Proiectul „Metamorfoză în oglindă” are ca subiect pictural autoportretul.
Am făcut această alegere, gândindu-mă că până la urmă totul în artă nu este altceva decât o autoreprezentare a creatorului și implicit a sinelui, iar aceste bariere nu pot fi șterse. Se poate afirma, cu privire la această serie de lucrări, faptul că ele reprezintă o proiecție subiectivă a propriilor trăiri, o călătorie în ani și în mine, o metamorfoză inversă, toate acestea printr-o raportare permanentă la exterior. Am analizat, așadar, o serie de trăiri personale prin intermediul autoportretului pornind de la ideea că temperamentul constituie personalitatea și este preponderent înnăscut. Astfel că am urmărit să redau, prin intermediul lucrărilor mele, o reflecție a sinelui destul de evidentă prin mimica feței.
Identitatea a fost mereu definită ambiguă, fiind o înglobare de entități. În momentul în care individul interacționează cu societatea, în general se pliază în funcție de situația în care este pus. Astfel că aceste entități prezente în fiecare dintre noi, ies la iveală în funcție de situația în care ne aflăm. Pornind de la aceste idei și convingeri, am încercat să mă descopăr, contopind trecutul cu prezentul. Reprezentarea picturală este, în fond, o călătorie în timp prin intermediul imaginilor fotografice, o analiză a prezentului, o încadrare în moralitățile societății și mai ales un proces de autocunoaștere.
Am ales serializarea prin suprapunerea de fotografii pentru a crea senzația de mișcare, de metamorfozare. Am decis ca eu să fiu subiectul pictural, deoarece corpul artistului este cel mai bun instrument pe care el îl poate folosi în orice moment, pentru orice motiv și în orice mod dorește. Lucrările oglindesc atitudini față de viață, devenind expresii ale existenței printr-o raportare și acceptare permanentă a lumii, printr-o proiecție personală. Acest din urmă termen definește o evadare din sine, însumând o doză de trăiri, refuzate sau necunoscute până la un impact vizual cu lucrările. Proiecția prin definiție, urmărește transpunerea prin imagini, o oglindire a unor stări, amintiri. În concluzie, aceste refulări urmăresc să ajute privitorul să se descopere și în același timp să se accepte ca ființă individuală raportată la o societate și la o mentalitate, care încă este sceptică cu privire la manifestările imorale.
M-am concentrat asupra întrebării: ”Există diferențe atunci când vorbim de același tip de comportament al aceluiași individ aflat la un alt stadiu de dezvoltare?”. Este adevărat că individul rămâne acelaşi indiferent la ce prag al existenței se află, însă motivele stărilor prin care trece sunt altele, circumstanțele se modifică, cât și momentul în care se manifestă. Dacă de exemplu in copilărie țipa, o facea sincer, fără să analizeze circumstanțele în care se află, o facea pe moment, într-o fracțiune de câteva secunde. La maturitate, individul se simte constrâns de anumite situații, renegându-și uneori trăirile. Piaget susținea în teoria sa că trebuie să existe o stare de echilibru între cele două procese care caracterizează dezvoltarea unui copil, asimilarea și acomodarea. Astfel, trecând prin diferite stadii de dezvoltare, printr-un echilibru progresiv, nivelul de inteligență crește. Drept urmare, individul își dezvoltă structura cognitivă, fiind capabil să coopereze, să se adapteze mai bine la schimbările de mediu.
În concluzie, nu am urmărit să realizez doar o simplă autoreprezentare, ci să las să iasă la suprafață diferite semnificații, autoportretul devenind o înglobare de figuri, iar privitorul este lăsat liber să găsească semnificații. Toate aceste stări, definesc orice individ, care ajunge până la urmă să se metamorfozeze prin călătoria în timp și printr-o raportare la subiectul prezentat.
Omul care privește trebuie să se descopere și să se accepte pe sine. Platon considera că iubirea de sine este esențială pentru dezvoltare, „ea îi cere omului să fie preocupat de condiția lui viitoare.” Prin urmare, respectul și iubirea de sine, sunt o înglobare de forță și revoltă, o unire cu celelalte ființe și cu universul.
Am făcut această alegere, gândindu-mă că până la urmă totul în artă nu este altceva decât o autoreprezentare a creatorului și implicit a sinelui, iar aceste bariere nu pot fi șterse. Se poate afirma, cu privire la această serie de lucrări, faptul că ele reprezintă o proiecție subiectivă a propriilor trăiri, o călătorie în ani și în mine, o metamorfoză inversă, toate acestea printr-o raportare permanentă la exterior. Am analizat, așadar, o serie de trăiri personale prin intermediul autoportretului pornind de la ideea că temperamentul constituie personalitatea și este preponderent înnăscut. Astfel că am urmărit să redau, prin intermediul lucrărilor mele, o reflecție a sinelui destul de evidentă prin mimica feței.
Identitatea a fost mereu definită ambiguă, fiind o înglobare de entități. În momentul în care individul interacționează cu societatea, în general se pliază în funcție de situația în care este pus. Astfel că aceste entități prezente în fiecare dintre noi, ies la iveală în funcție de situația în care ne aflăm. Pornind de la aceste idei și convingeri, am încercat să mă descopăr, contopind trecutul cu prezentul. Reprezentarea picturală este, în fond, o călătorie în timp prin intermediul imaginilor fotografice, o analiză a prezentului, o încadrare în moralitățile societății și mai ales un proces de autocunoaștere.
Am ales serializarea prin suprapunerea de fotografii pentru a crea senzația de mișcare, de metamorfozare. Am decis ca eu să fiu subiectul pictural, deoarece corpul artistului este cel mai bun instrument pe care el îl poate folosi în orice moment, pentru orice motiv și în orice mod dorește. Lucrările oglindesc atitudini față de viață, devenind expresii ale existenței printr-o raportare și acceptare permanentă a lumii, printr-o proiecție personală. Acest din urmă termen definește o evadare din sine, însumând o doză de trăiri, refuzate sau necunoscute până la un impact vizual cu lucrările. Proiecția prin definiție, urmărește transpunerea prin imagini, o oglindire a unor stări, amintiri. În concluzie, aceste refulări urmăresc să ajute privitorul să se descopere și în același timp să se accepte ca ființă individuală raportată la o societate și la o mentalitate, care încă este sceptică cu privire la manifestările imorale.
M-am concentrat asupra întrebării: ”Există diferențe atunci când vorbim de același tip de comportament al aceluiași individ aflat la un alt stadiu de dezvoltare?”. Este adevărat că individul rămâne acelaşi indiferent la ce prag al existenței se află, însă motivele stărilor prin care trece sunt altele, circumstanțele se modifică, cât și momentul în care se manifestă. Dacă de exemplu in copilărie țipa, o facea sincer, fără să analizeze circumstanțele în care se află, o facea pe moment, într-o fracțiune de câteva secunde. La maturitate, individul se simte constrâns de anumite situații, renegându-și uneori trăirile. Piaget susținea în teoria sa că trebuie să existe o stare de echilibru între cele două procese care caracterizează dezvoltarea unui copil, asimilarea și acomodarea. Astfel, trecând prin diferite stadii de dezvoltare, printr-un echilibru progresiv, nivelul de inteligență crește. Drept urmare, individul își dezvoltă structura cognitivă, fiind capabil să coopereze, să se adapteze mai bine la schimbările de mediu.
În concluzie, nu am urmărit să realizez doar o simplă autoreprezentare, ci să las să iasă la suprafață diferite semnificații, autoportretul devenind o înglobare de figuri, iar privitorul este lăsat liber să găsească semnificații. Toate aceste stări, definesc orice individ, care ajunge până la urmă să se metamorfozeze prin călătoria în timp și printr-o raportare la subiectul prezentat.
Omul care privește trebuie să se descopere și să se accepte pe sine. Platon considera că iubirea de sine este esențială pentru dezvoltare, „ea îi cere omului să fie preocupat de condiția lui viitoare.” Prin urmare, respectul și iubirea de sine, sunt o înglobare de forță și revoltă, o unire cu celelalte ființe și cu universul.
