Open Call / Noaptea Studiourilor de Arhitectură
Noaptea Studiourilor de Arhitectură este un format Romanian Design Week care își propune să promoveze industriile creative, cu focus pe studiourile de arhitectură care au sediul în București. Pentru o noapte, în data de 22 mai, studiourile de arhitectură din București sunt invitate să își deschidă porțile pentru colegi, prieteni și publicul larg, pentru a cunoaște oameni noi, pentru a-și prezenta cele mai recente proiecte și pentru a organiza evenimente și/sau întâlniri sociale simultan în sediile lor sau în spații conexe.
Noaptea Studiourilor de Arhitectură va avea loc pe 22 mai, în cadrul Romanian Design Week.
Așadar, dacă ești arhitect independent sau reprezinți un studio și plănuiești să organizezi o expoziție, să lansezi un produs, să creezi o experiență design related sau pur și simplu să-ți deschizi porțile pentru publicul larg, fă-o parte din Noaptea Studiourilor de Arhitectură 2025 și devino parte din programul Romanian Design Week din acest an.
Cum? Prin completarea formularului de înscriere de mai jos până cel târziu la 11 aprilie, ora 23:59 (GMT+2).
Romanian Design Week 2025 are loc anul acesta între 16 – 25 mai, la București, și are ca temă DESIGN TOMORROW TODAY.
***
Formularul de înscriere trebuie completat până la data de 11 aprilie 2025, ora 23:59.
***
Înainte de a completa formularul de înscriere, te rugăm să citești Regulamentul RDW 2025 AICI.
Pentru informații suplimentare, ne poți scrie la design.go@romaniandesignweek.com.