Stardust și Zwei la DDW

Am stat de vorbă cu Anca și Brîndușa despre ce a însemant această experiență pentru ele, despre colaborarea cu Ileana Sebe, dar și despre cum au fost primite proiectele lor în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase săptămâni ale designului din lume. 

Pe Ileana Sebe o cunoaștem de ceva vreme, mai degrabă indirect, prin pagina ei Zwei, pagină pe care o urmărim constant fascinate. Ne place mult ce face și, simțind că avem anumite căutări similare, ne-am propus să aducem aceste intersecții și complementarități într-un proiect comun. Am invitat-o astfel pe Ileana să facem o lucrare împreună și de comun acord ne-am ales tema ierbarului. Ne-am întâlnit ulterior aproape săptămânal și am dezbătut împreună tot felul de posibilități de a materializa altfel ierbarul. Ne-am setat un deadline-termenul limită de aplicare la DDW și după dezbaterea a câtorva variante pe care poate le vom înfăptui ulterior, am decis să facem o oglindă-ierbar care să ofere o altfel de reflexie, un alt mod de a te întâlni cu tine.
 

Secret garden este o oglindă-ierbar care conturează cadrul unei întâlniri diferite cu tine.

Eludând reflexia directă, prelungeşte momentul oglindirii printr-o sită intimă, compusă din propriile plante prestate, augmentată de suprafeţele reflectante ale coperţilor. Inversând ierarhia firească, extinde prezenţa naturii, revelând un ierbar de obicei ascuns printre file de carţi şi aşezând chipul printre flori. Obiectul este compus din două straturi de sticlă care ţin plantele presate şi două foi de metal care reflectă imaginea compusă.

Pentru realizarea obiectului, am primit sprijinul Saint-Gobain Glass România, responsabili pentru pentru cele două straturi de sticlă anti reflexie de 4mm, care lasă privirea să ajungă pe suprafaţa oglinzii de alamă. De asemenea, în procesul de prototipare a părților metalice, am colaborat cu Vertigo Metal Design. Iar Vasile Stoica, de la Nod Makerspace, ne-a fost alături cu energie, determinare, făcând posibil ca obiectul să fie gata la timp pentru expunerea la Dutch Design Week.
 

Canvas rămâne, într-un fel, un work-in-progress, o lucrare pe care ne este dificil să o încadrăm într-o formă finală. Ne-am gândit încă de la început la un fel de eliberare de funcțiune a obiectului, la o deschidere către noi posibilități de utilizare. Este o măsuță modulară, iar în prima etapă ne-am gândit la șase astfel de module cu diferite „accidente” în ceea ce privește geometria perforațiilor și pigmenții utilizați. În prima ei etapă, Canvas vorbea mai degrabă despre un joc liber al culorii în masa betonului și despre prezența unor recipiente neașteptate în care se pot ascunde și așeza tot felul de obiecte –personale, ne gâdeam noi-încurajând astfel și un fel de ieșire din pilotul automat al utilizărilor piselor de mobilier, încurajând utilizatorul să se implice în găsirea unui mod personal/intim de utilizare a obiectului. Am propus chiar un apel, „Call for functions”, prin care împrumutam un modul acasă unui potențial utilizator timp de două săptămâni. Și în schimb, așteptam o imagine pentru a arhiva în final răspunsuri posibile pentru un obiect care s-a născut mai degrabă ca o întrebare ci nu ca un răspuns închis.Cu această primă formulă a obiectului, am participat la expoziția Ventura Lambrate, în cadrul târgului de design din Milano, în aprilie 2015, iar apoi am adus-o în noul nostru studio de la Nod makerspace, unde, printre tot felul de utilizări, a fost și suportul unei instalații de plante realizate de Sânziana Pop, autoarea Visuell.

Ulterior, în ideea de a redefini/a defini un pic mai clar regulilie jocului, și după o primă experiență de lucru cu materialul și cu diferite matrițe, am redirecționat jocul într-o zonă care vorbește mai mult despre posibilitățile și ipostazele betonului, despre o față ascunsă, surprinzătoare sau cel puțin pentru noi așa a fost, o față tactilă, moale, delicată, care răstoarnă într-un fel toate preconcepțiile pe care noi le aveam în ceea ce privește materialitatea betonului. Am propus în această a doua serie de obiecte, trei module în care ne-am jucat cu un singur pigment și în care am propus trei accidente progresive cu forme mult mai blânde, organice, care invită într-un fel, să le atingi. Am turnat blaturile cu mâna, amestecând diferite straturi de ciment cu pigment și testând diferite matrițe în căutarea unei noi fețe a materialului, care să fie mult mai personală, mai aproape de om. Am căutat un tip de manufactură, nu neapărat ca o critică a producției de serie, cât din nevoia de a ne implica în fiecare obiect pe care îl producem. Cu această formulă, am participat la Dutch Design Week și am primit nenumărate sugestii de utilizare și reacții față de această nouă suprafață, observația recurentă fiind că betonul arată ca pielea (umană). 
 

DDW a fost o experiență uimitoare, foarte intensă care durează de fapt  nouă zile ci nu o săptămână, timp în care intri în contact cu mii de oameni care sunt curioși să afle cât mai mult despre obiecte, despre procesul de lucru. Știam de ceva vreme despre DDW și Design Academy, chiar cochetam de câțiva ani cu ideea de a face ceva studii acolo, dar momentul în care ne-am decis să participăm a fost momentul în care am văzut expoziția EAT SHIT de la Ventura Lambrate, care se detașa în mod tranșant de ceilalți expozanți- făcuseră ceva pași în afara disciplinei, fiind mai mult o intersecție între design și tehnologie,biologie și alte științe. Ni s-a părut un laborator efervescent cu experimente și alchimii, cu o latură socială puternică, dar și o căutare personală evidentă de a răspunde unor chestionări intime prin tot felul de experiențe de design.  Ne-a captivat și ne-am dorit foarte mult să fim acolo, nu numai să expunem printre ei și să vedem toate proiectele „la ele acasă”, să-i cunoaștem pe oamenii din spatele lor, să vedem școala și studio-urile designerilor.Și a fost așa cum intuiam-un loc febril,viu, unde am descoperit noi proiecte și lucrări fabuloase.
 

Credem că deocamdată, cele două căutări-proiectul de arhitectură și cel de design de obiect-ne răspund unor nevoi diferite. Proiectul de arhitectură/ design interior este, într-un fel, croit pe particularitățile unui individ, spațiul este dimensionat dupa nevoile clientului, obiectele propuse îi sunt utile lui etc. În timp ce obiectele de design apar ca niște întâmplări pe care le descoperi, care mai degrabă își aleg utilizatorii.Deocamdată ne bucurăm de aceste două direcții care, într-un fel, se completează-proiectul pentru un individ și obiectul „liber”. În plus, proiectul de arhitectură se întâmplă într-un alt timp, dictat de nevoile beneficiarului, de multe ori mult mai rapid decat ar trebui, pe când obiectele de design au alt ritm, au tot timpul din lume...Am putea privi povestea lor ca pe o cercetare, un studiu al nostru privind materiale și experiențe pe care le putem integra în proiectele de arhitectură. Poate că la un moment dat ne-ar plăcea ca aceste două ramuri să se întâlnească într-un proiect comun, unitar.

Cat despre expunerea în București, deocamdată suntem aproape în fiecare zi în studio-ul nostru de la Nod makerspace, unde sunt și câteva obiecte și unde așteptăm cu drag pe oricine dorește să le vadă sau să afle mai mult, dar bineînțeles că ne-ar plăcea să le expunem și în alte spații publice.