The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

FADING BORDERS este proiectul care va reprezenta România la Bienala de la Veneția

Article / 28 Ian 2020 / The Institute
  • FADING BORDERS este proiectul care va reprezenta România la Bienala de la VenețiaFADING BORDERS
1/1
Astăzi, în cadrul conferinței organizate de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român şi Uniunea Arhitecţilor din România a fost prezentat proiectul care va reprezenta România la cea de-a 17-a ediția a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – Bienala de la Veneția - proiectul FADING BORDERS. Tema expoziției de anul acesta este „How will we live together?“ („Cum vom trăi împreună?“), iar echipa de arhitecți care a elaborat proiectul câștigător FADING BORDERS a ales pentru ilustrarea conceptului fenomenul migrației.

Echipa este formată din arhitecții Irina Meliță, Ștefan Simion, Cristi Bădescu, Ștefania Hîrleață și Radu Tîrcă, din cadrul biroului de arhitectură POSTER.

„Proiectul curatorial FADING BORDERS aduce în discuție implicațiile mobilității unor mari mase de persoane asupra modului în care arhitecții și urbaniștii ar putea imagina forme viitoare ale locuirii în sens larg. Deși a fost privită până acum ca un fenomen mai degrabă legat de sărăcie, război, dezastre naturale, realitatea migrației ar trebui adusă în centrul discuțiilor despre cum vom locui, cum vor trăi orașele, pentru că, cel mai probabil, fenomenul va lua amploare și va fi legat din ce în ce mai mult de urmărirea îmbunătățirii calității vieții. În acest sens inițiem o dezbatere constructivă, pozitivă, o privire înspre viitor, o discuție ipotetică despre cum vom trăi împreună când acest <<împreună>> devine foarte divers, iar durata locuirii capătă o altă dinamică”, a declarat Ștefan Simion.

Proiectul documentează realitatea fenomenului migrației atât în arhitectura identitar-culturală prin redefinirea valorilor și a spațiilor de locuire, cât și problemele de natură structurală a locurilor lăsate în urmă (depopulare, sub-dezvoltare economică, îmbătrânirea populației sau lipsa locurilor de muncă etc.). Miza proiectului este de a iniția o dezbatere pe o temă de actualitate pentru întreaga comunitate internațională, care depășește granițele României. Obiectivul umbrelă este acela de a identifica soluții pentru o dezvoltare urbană sustenabilă care să nu se mai bazeze exclusiv pe modelul creșterii.

Proiectul FADING BORDERS va fi prezentat în ambele spații expoziționale deținute de România la Veneția: Pavilionul României din Giardini della Biennale și Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

În cadrul pavilionului, conceptul scenografic urmărește aducerea față în față a celor două fenomene, împărțind spațiul în două; într-o parte este documentată viața emigranților români în diferite țări europene prin proiectul PLECAT, iar în cealaltă parte este prezentat studiul Shrinking Cities despre orașele în contracție din România.

În Noua Galerie a Institutului Român de Cultură, ca o concluzie a cercetărilor prezentate în Pavilionul României din Giardini, FADING BORDERS invită revista MAZZOCCHIOO să adune o serie de luări de poziție din partea unor arhitecți români și din alte țări despre rolul Arhitecturii și al Urbanismului în contextul actual al migrației populației.

Poveștile românilor emigranți și fenomenul depopulării orașelor vor fi conturate cu ajutorul partenerilor proiectului Teleleu.eu și Asociația IDEILAGRAM. Teleleu.eu este un
proiect jurnalistic realizat de Elena Stancu (jurnalist) și Cosmin Bumbuț (fotograf) despre românii care au emigrat în Europa (Spania, Italia și Germania). Asociația IDEILAGRAM este realizatorul proiectului Shrinking Cities in Romania, un volum ce vorbește despre declinul și contracția orașelor românești. Revista Mazzocchioo, care va curatoria expoziția de la Noua Galerie ICR, este un proiect academic al echipei Poster.

Ediția din 2020 a Bienalei de Arhitectură de la Veneția se va desfășura în perioada 23 mai – 29 noiembrie 2020, cu previzionare pentru specialiști și presă în zilele de 21 şi 22 mai 2020.
________________________________________________________________

Bienala de la Veneția este unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale internaționale dedicate manifestărilor artistice din domeniile arte vizuale, arhitectură, muzică, teatru, dans, cinematografie. Fiecare ediție organizată oferă un melanj eclectic de proiecte artistice reprezentative fiecărei țări participante. Participarea României la Bienala de la Veneția ilustrează un dialog cultural cu lumea artei contemporane internaționale inițiat acum mai bine de 100 de ani, când a avut loc prima sa participare la acest eveniment.

POSTER a fost fondat în 2007 de Irina Meliță și Ștefan Simion. În 2016, Ștefania Hîrleață, Cristi Bădescu și Radu Tîrcă s-au alăturat biroului. Lucrările POSTER acoperă o gamă semnificativă de funcțiuni și mărimi, cu parteneri în România, Franța, Elveția și Grecia. În paralel cu activitatea de proiectare, biroul susține creșterea calității arhitecturale și urbane prin concursurile de arhitectură, participând frecvent în cadrul celor organizate în România. POSTER este, de asemenea, un birou în care practica și ideile teoretice sunt urmărite concomitent. Cercetarea academică este cuprinsă în cadrul MAZZOCCHIOO - o revistă de arhitectură, publicată la editura UAUIM, care adună diverse lucrări ale studenților, studii și contribuții textuale de la arhitecți, profesori de arhitectură și personalități culturale din întreaga lume.