The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

5 din Cartier // 24 - 30 iunie 2019

Article / 24 Iun 2019 /
  • 5 din Cartier // 24 - 30 iunie 2019
  • 5 din Cartier // 24 - 30 iunie 2019
1/2
Noua săptămână în Cartierul Creativ se anunță a fi o săptămână a culturii, plină de vernisaje, seri muzicale, cursuri de teatru și lansări de carte. Iată cele 5 recomandări:

Curs de actorie pentru adulți - nivel începător | 25.06 |19:00-22:00 | @Dream & Act

Cursul se adresează celor care vor să se dezvolte printr-o metodă amuzantă și complexă într-un timp scurt șil se întinde pe o perioadă de 3 luni, cuprinzând 12 sedințe a câte 3 ore/săptămână + spectacolul final.

Cursul se va ține în fiecare marti, începând cu 25 iunie, între orele 19.00 - 22.00 și se adreseaza persoanelor cu vârsta peste 14 ani și fără limită superioară de vârstă. :)
ÎNSCRIEREA se face la contact@dreamact.ro sau aici.

Punte între lumi - o seară de muzică și suflet | 25.06 | 18:00-21:00 | @Zona Liberă Butic

Ce spuneți de o seară frumoasă de iunie, în parcul Cișmigiu, în care să susțineți copiii diagnosticați cu autism și să vă bucurați de un concert de blues?

Noi vă așteptăm, pe cei mici și mari, cu:
* ateliere interactive pentru copii și părinți (desen, Laughter Yoga, face painting şi alte surprize)
* prăjituri delicioase făcute de înotătorii noștrii de la Swimathon București 2019
* obiecte create cu dragoste de Handmade by Cotzo

Fondurile strânse vor ajuta AIPA Bucuresti să creeze un program de terapie prin teatru pentru copiii diagnosticați cu autism și, de asemenea, să ofere părinților acestora un training special despre nevoile specifice ale copiilor cu tulburări din spectrul autist.

Categoric / solo show Catalin Geana / sculptura | 27.06 | 19:00-22:00 | @Art Halle

Galeria Arthalle are plăcerea de a vă invita la deschiderea expoziției „Categoric” în care veți găsi lucrările lui Cătălin Geana.
Deshiderea va începe de la ora 19:00, în prezența artistului.

Reviste culturale, Saloanele Insulei | 26.06 | 19:30-21:30 | @Insula 42

Următorul salon al Insulei 42 este despre reviste culturale, un dialog cu Dan Perjovschi și Cristian Lupșa, moderat de Corina Șuteu, despre Revista 22 și DoR, drumuri pornite, continuate, întrerupte.
Vă așteptăm!

Lansarea romanului Regina nebunilor de Camelia Popa | 27.06 | 19.00-21:00 | @Humanitas Cișmigiu

Editura TREI vă invită la lansarea romanului "Regina nebunilor" de Camelia Popa joi, 27 iunie 2019, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Alături de autoare se vor afla: Conf. Dr. Adela Ciobanu, scriitorul Michael Haulică și Virginia Costeschi, coordonator editorial TREI.
Camelia Popa este profesor universitar de psihologie, psiholog clinician şi coordonatoare a unui laborator de psihologie a personalităţii şi psihopatologie socială. A semnat mai multe volume de psihologie şi psihiatrie. Timp de 16 ani a fost jurnalist în presa centrală. În literatură a debutat cu volumul "Sălbaticul din Balcani", Editura TREI, 2016.