The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

A Designer a Day la RDW Design House: Așezămintele Ion I.C. Brătianu

Article / 05 Mai 2022 / Laura Apostol
  • A Designer a Day la RDW Design House: Așezămintele Ion I.C. BrătianuAsezamintele Ion I.C. Bratianu // Photo: Alberto Grosescu
1/1
RDW Design House @Așezămintele Ion I.C. Brătianu propune un exercițiu de nouă zile și un traseu ce încurajează atât descoperirea creativității contemporane prin expunerea a 10 designeri, studiouri și artiști români reprezentativi pentru ultimii 10 ani, cât și revizitarea istoriei acestui ansamblu de patrimoniu și, prin extensie, a împrejurimilor: Bulevardul Dacia și zonele conexe ce alcătuiesc astăzi Cartierul Creativ.

Expoziția de design, găzduită de fosta sală de lectură a ansamblului, găzduiește un nou designer în fiecare zi, într-un demers ce împrumută din dinamismul industriilor creative locale, prezentând exemple de design grafic, ilustrație, design de produs și fashion design.

10 designeri și studio-uri de design își predau zilnic ștafeta într-un demers ce vorbește despre diversitatea mediilor de exprimare din industriile creative locale și despre schimbările care au avut loc în acești 10 ani, surprinzând complexitatea universurilor pe care dialogul între disciplinele creative îl conturează pe un unic podium prin voci deopotrivă recente și consacrate:

14.05. Radu Abraham | designer de obiect
15.05. Livia Fălcaru | ilustratoare și artistă vizuală
16.05. AȘKIA | product design studio
17.05. Ioana Ciolacu | designer vestimentar
18.05. Daniel & Andrew | design studio
19.05. Lucian Alexandru Arsene | designer vestimentar
20.05. Atelier VAST | design & production studio
21.05. Smaranda Almășan | designer vestimentar
22.05. Radu Manelici + Sebastian Pren | graphic designers

Expozițiile sunt deschise în weekend-urile 14-15 și 21-22 mai în intervalul 10:00-22:00 și în timpul săptămânii în intervalul 14:00 – 22:00.

Programul cuprinde, de asemenea, tururi ghidate din seria celor emblematice realizate de ARCEN, al căror scop este de a explora la pas zona Calea Victoriei – Bulevardul Dacia și străzi adiacente, un traseu care se va încheia la Așezămintele Ion I.C. Brătianu, pentru a puncta istoria casei. ARCEN este de asemenea partener în documentarea istoriei acestui ansamblu de patrimoniu și a împrejurimilor, documentare pe care publicul o poate descoperi și aprofunda în continuarea traseului expozițional din parter, pe toată durata festivalului.

Prezența Romanian Design Week în cadrul Așezămintelor Ion I.C. Brătianu este realizată în parteneriat cu Ordinul Arhitecților București și prin sprijinul Bibliotecii Naționale a României.

Accesul este liber.

*

Concept și design curatorial: Attila Kim Architects.