The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Andreea Ungureanu // Intim

Articol / 20 Oct 2016 / Participant DIPLOMA 2016
  • Andreea Ungureanu // Intim
  • Andreea Ungureanu // Intim
  • Andreea Ungureanu // Intim
1/3
Andreea Ungureanu este absolventă a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, specializarea Arte Plastice, secţia Grafică. Pasiunea ei pentru desen a început încă de la o vârstă foarte fragedă, din clasele primare, iar de atunci continuă să îşi urmeze visul. Aceasta a fost bursieră în anul 2014 în cadrul Fundaţiei Principesa Margareta a României, primind bursa „Tinere Talente”.

INTIM

Tema poartă această denumire, deoarece, prin fiecare lucrare este descrisă plastic viziunea asupra lenjeriei intime a domnilor profesori universitari pe care aceasta i-a cunoscut, atât in cei trei ani de licență, dar și în anii de master.
 
A ales să redea personalitatea dânșilor văzută prin ochii ei, dar și impresia vizuală și emoțională, pe care aceștia au lăsat-o asupra ei. Fiecare lucrare în parte descrie personalitatea și stilul unui domn profesor, lucrările fiind abordate diferit, în așa fel încât să facă referire la stilul fiecaruia, și să fie ușor recognoscibili pentru public. A optat pentru redarea lenjeriei intime, deoarece, acest articol vestimentar este absolut personal, și primul de altfel, pe care noi îl îmbrăcăm, dar pe care nu îl lăsăm niciodată la vedere.
 

 
În viziunea acesteia, fiecare persoană are anumite părți pe care dorește să le păstreze ascunse, sau pe care doar anumite persoane le pot cunoaște, dar în același timp fiecare avem elemente ce ne descriu și părți pe care le expunem voluntar sau involuntar. Ticurile verbale, un stil vestimentar pe care noi îl abordăm și ne caracterizează, sau chiar meseria pe care noi o practicăm. Din acest motiv a ales și o redare ușor haioasă, dar în același timp caracteristică pentru dânșii.