Unul dintre proiectele câștigătoare la ReDesign Crafts este Trollick, semnat de studioul MBSP. Acesta pune cap la cap utilitatea obiectelor obținute prin tehnici tradiționale cu necesitatea de mobilitate și versatilitate în relația utilizatorului cu casa.
Am stat de vorbă cu cei de la MBSP pentru a descoperi mai multe despre cum s-a născut acest proiect și care este potențialul lui.
Ce este MBSP și care au fost cele mai importante proiecte desfășurate?
Prin MBSP încercăm să ne definim un sistem personal de lucru, atât în design interior cât și în design de obiect. Întotdeauna urmăm un model integrat de abordare ce pune în legătură valorificarea modului de producție cu simplitatea soluției și înțelegerea temei cu rezolvarea detaliilor. Anul acesta am câștigat două concursuri de design de obiect, respectiv UYDA (locul III cu Cereall Hook, ce a fost expus la Maison et Objet 2017) și acum Redesign Crafts cu Trollick. Pe lângă acestea, proiectul nostru de amenajare pentru Labirint Concept Store a fost prezent în expoziția principală de la Romanian Design Week de anul acesta.
Ce vă doriți de la proiectele viitoare?
Ne-am propus să fim consecvenți în aceste 2 direcții (interior și obiect) și pentru următorul an. Încercăm să fim o parte din cadrul zonei sau "pieței" de obiect din România, în primă instanță. Abordarea noastră este universală și în același timp referințele ce constitutuie baza cercetării diferă. Pas cu pas încercăm să fim prezenți cu proiecte realizate, la târgurile și distribuitorii din vestul Europei.
Cum s-a născut proiectul Trollick și ce a presupus partea de cercetare pentru acesta? Cu cine veți lucra partea de meșteșug?
Cred că acest proiect, ca și restul obiectelor, de altfel, sunt niște rezultante, sau mai degrabă concluzii ale unor studii, cercetări, întrebări. Abordarea noastră se bazează mult pe studierea comportamentului, a necesităților/obiceiurilor zilnice, a nevoilor noastre și ale pieței. Toate informațiile sunt de obicei sintetizate și putem ajunge la o serie de concluzii care ne îndrumă. Încercăm mereu să ne documentăm despre sisteme constructive, ansambluri, subansambluri, moduri de folosire a materialelor, tendințe. Identificarea materialului a fost dată și de ideea de bază a temei – meșteșugul. Am căzut de acord că autenticitatea constă în procesul de manufacturare, și nu în refolosirea unor elemente tradiționale existente, mai apoi numite design. Răchita, pentru noi, se încadra perfect în ceea ce căutam, iar concursul a fost pretextul perfect pentru a centraliza aceste idei și pentru a le materializa într-un proiect.
Modul nostru de lucru este întotdeauna unitar - considerăm că orice "producem" are nevoie de răspuns. Și în felul acesta, tot procesul de design se învârte mereu în jurul unei familii de obiecte. Trollick a fost ultimul din ele și cel câstigărtor - cred că am terminat cu câteva zile înainte de predare.
Ne-am hotărât să lucram cu Mesteshukar Butiq intrucât aceștia cunosc și colaborează cu mesteșugari iscusiți de foarte mult timp.
Ce se întâmplă cu cultura răchitei şi confecţionarea obiectelor din nuiele de răchită și care sunt provocările/oportunitățile pentru aceasta?
Aspectul plăcut, rezistența și flexibilitatea nuielelor de răchită au atras și au încurajat practicarea acestui meșteșug de-a lungul timpului, iar în multe zone ale țării materia primă lua forma coșurilor, gardurilor dar și a pieselor de mobilier și a decorațiunilor. Procesul nu este unul simplu, întrucat, în medie, unui mesteșugar îi trebuie 4-5 ore pentru a executa, de pildă, un coș de fructe. Pe lângă marea pasiune, mulți dintre aceștia își câștigau astfel pâinea. Răchita este în continuare extrem de apreciată, însă mâna de lucru prea costisitoare îi scoate pe foarte mulți de pe piață.
Provocarea a fost primul pas: să găsim limbajul prin care să traducem acest proces de împletire a răchitei. Oportunitățile, clișeic, sunt nelimitate - pornind poate de la tradiționalele damigene îmbrăcate în răchită, până la sisteme de umbrire a fațadelor pentru clădiri de birouri. Rezultatul final se construiește din a înțelege procesul și a reduce totul la un singur modul - firul de răchită.
De ce credeți că este importantă integrarea meșteșugului în design contemporan și de ce v-ați dorit să participați la acest concurs?
Concursul, pentru noi, dar și în general, este un cadru ideal în care îți poți prezenta ideile fără (prea multe) constrângeri. Încercăm mereu să găsim concursuri care ni se potrivesc și la care putem participa. În România nu există tradiția concursului și încă învățăm ce înseamnă un concurs bun. Acest lucru duce la o lipsă de organizare dar și de implementare, o lipsă care s-a mai diminiuat în ultimii ani. De aceea o ocazie ca ReDesign Crafts nu merita ratată.
Ce vă propuneți cu acest proiect și ce potențial de piață are acesta? Ce funcționalități și cui se adresează el? Unde îl vedeți distribuit?
Grupul "țintă" pentru noi, cu obiectul Trollick, a fost "familia". Această noțiune, în țară, este într-o continuă schimbare, evoluție, comparativ, să zicem, cu Suedia. Considerăm că acolo noțiunile tradiționale sunt mult mai prezente.
Obiectul trebuia atunci să fie unul versatil – acesta se poate folosi în camere de zi, balcon, dar și în baie, eventual și în exterior. Chiar dacă răchita este în forma ei naturală, cadrul metalic poate fi finisat în culori și poate, de ce nu, texturi diferite. Potențialul de piață crește direct proporțional cu modurile de utilizare ale obiectului. În România se va potrivi bine, însă la fel de bine se va folosi și în sudul, vestul Europei (Spania, Portugalia, Italia, Suedia, Finlanda, Estonia).
Ce credeți că ar trebui să se întâmple pentru conservarea mai bună a meșteșugurilor și a patrimoniului imaterial?
În primul rând, relația cu mesteșugul/patrimoniul nu ar trebui să fie una simplistă, de schimb de servicii: fac un proiect, îl dau spre execuție. Totul începe cu educația.
O bună practică ar fi crearea unui sistem de cunoaștere și de lucrul al mestesugului, începând cu introducerea acestuia în programa facultăților de specialitate (arhitectură, design, arte). Sistemul de predare este unul interactiv ( "privește/execută și învață"), în care "profesorul" este meșterul și studenții participă la proces, își iau notițe, învață pașii. Și poate nu numai studenții - poate unitatea de învățământ sau entitatea care susține acest demers are grupe de vârstă.
Spre exemplu, în Finlanda (și alte țări, bineînțeles), toate școlile generale sunt dotate cu ateliere de lucru: pictură, hârtie, lemn, orice implică lucrul cu mâna. Totul pentru că lucrul manual conține emoție, spre deosebire de lucrul cu mouse-ul. Evident, copiii sunt supravegheați și îndrumați de către profesori, dar ideea de bază este că încep de la o vârstă în care acumulează informația cu o altă viteză și o altă capacitate, creativitate, sistem constructiv.
Având noțiuni de bază alimentate de creativitate, credem că, pas cu pas se poate construi o masă critică de conținut (obiecte, idei, concursuri) în care mesteșugul va fi prezent și ținut în viață.
Am stat de vorbă cu cei de la MBSP pentru a descoperi mai multe despre cum s-a născut acest proiect și care este potențialul lui.
Ce este MBSP și care au fost cele mai importante proiecte desfășurate?
Prin MBSP încercăm să ne definim un sistem personal de lucru, atât în design interior cât și în design de obiect. Întotdeauna urmăm un model integrat de abordare ce pune în legătură valorificarea modului de producție cu simplitatea soluției și înțelegerea temei cu rezolvarea detaliilor. Anul acesta am câștigat două concursuri de design de obiect, respectiv UYDA (locul III cu Cereall Hook, ce a fost expus la Maison et Objet 2017) și acum Redesign Crafts cu Trollick. Pe lângă acestea, proiectul nostru de amenajare pentru Labirint Concept Store a fost prezent în expoziția principală de la Romanian Design Week de anul acesta.
Ce vă doriți de la proiectele viitoare?
Ne-am propus să fim consecvenți în aceste 2 direcții (interior și obiect) și pentru următorul an. Încercăm să fim o parte din cadrul zonei sau "pieței" de obiect din România, în primă instanță. Abordarea noastră este universală și în același timp referințele ce constitutuie baza cercetării diferă. Pas cu pas încercăm să fim prezenți cu proiecte realizate, la târgurile și distribuitorii din vestul Europei.
Cum s-a născut proiectul Trollick și ce a presupus partea de cercetare pentru acesta? Cu cine veți lucra partea de meșteșug?
Cred că acest proiect, ca și restul obiectelor, de altfel, sunt niște rezultante, sau mai degrabă concluzii ale unor studii, cercetări, întrebări. Abordarea noastră se bazează mult pe studierea comportamentului, a necesităților/obiceiurilor zilnice, a nevoilor noastre și ale pieței. Toate informațiile sunt de obicei sintetizate și putem ajunge la o serie de concluzii care ne îndrumă. Încercăm mereu să ne documentăm despre sisteme constructive, ansambluri, subansambluri, moduri de folosire a materialelor, tendințe. Identificarea materialului a fost dată și de ideea de bază a temei – meșteșugul. Am căzut de acord că autenticitatea constă în procesul de manufacturare, și nu în refolosirea unor elemente tradiționale existente, mai apoi numite design. Răchita, pentru noi, se încadra perfect în ceea ce căutam, iar concursul a fost pretextul perfect pentru a centraliza aceste idei și pentru a le materializa într-un proiect.
Modul nostru de lucru este întotdeauna unitar - considerăm că orice "producem" are nevoie de răspuns. Și în felul acesta, tot procesul de design se învârte mereu în jurul unei familii de obiecte. Trollick a fost ultimul din ele și cel câstigărtor - cred că am terminat cu câteva zile înainte de predare.
Ne-am hotărât să lucram cu Mesteshukar Butiq intrucât aceștia cunosc și colaborează cu mesteșugari iscusiți de foarte mult timp.
Ce se întâmplă cu cultura răchitei şi confecţionarea obiectelor din nuiele de răchită și care sunt provocările/oportunitățile pentru aceasta?
Aspectul plăcut, rezistența și flexibilitatea nuielelor de răchită au atras și au încurajat practicarea acestui meșteșug de-a lungul timpului, iar în multe zone ale țării materia primă lua forma coșurilor, gardurilor dar și a pieselor de mobilier și a decorațiunilor. Procesul nu este unul simplu, întrucat, în medie, unui mesteșugar îi trebuie 4-5 ore pentru a executa, de pildă, un coș de fructe. Pe lângă marea pasiune, mulți dintre aceștia își câștigau astfel pâinea. Răchita este în continuare extrem de apreciată, însă mâna de lucru prea costisitoare îi scoate pe foarte mulți de pe piață.
Provocarea a fost primul pas: să găsim limbajul prin care să traducem acest proces de împletire a răchitei. Oportunitățile, clișeic, sunt nelimitate - pornind poate de la tradiționalele damigene îmbrăcate în răchită, până la sisteme de umbrire a fațadelor pentru clădiri de birouri. Rezultatul final se construiește din a înțelege procesul și a reduce totul la un singur modul - firul de răchită.
De ce credeți că este importantă integrarea meșteșugului în design contemporan și de ce v-ați dorit să participați la acest concurs?
Concursul, pentru noi, dar și în general, este un cadru ideal în care îți poți prezenta ideile fără (prea multe) constrângeri. Încercăm mereu să găsim concursuri care ni se potrivesc și la care putem participa. În România nu există tradiția concursului și încă învățăm ce înseamnă un concurs bun. Acest lucru duce la o lipsă de organizare dar și de implementare, o lipsă care s-a mai diminiuat în ultimii ani. De aceea o ocazie ca ReDesign Crafts nu merita ratată.
Ce vă propuneți cu acest proiect și ce potențial de piață are acesta? Ce funcționalități și cui se adresează el? Unde îl vedeți distribuit?
Grupul "țintă" pentru noi, cu obiectul Trollick, a fost "familia". Această noțiune, în țară, este într-o continuă schimbare, evoluție, comparativ, să zicem, cu Suedia. Considerăm că acolo noțiunile tradiționale sunt mult mai prezente.
Obiectul trebuia atunci să fie unul versatil – acesta se poate folosi în camere de zi, balcon, dar și în baie, eventual și în exterior. Chiar dacă răchita este în forma ei naturală, cadrul metalic poate fi finisat în culori și poate, de ce nu, texturi diferite. Potențialul de piață crește direct proporțional cu modurile de utilizare ale obiectului. În România se va potrivi bine, însă la fel de bine se va folosi și în sudul, vestul Europei (Spania, Portugalia, Italia, Suedia, Finlanda, Estonia).
Ce credeți că ar trebui să se întâmple pentru conservarea mai bună a meșteșugurilor și a patrimoniului imaterial?
În primul rând, relația cu mesteșugul/patrimoniul nu ar trebui să fie una simplistă, de schimb de servicii: fac un proiect, îl dau spre execuție. Totul începe cu educația.
O bună practică ar fi crearea unui sistem de cunoaștere și de lucrul al mestesugului, începând cu introducerea acestuia în programa facultăților de specialitate (arhitectură, design, arte). Sistemul de predare este unul interactiv ( "privește/execută și învață"), în care "profesorul" este meșterul și studenții participă la proces, își iau notițe, învață pașii. Și poate nu numai studenții - poate unitatea de învățământ sau entitatea care susține acest demers are grupe de vârstă.
Spre exemplu, în Finlanda (și alte țări, bineînțeles), toate școlile generale sunt dotate cu ateliere de lucru: pictură, hârtie, lemn, orice implică lucrul cu mâna. Totul pentru că lucrul manual conține emoție, spre deosebire de lucrul cu mouse-ul. Evident, copiii sunt supravegheați și îndrumați de către profesori, dar ideea de bază este că încep de la o vârstă în care acumulează informația cu o altă viteză și o altă capacitate, creativitate, sistem constructiv.
Având noțiuni de bază alimentate de creativitate, credem că, pas cu pas se poate construi o masă critică de conținut (obiecte, idei, concursuri) în care mesteșugul va fi prezent și ținut în viață.
