Înscrierile în competiția Urbaniada sunt deschise până la 14 decembrie. Miza competiției organizate de The Institute pentru ING Bank România este identificarea problemelor specifice spațiului urban românesc și soluționarea punctuală a acestora, prin proiecte concrete și prin încurajarea dialogului între profesioniști și instituții publice, precum și a parteneriatului între organizații neguvernamentale, arhitecți și urbaniști.
Oana Preda, membru al juriului Urbaniada, ne-a povestit mai multe despre ce tip de proiecte și-ar dori să vadă în Urbaniada și ne-a oferit câteva exemple de bune practici.
Interviu cu Oana Preda, Director, Co-fondator - Centrul de Resurse pentru participare publică, trainer, consultant pentru organizații neguvernamentale, activist civic
Interviu cu Oana Preda, Director, Co-fondator - Centrul de Resurse pentru participare publică, trainer, consultant pentru organizații neguvernamentale, activist civic
Ce principii de bază ar trebui să respecte orice proiect sau inițiativă care își propune să contribuie la dezvoltarea urbană și la creșterea calității vieții în spațiul urban?
Un principiu esențial din perspectiva mea constă în relația sănătoasă dintre proiect și comunitate. Asta înseamnă că un proiect nu trebuie să fie turnat din exterior și oferit unei comunități, unui cartier fie că-l vrea, fie că nu-l vrea. Un proiect bun ar trebui să fie gândit de către, sau măcar împreună cu comunitatea. În acest mod te poți asigura că e un proiect necesar, pe care oamenii și-l doresc și pe care și-l asumă. Un proiect care vine din exterior și care nu ține cont de comunitatea gazdă e ca un transplant nereușit.
Care sunt, din punctul tău de vedere, principalele trei provocări sau probleme punctuale cu care multe dintre orașele din România se confruntă momentan?
Încercând să mă rezum la provocări din zona urbanismului, fără să intru în zona de provocări de ordin social: dominația mașinii și inaccesibitatea orașelor pentru pietoni în general și pentru pietonii cu dificultăți locomotorii în special. Pentru o persoană în scaun rulant e aproape imposibil să parcurgă orașul fără să se lovească de mașini parcate haotic, de borduri înalte, de stâlpi și stâlpișori. La fel și pentru o persoană care impinge un cărucior de copil. Pentru restul oamenilor, echilibristica e o abilitate necesară. În mod evident orașele, construite în alte timpuri, nu pot să țină pasul cu capacitatea oamenilor de a avea mașini. În loc de politici care să conducă la mai puține mașini în oraș (eficientizarea transportului în comun - inclusiv benzi speciale, avantajarea circulației cu bicicleta, construcția de parcări mari la intrarea în orașe/pentru București în apropierea stațiilor de metrou apropiate de oraș etc.), investițiile mari merg tot către infrastructura rutieră. O altă problemă este lipsa de spații de socializare accesibile în cartiere. Nici Bucureștiul și nici alte mari orașe nu oferă locuitorilor lor spații comunitare în care oamenii să se poată întâlni și să poată comunica. Singura opțiune rămân cârciumile (majoritatea orium în centru) sau mall-urile. Cartierele “dormitor” chiar își merită numele de dormitor, iar modul în care orașele s-au dezvoltat în ultimii 20 de ani nu încurajază formarea de comunități. O problemă majoră au orașele de dimensiuni mici sau medii. Aici “păcănelele” sunt aproape singurele spații de socializare.
O altă problemă identificată este haosul architectural și lipsa de coerență urbanistică. Construcțiile noi inserate între cele vechi – fără respect pentru ce există deja și fără interes pentru confortul urban al locuitorilor – sunt o constantă, cel puțin în București. Deși există norme în acest sens, locuitorii nu află decât când e foarte târziu ce și cum urmează să se construiască la fereastra lor. Tot aici adaug și lipsa de valorizare a clădirilor de partimoniu care sunt într-o continuă degradare.
Ce proiecte speri să vezi și să jurizezi în cadrul competiției Urbaniada? Ce speri să dovedească și să rezolve acestea?
Sper să văd proiecte care să reinventeze diverse spații pe care să le redea oamenilor. Proiecte care să încurajeze coagularea unor comunități.
Dă-mi trei exemple de bune practici de proiecte care au reușit să crească calitatea vieții unei comunități în spațiul urban.
Spații urbane în acțiune – este un proiect al Asocieției Komunitas, care, printre altele a avut și trei intervenții urbane propriu-zise în Lacul Tei, Timpuri Noi și Tineretului. Mi-a plăcut la intervențiile lor tocmai faptul că au fost gândite împreună cu oamenii care acum le folosesc.
Un alt exemplu este “Grădina de citit” – a fost amenajată în curtea Bibliotecii Metropolitane București, de către angajați și mai ales de către prieteni ai bibliotecii. Oamenii au pus bani pentru a cumpăra materiale, au adus de-acasă una-alta și au amenajat acest spațiu care în timpul verii e deschis oricui pentru evenimente, lectură sau pentru o conversație la umbră.
Nominalizează spații comune sau publice, care sunt interesante din perspectiva potențialului pe care îl au pentru oraș și care ar trebui (sau au fost deja) redate utilității comune.
București:
Clădirea fostului Cinematograf Favorit: un grup de cetățeni cu care CeRe lucrează se luptă de câțiva ani să determine autoritățile să reabiliteze clădirea fostului cinematograf și să o redea publicului sub forma unui centru cultural comunitar. Acesta ar fi un spațiu de socializare, cultură, activități de cartier, utilizat de oameni. În acest moment clădirea este pe cale de a intra în administrarea primăriei sectorului 6. Din păcate, în loc de un centru cultural comunitar în fosta clădire, se întrevede o construcție cu totul nouă pentru un “Mall Cultural European”. Încă nu e prea târziu să convingem autoritățile că nu e nevoie de un proiect megaloman.
Curtea Palatului Parlamentului – un spațiu verde mare, deschis, cu valoare simbolică. Daca tot e Casa Poporului, măcar curtea să fie spațiu public.
Cluj:
Parcul Iuliu Haţieganu, aflat în proprietatea Universității Babeș Bolyai din Cluj, servește drept curte a universității, închis publicului. Și aici unul dintre grupurile cu care lucrează CeRe (SOS Parcurile Clujului) încearcă să determine rectoratul să deschidă parcul pentru public și să-l accesibilizeze astfel încât să poată să fie utiliat inclusiv de persoane cu dificultăți locomotorii sau de părinți cu copii în cărucior.
