Între 12 mai și 3 iulie, la Muzeul Național al Țăranului Român, are loc Tradiție circulară (Conectat la natură) – o expoziție de artă contemporană colaborativă între meșteri tradiționali, care păstrează vii meșteșuguri arhaice, și artiști contemporani, care îmbină arta cu inovația și cu noile tehnologii.
Proiectul este o continuare a inițiativei România Tradițiilor Creative, demarată în 2017 de Vintilă Mihăilescu și Teodor Frolu, și propune marelui public o expoziție de artă contemporană, multimedia, performance-uri și instalații de artă, iar pentru partenerii rețelei România Tradițiilor Creative și a aspiranților propune cea de a IV-a ediție a forumului Tradițiilor Creative. Tema unificatoare a tuturor manifestațiilor este investigarea relației dintre arta contemporană, patrimoniu și inovație - resurse viabile și utile în îndeplinirea obiectivelor pentru dezvoltare durabilă.
„Arta contemporană este cercetare-dezvoltare-inovare pentru industriile creative. Cultura tradițională este contribuția României la conceptul de dezvoltare durabilă. Tocmai dialogul dintre arta contemporană și cultura tradițională a condus la noțiunea de tradiții creative.”, a spus Teodor Frolu, curatorul expoziției.
Expoziția și evenimentele conexe sunt organizate de Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23, în colaborare cu MNȚR și Centrul Cultural Subcarpați, Școala de la Piscu, în parteneriat cu Primăria Capitalei prin ARCUB, cu sprijinul financiar AFCN, ca parte din circuitul RDW Design GO și seria de evenimente organizate de Noaptea Muzeelor.
Joi, 12 mai 2022, de la ora 18.00, vor debuta performance-urile colaborative dintre 6 cupluri de meșteri tradiționali și artiști contemporani. Din dialogul artistic al acestora, sub ochii publicului, până la 15 mai, vor rezulta lucrări de artă colaborativă ce vor rămâne expuse în sala Tancred Bănățeanu de la Muzeul Țăranului până la 3 iulie, la finalul expoziției.
Organizată la MNȚR între 12 și 15 mai, seria de performance-uri îi aduce laolaltă pe:
● Teodor Graur (artist) și Viorel Gheorghe (meșter marangoz),
● Mircea Cantor (artist) și Tănase Burnar (meșter olar),
● Marius Alexe - Bean (artist) și Adrian Mihaiu (meșter caval),
● Oláh Gyárfás (artist) și Melinda-Maria Andras (meșter textil),
● Virgil Scripcariu (artist) și Csaba Balint (meșter olar),
● Dan Vezentan (artist) și Csaba Racz (meșter pielar).
Marți, pe 17 mai, de la 18:00, în sala Tancred Bănățeanu a Muzeului Țăranului, va avea loc vernisajul expoziției, cu prezentarea instalațiilor rezultate, în prezența artiștilor, meșterilor și a curatorului, Teodor Frolu.
În dimineața zilei de 17 mai, începând cu ora 10:00, la MNȚR, va avea loc conferința Tradițiile Creative – vectori pentru dezvoltarea durabilă, subscrisă Forumului Tradițiilor Creative. În a doua parte a zilei de 17 mai vor avea loc dezbateri deschise membrilor rețelei România Tradițiilor Creative.
Conceptul curatorial se bazează pe împletirea dintre tradițional și contemporan, armonizând prezentarea artistică a meșteșugurilor tradiționale cu inovația și completând expoziția cu exemple de industrii și domenii artistice în care aceste resurse culturale sunt valorificate economic pentru dezvoltarea comunităților.
La realizarea expoziției au contribuit experți MNȚR cu selecția și documentarea de exponate din patrimoniul MNȚR puse la dispoziția artiștilor.
Despre expoziție, artiști și meșteri:
Expoziția cuprinde șase părți esențiale care, împreună, reușesc să ofere o experiență a conexiunii autentice stabilite de-a lungul timpului între meșteșug și meșterii / artiștii / designerii care îl transformă în artă:
Teodor Graur - artist - unul dintre cei mai importanți artiști ai anilor ’80, mânuiește o amplă panoplie de mijloace: performance, fotografie, sculptură, pictură și instalații. A participat la bienale internaționale din São Paulo, Istanbul şi Veneția, iar lucrările sale se află în muzee de artă contemporană din toata lumea.
Viorel Gheorghe - meșter - Marangozul echipei Asociației Ivan Patzaichin - Mila 23 este specializat în realizarea și repararea ambarcațiunilor tradiționale din lemn. Organizează cursuri cu elevi și tineri dornici să descopere meșteșugul și lucrul cu lemnul.
Mircea Cantor - artist - Inspirat de cultura materială tradițională, de obiectele și felul în care acestea ordonează simbolic universul rural, Mircea Cantor, laureat al premiului Marcel Duchamp, s-a alăturat cu modul său îndrăzneț de a studia cultura tradițională și de a-i transpune elementele în creație contemporană.
Tănase Burnar - meșter - Olarul Tănase Burnar continuă tradiția ceramicii de Săcel și faima tatălui său, Tănase Cocean, ale cărui obiecte de ceramică sunt astăzi prezente în numeroase muzee din lume.
Marius Alexe - Bean - artist - fondatorul trupei muzicale Subcarpați; lansează în 2022 Centrul Cultural Subcarpați, un spațiu cultural contemporan de promovare a folclorului, a tradițiilor și a meșteșugurilor din România, de învățare, creație contemporană și colaborări artistice interculturale. Exemple de conținut artistic propus de Centrul Cultural vor fi prezentate cu prilejul expoziției.
Adrian Mihaiu - meșter - specializat în meșteșugul instrumentelor tradiționale de suflat din lemn, transmite mai departe arta sa prin lecții de cioplire în lemn natural, sculptură, finisaje și lecții de cântec tradițional la cavalele produse în atelier. Alături de trupa Subcarpați, a coagulat comunități de tineri interesați să readucă în actualitate meșteșugul făuririi cavalului.
Oláh Gyárfás - artist - designerul din spatele brand-ului PATZAIKIN prezintă legătura organică pe care o stabilește cu materialul natural, pe care îl redă în forme dintre cele mai diverse, astfel încât obiectele de design lucrate în textil devin piese sculpturale care par să capete o viață proprie.
Melinda-Mária András - meșter - Melinda-Mária din Miercurea-Ciuc, experimentează cu meserii și meșteșuguri precum: înșiratul mărgelelor, croitul și cusutul, lucrul cu noi materii prime ca: lutul polimeric și pielea, cojoace realizate de mână, iar in domeniul împâslirii nunofelt cu lână merino și mătase.
Virgil Scripcariu - artist - opera lui fructifică figurativul în cheie contemporană dialogând intens cu operele epocilor clasice. Virgil s-a apropiat de universul ceramicii țărănești, punând în valoare această pasiune în calitate de creator al expunerii de ceramică țărănească în Muzeul-Atelier Școala de la Piscu.
Csaba Balint - meșter - meșterul olar lucrează de ani buni la Nocrich, în județul Sibiu, unde (re)animează meșteșugul într-un fost sat de olari săsesc, ocupându-se și de ateliere în cadrul unui centru de cercetași cu deschidere internațională.
Dan Vezentan - artist - explorează universul zootehnic-agricol și ecologia. Lucrările sale se inspiră din designul gospodăriilor și al sistemelor de hrănire ale animalelor, investigând domesticirea, producția de alimente, economia circulară și surplusul.
Csaba Racz - meșter - printre cei care țin vii meșteșugurile de potcovar sau curelar sunt Csaba Racz și tatăl său, din Suseni, singurii care mai fac hamuri pentru caii de povară, pe o distanță apreciabilă, de la Reghin până la Toplița.
Vizitatorii expoziției vor beneficia de tururi ghidate de vizitare a instalațiilor împreună cu artiștii și curatorul.
Detaliile agendei expoziției și ale evenimentelor organizate în contextul proiectului Conectat la natură (Tradiție circulară) vor fi disponibile pe:
www.traditiicreative.ro
https://www.facebook.com/TraditiiCreative
https://www.facebook.com/romaniapoweredbynature,
www.traditiicreative.ro
https://www.facebook.com/TraditiiCreative
https://www.facebook.com/romaniapoweredbynature,
Expoziția este realizată de Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23, în parteneriat cu DC Communication, Muzeul Național al Țăranului Român, Centrul Cultural Subcarpați, Școala de la Piscu, The Institute, fiind înscrisă pe lista de expoziții satelit participante la Romanian Design Week, ca parte a circuitului Design Go 2022. Expoziția face parte din proiectul cultural „Tradiție circulară (Conectat la natură)” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiect realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin ARCUB.