Casa cu Blazoane găzduiește cel de-al doile concert din seria de cinci concerte SoNoRo Conac, care se țin până în luna august. Concertul are loc duminică, 24 iulie, de la ora 19:00. Casa cu Blazoane se află în Chiojdu, județul Buzău.
Stilul arhitectonic al Casei cu Blazoane este reprezentativ pentru stilul românesc, clădirea fiind construită acum mai bine de două secole de moșnenii izbași, tărani liberi ce stăpâneau domenii întinse, un lucru nemaîntâlnit în Europa acelor timpuri. Casa este un simbol al stilului arhitectonic românesc și în această postură a fost reprezentată pe bancnota de 10 lei.
După o istorie zbuciumată, similară cu a multor construcții din patrimoniul românesc, clădirea a fost preluată în anul 2008 de Uniunea Arhitecților din România și restaurată complet, respectându-se elementele arhitectonice originale în cel mai mic detaliu.
Valea Chiojdului este renumită pentru casele muntenești de epocă, în special numeroase așezări moșnenești în Evul Mediu. Însă Casa cu Blazoane se remarcă prin câteva elemente constructive inedite, cum ar fi cele trei blazoane de deasupra intrării principale, care îi dau numele. Unul dintre ele reprezintă vulturul bicefal, simbol al împăraţilor bizantini, care a aparţinut familiei Cantacuzinilor.
Acest cadru spectaculos arhitectonic și încărcat de istorie, auditoriul este invitat să-l descopere în acorduri de Ludwig van Beethoven, Zoltán Kodály, Jean Sibelius și Edward Elgar, în interpretarea lui de Răzvan Popovici (violă) și Erik Schumann (vioară) și Jan-Erik Gustafsson (violoncel).
Concertul va fi urmat de un cocktail.
În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect - SoNoRo Conac- , care își dorește, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României. În 2014, SoNoRo Conac a desfășurat o serie de 11 concerte în clădiri de patrimoniu din toată țara, printre care Vila Dobrușa din Drăgășani, Casa Avramide din Tulcea, Conacul Bellu din Urlați, Conacul Cuza de la Ruginoasa, Conacul Hagianoff – Manasia, Sinagoga din Bistrița, Castelul Corvinilor din Hunedoara și Conacul Hodoni de lângă Timișoara. În 2015, concertele SoNoRo Conac au fost găzduite de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, Biserica Evanghelică din Herina, - Muzeul Național "George Enescu" din București, Catedrala Romano-Catolică / Alba-Iulia, Biserica fortificată / Viscri, Casa Boema din Cluj-Napoca, Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Colegiul Național "Moise Nicoară" din Arad, Primăria Sectorului 1 Banu Manta din București, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța.
SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate - clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.
SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal - BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.