The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Un-hidden Bucharest: (Re)Descoperă arta stradală a Capitalei

Interview / 09 Noi 2018 / The Institute
  • Un-hidden Bucharest: (Re)Descoperă arta stradală a CapitaleiUn-hidden Bucharest x iZZY iZVNE
  • Un-hidden Bucharest: (Re)Descoperă arta stradală a CapitaleiUn-hidden Bucharest x Lucian Nita - KSELEQOQYNQYSHY mural
  • Un-hidden Bucharest: (Re)Descoperă arta stradală a Capitalei2009 Teatrul de vară Capitol x Pisica Pătrată Ziarul Adevărul
  • Un-hidden Bucharest: (Re)Descoperă arta stradală a Capitalei2016 Teatrul de vară Capitol x Pisica Pătrată foto © Petre Fall
  • Un-hidden Bucharest: (Re)Descoperă arta stradală a Capitalei2018 Un-hidden Bucharest John Dot S @ CNDB, Sala Omnia
  • Un-hidden Bucharest: (Re)Descoperă arta stradală a Capitalei2018 Un-hidden Bucharest workshop Maria Balan
  • Un-hidden Bucharest: (Re)Descoperă arta stradală a Capitalei2018 Un-hidden Bucharest street art tour x Open Door Travel outside the box
1/7
Când vine vorba de patrimoniul cultural, alegerile sunt simple: te poți implica în salvarea lui sau îl poţi lăsa în abandon total. Ei bine, noi i-am găsit pe membrii echipei Save or Cancel care desfășoară activități de revalorizare a culturii. Save or Cancel se caracterizează drept o inițiativă de „Regenerare urbană prin acțiuni independente”, iar una dintre aceste acțiuni este proiectul Un-hidden Bucharest, menit să pună în lumină arta stradală a Bucureștiului.
Am stat de vorbă cu Cristina Popa și Andrei Racovițan despre graffiti-urile din Cartierul Creativ, dar și despre cum poate deveni Bucureștiul un oraș colorat de operele artiștilor stradali.

De la ce idee a pornit proiectul Un-hidden Bucharest?
La începutul anilor 2000, eram fani ai mișcării graffiti din România, participând la mai multe Hall of Fame-uri și acțiuni de pictat pereți, metrouri sau trenuri. Am asistat la schimbarea percepției, dar și a activității majorității writerilor, care au transformat graffiti-ul din act de vandalism cu mesaje anti-sistem, în street art cu caracter regenerativ și educativ.
Pentru inaugurarea seriei de evenimente care au avut loc în vara lui 2009 la Teatrul de vară Capitol, l-am invitat pe Pisica Pătrată să deseneze porțile metalice de la intrare. În 2016, Pisica Pătrată a refăcut pictura, personajul devenind un reper și un semnal care atrage atenția asupra ansamblului de clădiri de patrimoniu abandonate și scoase din uz. Și, în aceeași vară a anului 2016, am colaborat cu Lente care, împreună cu Saddo, Pren, Ada Mușat, Reg, Kitră, Cutărică, Livia Fălcaru și Irlo au decorat toată casa și curtea cu câteva desene pe care le puteți admira oricând în zonă.
În urma acestui proces care s-a bucurat de un feedback pozitiv din partea trecătorilor și vizitatorilor, ne-am dat seama că împreună cu artiștii activi, partenerii Save or Cancel și o co-finanțare AFCN, putem extinde acest demers, adăugând straturi de culoare și mesaje în locurile cu potențial ale Capitalei.

Care este procesul realizării unei noi opere stradale? (cu toate interdicțiile de a nu „desena” pe pereți)
Am urmărit să stârnim cât mai mult creativitatea artiștilor și, după cum puteți observa, diferă foarte mult intervențiile între ele, dispunerea lor în oraș, materialele utilizate și tehnicile de lucru specifice fiecăruia.
Proiectul Un-hidden Bucharest urmărește să aducă culoare într-un oraș cu un spațiu public redus și adesea lipsit de dotări, iar din acest motiv nu prea am întâlnit interdicții din partea cititorilor, partenerilor și co-finanțatorilor. Din contră, am găsit mult sprijin și suport în acest demers și chiar constatăm o deschidere din ce în ce mai mare a bucureștenilor către arta stradală, cu care pot interacționa direct în drum spre școală, facultate, job etc., nefiind nevoie de o programare sau de achiziționarea unui bilet pentru a fi la curent cu activitatea artiștilor contemporani.

În Cartierul Creativ sunt nenumărate opere indexate de proiectul Un-hidden Bucharest, câteva dintre acestea fiind create în 2018. Povestiți-ne mai multe despre acești artiști: Ce anume i-a inspirat să facă aceste lucrări? De ce au ales aceste locuri?
Anul acesta aveam în plan să materializăm o singură propunere dintre cele înscrise în cadrul apelului, iar juriul și publicul au selectat lucrarea artistei iZZY iZVNE, din Republica Moldova. Deși în tema concursului ne-am referit la o intervenție de dimensiuni medii, iZZY iZVNE și B-Boy Vean au fost dispuși să aloce propriile fonduri doar din dorința de a realiza un desen mare, iar Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, alături de Centrul Militar al Sectorului 6, au oferit cu prietenie și deschidere acest cadru de desfășurare. Rezultatul final se întinde pe aproape 100 mp și descrie șase lumi diferite, portaluri către lumină și întuneric care coexistă într-un echilibru suprem. În cele 6 spirale încadrate în cartușele calcanului se pot descifra versuri din poeziile „Rondelul cariatidelor” de Ancuța Clim, „Ctrl+S” de Alexandra M. Păun și „Replici dintr-un film distrus” de Vasile Leac, înscrise în cadrul Open Call-ului POEM CAPITOL.
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială ne-a ajutat și la susținerea propunerii lui KSELEQOQYNQYSHY, demers care încă este în lucru. Această idee constă în decorarea unui perete de aproximativ 50 m cu îmbinări ale elementelor din cultura locală și ale culturilor din diferite mitologii. Lucian Niță a lucrat neîncetat la această operă stradală, realizând nenumărate detalii care compun un peisaj populat de casele săsești personificate, aflate într-o stare meditativă, în care își fac apariția personaje fantastice, dragoni, dinozauri și girafe.
Apoi, împreună cu prietenii de la Dizainăr, am reușit să punem în practică și propunerea Liviei Po, care constă într-un desen vesel și colorat care te invită să zâmbești.
A patra propunere selectată și premiată în urma apelului este instalația „SENS”, realizată de John Dot S. Cu Pisica Pătrată rezonăm pe mai multe planuri și ambele noastre sugestii de locuri erau vizate de el cu mult timp în urmă, motiv pentru care avea schițele deja realizate, ceea ce ne-a surprins plăcut. Lucrarea se desfășoară pe 6 panouri de 1 x 2 m, găzduită de partenerii Spațiul M60.
O altă lucrare a fost rezultatul colaborării cu J. Ace care a constat într-o serie de micro intervenții legate de povestea și istoricul spațiului de la Cinema / Teatrul de vară Capitol și a zonei aferente. J. Ace a reprezentat figurile unor personaje remarcabile, cum ar fi Constantin Mille, cel care dă numele străzii pe care se află grădina de vară Capitol, Nicolae Nenciulescu, arhitectul Teatrului de vară Capitol, Henriette Delavrancea, arhitecta cinematografului Capitol, zeul Pan, care este o figură centrală în decorul Teatrului de vară Capitol, precum și regina Elisabeta a României, cea al cărei nume îl poartă bulevardul pe care este construit cinematograful Capitol.

Arta stradală din București este novice în comparație cu graffiti-urile altor orașe europene. Credeți că există vreo metodă de a dezvolta și acest sector de artă într-un mod constructiv?
Pentru a dezvolta un proiect este necesar să investești timp și resurse. Același lucru credem că este valabil pentru artiștii locali, care abia în ultima vreme au început să primească recunoaștere și să fie remunerați la nivelul implicației. O parte dintre lucrările din București sunt realizate de artiști independenți, în regim propriu, ceea ce pentru ei reprezintă o investiție care nu le aduce niciun profit direct. Un factor care poate influența pozitiv o direcție de dezvoltare este stabilirea unei rețele care facilitează colaborarea. Prin proiectul Un-hidden Bucharest încercăm să conectăm artiștii locali cu universitățile, centrele și spațiile culturale și, în viitor, chiar și cu școlile și liceele. Un-hidden Bucharest cartează intervenții independente și produce noi lucrări, dar și workshop-uri pentru copii, cu scopul de a facilita expresia și intervenția tuturor în spațiul public.
Organizarea de tururi și ateliere pentru copii și adulți sunt alte modalități de a atrage noi categorii de public și de a spori implicarea acestora în transformarea spațiului ce ne înconjoară în spațiu cultural comun.
Cu Paul Dunca și Open Doors am parcurs câte două trasee lungi, de aproximativ 2 ore fiecare, în care am vizitat 16 intervenții realizate recent. La tururi au participat oameni pasionați, cu care am schimbat o mulțime de idei și informații.
Maria Bălan a susținut un atelier de linogravură în care copiii și-au făcut propriile stickere, la Spațiul M60. Ne-am bucurat să auzim că unii dintre participanți au continuat să lucreze modele noi și acasă, în timpul liber.

Cum credeți că poate schimba arta stradală percepția asupra orașului?

Arta stradală are rolul de a spori sentimentul de apartenență și identitate prin apropierea afectivă a locuitorilor de oraș și are capacitatea de a umaniza spațiul public, sporind dialogul și co-participarea.
Conștientizarea și sensibilizarea publicurilor vizate față de participarea artei în spațiul public, relevând, prin democratizarea spectrului de activități, potențialul acesteia de alternativă sustenabilă pentru regenerare urbană.