Nu știu alții cum sunt, dar eu, când cobor din tren la Gara de Nord, îmi fac timp pentru un tur al împrejurimilor pentru a observa cum anume s-a schimbat zona în ultimul timp și dacă nu cumva calea Griviței o ia pe alt drum. Și deși totul pare, în mare parte, încremenit într-un trecut care ține cu dinții să nu lase loc prezentului, dacă te uiți atent, vezi cum apar anumite lucruri datorită creativității și inițiativelor unor oameni cu idei. În cea de-a doua jumătate a căii Griviței, cea de est, cum treci din perimetrul muncitoresc cu fantomele atelierelor ceferiste care au fost odată, în sepia sfârșitului de secol XIX și început de secol XX, își fac simțită prezența și filtrele de Instagram, talentele artistice inovatoare și antreprenori în ton cu timpul. Dar hai mai bine să o luăm la pas, uitând de GPS, și să vedem ce anume se remarcă în acest posibil Montmartre dâmbovițean.
Cât mai costă legătura de nostalgie la Hala Matache
Cum vii dinspre gară și intri pe Buzești, poți să simți multă nemișcare mai ales în zilele dogoritoare de vară. În ciuda transformărilor succesive, Hala Matache și-a păstrat același aer dintr-un București de altădată. E una dintre cele mai populare piețe din oraș și aici poți simți în continuare atmosfera orientală la care contribuie mult prezența cococilor fierbinți, un produs de patiserie clasic rudă cu lipia. Stația de microbuze din proximitate și agitația călătorilor ajută și ea la vibe. Dincolo de piață, vezi cum se înalță un reminder arhitectonic că suntem în 2018 și afacerile nu se fac doar la tarabă: impunătoarea clădire de business The Mark, care va intra în funcțiune în curând.
UNARTE – Art School Confidential
La zece minute de mers pe lângă lumea dispărută a unor case în ruină, ajungi pe traseul literal și figurativ al carierei artistice. Pe General Berthelot, e locul unde îți dezvolți primii pași în creșterea talentului de Basquiat sau Yayoi Kusama, la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. Nu întâmplător, peste tot în jur e plin de graffiti, dintre care multe denotă un viitor promițător. Mergând cam un kilometru apoi, pe Budișteanu, vezi poate cele mai non-conformiste lookuri de studenți din Capitală. E normal, sunt viitorii Saddo, Ghenie, Bumbuț și Andreea Bădală, actualmente studenți la UNARTE. Pe la orele 5-6, îi observi cum ies de la cursuri, îndreptându-se spre cafenelele și barurile din zonă sau să-și cumpere lucruri necesare din „Paradis”.
Paradisul magazinelor de arte plastice
Paradisul e foarte aproape de UNARTE. Așa cum pentru mulți viața e o cutie de bomboane de ciocolată din care alegi ce vrei, așa e și pentru un tânăr artist această zonă înțesată cu cele mai multe shopuri de ustensile și materiale pentru grafică, pictură sau sculptură din România. Însă pe aici se perindă și tot felul de alte tipologii: corporatiști care au hobby-uri artistice de weekend, pensionari care se dedică poate unei pasiuni abandonate în tinerețe, părinți cu copii care își pregătesc o lucrare specială pentru desen.
Palatul Știrbei – între două căi
Pe calea Griviței, colț cu calea Victoriei, dai peste, poate, imobilul emblematic din Cartierul Creativ, cu un destin care a oscilat de la palat domnesc la „Întreprinderea de industrializare a vinului”. Faci doi pași în curte și senzația de capsulă a timpului e imposibil de evitat, ducându-te cu gândul la anul 1780, când se presupune că a apărut casa domnească. Ai impresia că îi auzi pe boierii Știrbei chemându-și răstit vătafii să le dea ordine. Urmate de comenzile către constructori ale arhitectului francez al Bucureștiului din 1835, Michel Sanejouand, care a transformat clădirea în palat în stil neoclasic prin adăugarea coloanelor corintice ale frontonului. Fast-forward circa 100 de ani. Loc de desfășurare a balurilor selecte din București; apar magaziile în care se vindeau vinurile provenite de pe domeniul Știrbei de la Buftea (aflate și în meniul Orient Express-ului anilor 1920). Urmează 40 de ani în care slujește drept Muzeu de Artă Populară și, ulterior, ca Muzeu al Ceramicii și Sticlei. Apoi nightlife-ul și decadența apar din nou din 2013, când se deschide Grădina Eden. Are loc prima ediție Romanian Design Week, apoi Diploma, iar Palatul Știrbei redevine un loc frecventat de lumea pasionată de artă a Bucureștiului.
J’ai Bistrot – bistrou, bar, terasă, grădină, curte sau loc de joacă?
Le găsești pe toate la un loc și câte ceva din fiecare pe calea Griviței 55, după ce intri pe poarta roșie și treci prin culoarul lung ce nu anunță nimic din atmosfera nepretențioasă și firescul locului. J’ai e o micro-arcă a lui Noe în care găsești o faună urbană ce depășește cu mult granițele cartierului: tineri părinți veniți cu copiii de mână, în căruț sau în sling, bicicliști fixiști sau mai convenționali, skateboarderi și stakeholderi ONG-iști, angajați în corporații în afara orelor de program și antreprenori în exercițiul funcțiunii, care încing la roșu Wi-Fi-ul și tastele laptopurilor. Ce-i aduce pe toți pe scaunele și în hamacele de la J’ai nu se regăsește în meniu – căruia nu-i vei găsi nimic de reproșat –, dar magia locului vine din spiritul comunitar pe care îl respiră fiecare masă și din subscrierea necondiționată la principiile fondatoare ale acestei republici boeme.
Instantanee de pe Griviței
După o asemenea plimbare mai lungă, te aduni și îți faci un dosar foto mental cu niște frânturi de imagini care ți-au trecut prin fața ochilor: expresia manechinelor de ghips din vitrina atelierului de sculptură vizavi de clădirea UNARTE – Modă, lumea care se înghesuia cu o poftă ca de lup la un restaurant raw-vegan din apropiere, o clădire în paragină de pe Griviței care se va transforma în curând într-un teatru particular, furgoneta cu burgeri hip nu departe de prazul și măcelaria din Matache, fantomele actorilor care au jucat pe ecranul celor două cinemauri din areal: Marna de pe Buzești denumit apoi Feroviarul, în vogă în timpul perioadei sovietice, și Marconi, construit în 1905, pentru a cărui reabilitare se duce acum o campanie.
De aici, încărcați cu memoria locurilor de pe Griviței, mergem mai în jos spre Brezoianu, dar despre asta vom vorbi în numărul următor.
Cât mai costă legătura de nostalgie la Hala Matache
Cum vii dinspre gară și intri pe Buzești, poți să simți multă nemișcare mai ales în zilele dogoritoare de vară. În ciuda transformărilor succesive, Hala Matache și-a păstrat același aer dintr-un București de altădată. E una dintre cele mai populare piețe din oraș și aici poți simți în continuare atmosfera orientală la care contribuie mult prezența cococilor fierbinți, un produs de patiserie clasic rudă cu lipia. Stația de microbuze din proximitate și agitația călătorilor ajută și ea la vibe. Dincolo de piață, vezi cum se înalță un reminder arhitectonic că suntem în 2018 și afacerile nu se fac doar la tarabă: impunătoarea clădire de business The Mark, care va intra în funcțiune în curând.
UNARTE – Art School Confidential
La zece minute de mers pe lângă lumea dispărută a unor case în ruină, ajungi pe traseul literal și figurativ al carierei artistice. Pe General Berthelot, e locul unde îți dezvolți primii pași în creșterea talentului de Basquiat sau Yayoi Kusama, la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. Nu întâmplător, peste tot în jur e plin de graffiti, dintre care multe denotă un viitor promițător. Mergând cam un kilometru apoi, pe Budișteanu, vezi poate cele mai non-conformiste lookuri de studenți din Capitală. E normal, sunt viitorii Saddo, Ghenie, Bumbuț și Andreea Bădală, actualmente studenți la UNARTE. Pe la orele 5-6, îi observi cum ies de la cursuri, îndreptându-se spre cafenelele și barurile din zonă sau să-și cumpere lucruri necesare din „Paradis”.
Paradisul magazinelor de arte plastice
Paradisul e foarte aproape de UNARTE. Așa cum pentru mulți viața e o cutie de bomboane de ciocolată din care alegi ce vrei, așa e și pentru un tânăr artist această zonă înțesată cu cele mai multe shopuri de ustensile și materiale pentru grafică, pictură sau sculptură din România. Însă pe aici se perindă și tot felul de alte tipologii: corporatiști care au hobby-uri artistice de weekend, pensionari care se dedică poate unei pasiuni abandonate în tinerețe, părinți cu copii care își pregătesc o lucrare specială pentru desen.
Palatul Știrbei – între două căi
Pe calea Griviței, colț cu calea Victoriei, dai peste, poate, imobilul emblematic din Cartierul Creativ, cu un destin care a oscilat de la palat domnesc la „Întreprinderea de industrializare a vinului”. Faci doi pași în curte și senzația de capsulă a timpului e imposibil de evitat, ducându-te cu gândul la anul 1780, când se presupune că a apărut casa domnească. Ai impresia că îi auzi pe boierii Știrbei chemându-și răstit vătafii să le dea ordine. Urmate de comenzile către constructori ale arhitectului francez al Bucureștiului din 1835, Michel Sanejouand, care a transformat clădirea în palat în stil neoclasic prin adăugarea coloanelor corintice ale frontonului. Fast-forward circa 100 de ani. Loc de desfășurare a balurilor selecte din București; apar magaziile în care se vindeau vinurile provenite de pe domeniul Știrbei de la Buftea (aflate și în meniul Orient Express-ului anilor 1920). Urmează 40 de ani în care slujește drept Muzeu de Artă Populară și, ulterior, ca Muzeu al Ceramicii și Sticlei. Apoi nightlife-ul și decadența apar din nou din 2013, când se deschide Grădina Eden. Are loc prima ediție Romanian Design Week, apoi Diploma, iar Palatul Știrbei redevine un loc frecventat de lumea pasionată de artă a Bucureștiului.
J’ai Bistrot – bistrou, bar, terasă, grădină, curte sau loc de joacă?
Le găsești pe toate la un loc și câte ceva din fiecare pe calea Griviței 55, după ce intri pe poarta roșie și treci prin culoarul lung ce nu anunță nimic din atmosfera nepretențioasă și firescul locului. J’ai e o micro-arcă a lui Noe în care găsești o faună urbană ce depășește cu mult granițele cartierului: tineri părinți veniți cu copiii de mână, în căruț sau în sling, bicicliști fixiști sau mai convenționali, skateboarderi și stakeholderi ONG-iști, angajați în corporații în afara orelor de program și antreprenori în exercițiul funcțiunii, care încing la roșu Wi-Fi-ul și tastele laptopurilor. Ce-i aduce pe toți pe scaunele și în hamacele de la J’ai nu se regăsește în meniu – căruia nu-i vei găsi nimic de reproșat –, dar magia locului vine din spiritul comunitar pe care îl respiră fiecare masă și din subscrierea necondiționată la principiile fondatoare ale acestei republici boeme.
Instantanee de pe Griviței
După o asemenea plimbare mai lungă, te aduni și îți faci un dosar foto mental cu niște frânturi de imagini care ți-au trecut prin fața ochilor: expresia manechinelor de ghips din vitrina atelierului de sculptură vizavi de clădirea UNARTE – Modă, lumea care se înghesuia cu o poftă ca de lup la un restaurant raw-vegan din apropiere, o clădire în paragină de pe Griviței care se va transforma în curând într-un teatru particular, furgoneta cu burgeri hip nu departe de prazul și măcelaria din Matache, fantomele actorilor care au jucat pe ecranul celor două cinemauri din areal: Marna de pe Buzești denumit apoi Feroviarul, în vogă în timpul perioadei sovietice, și Marconi, construit în 1905, pentru a cărui reabilitare se duce acum o campanie.
De aici, încărcați cu memoria locurilor de pe Griviței, mergem mai în jos spre Brezoianu, dar despre asta vom vorbi în numărul următor.
