintre ele ajung în natură, afectând flora și fauna și deteriorând calitatea apei. Pentru că noi credem că educația trebuie să stea la baza oricărui efort de schimbare pe termen lung, ne bucurăm să lansăm alături de The Institute platforma ASAP, prin care ne propunem să creștem generații responsabile față de mediul înconjurător, care să devină ambasadori ai luptei împotriva poluării cu plastic,” a declarat Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR la Lidl România.

ASAP prezintă tematica plasticului într-o manieră cu totul nouă, actuală, cum nu a mai fost abordată până acum în România.

În prima etapă a programului, tinerii se vor familiariza cu întregul spectru de informații ce țin de plastic: istorie, legislație, cum afectează acest material mediul înconjurător, dar și sănătatea noastră, cele mai comune mituri legate de plastic, colectarea și reciclarea acestuia, dar și sfaturi utile și ușor de pus în practică, ce ajută la utilizarea unei cantități reduse de plastic în viața de zi cu zi.

Periodic, platforma va oferi conținut nou și interactiv care prezintă într-un mod accesibil și distractiv problematica plasticului: animații, numere de stand-up, piese de rap și trap, dar și interpretări ale problematicii plasticului expuse de creatorii de conținut pe care adolescenții îi urmăresc.

Etapa a doua a programului ASAP propune o serie de acțiuni alături de artiștii și comunitățile preferate ale tinerei generații care să sedimenteze comportamentele pozitive de colectare.

Pentru a se alătura mișcării ASAP, tinerii sunt încurajați să se înroleze în platformă, aici.

Conținutul programului ASAP va fi lansat treptat, cei care au aderat la mișcare având acces în premieră la acțiunile și beneficiile propuse prin platformă.

ASAP este un program susținut de Lidl România, ce contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

https://asap-romania.ro/
https://www.facebook.com/ArmataSelectariiAtenteaPlasticului
https://www.instagram.com/asap_romania/
https://www.youtube.com/channel/UC1n51KXFUll24fyVnsZ1jBw

Concept comunicare și identitate brand: Gavrilă & Asociații
Parteneri media: Kiss FM, Rock FM, Radio România Cultural, Glamour, National Geographic
Partener de monitorizare: MediaTrust România

Piesa ASAP:
Versuri:
Deliric, Vlad Flueraru
Muzica: Phane
Mix/master: Benzen@Cutover Studio

Videoclip ASAP:
Regizor:
Hypno
DOP: ATE/Alexandru Dorobanțu
Casa de producție: 2029

FOTO credits: Nikita Dembinski

The Institute promovează industriile creative și inițiativele sociale locale, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de peste 20 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști, membri ai societății civile și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ și a societății civile în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi, pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, DIPLOMA, al Galei Societății Civile, AdPrint, Internetics și Cartierul Creativ, organizator al Effie Awards România, Şcoala ADC*RO şi ADC*RO Awards.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine și peste 160 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

Lidl este o companie care acționează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda companiei de a-și îndeplini promisiunea cu privire la calitate și, în același timp, de a asigura un viitor mai bun pentru societate și mediu. Compania se implică activ în soluționarea nevoilor din comunitățile din care face parte, concentrându-se pe 5 piloni de activitate: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajații și partenerii de afaceri.