Save or Cancel a organizat o serie de ateliere creative în București, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, cu sprijinul Ministerului Culturii.
Proiectul Atelierele „Artă în lucru” a propus o serie de șase ateliere educative, în perioada 15 - 31 Ianuarie 2023, susținute de artiști activi și apreciați din comunitatea street art, precum Serebe, John Dot S și Sandi.
Participarea a fost gratuită, iar cei prezenți au primit toate materialele necesare. În plus, participanții au avut ocazia să lucreze și să schimbe idei cu artiștii preferați și să realizeze o mică lucrare pe care să o păstreze în arhiva proprie.
În cadrul celor șase ateliere, deopotrivă recreaționale și educative, au participat persoane cu vârste și abilități diferite. A fost o oportunitate excelentă de a descoperi artiști extraordinari și lucrările lor într-un mod inedit și participativ.
Descoperă mai multe fotografii aici.
Proiectul cultural Atelierele „Artă în lucru” susține, cu ajutorul unor artiștilor remarcabili, educația artistică non-formală pentru toate categoriile de public, indiferent de pregătirea acestora. Implicând artiștii în crearea atelierelor, proiectul a oferit participanților oportunitatea de a dobândi de la artiști, informații practice despre tehnici de lucru, dar și despre activitatea și motivația acestora.
***
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Ministerului Culturii.
Parteneri: Biblioteca Metropolitană București, Lente
Parteneri media: Radio România Cultural, Igloo, Zeppelin, The Institute, IQads, Revista Atelierul, Teen Press, Revista Golan, La pas prin Brașov, Modernism.ro, Litera9, Agenția de Carte, Propagarta
***
Despre Save or Cancel
Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.
Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte culturale și editoriale.