The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Concurs de idei pentru amenajarea unei mini-galerii de artă în centrul Sibiului

Articol / 27 Aug 2021 / Luiza Popescu
  • Concurs de idei pentru amenajarea unei mini-galerii de artă în centrul Sibiului
1/1
Open Call pentru artiști, arhitecți, designeri și iubitori de frumos. Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu caută idei năstrușnice pentru construcția viitoarei mini-galerii de artă, ce va fi montată în spațiul public, în Piața Mică din Sibiu, în cadrul proiectului Orașul Artiștilor, cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.

Concursul „Galerie de artă în spațiul public“ se adresează publicului larg cu vârsta minimă de 18 ani, artiștilor, arhitecților, studenților arhitecți, designerilor de obiect și de interior și iubitorilor de frumos, cetățeni români sau străini și urmăreşte selectarea celei mai bune idei de amenajare a unei galerii de artă ce va fi amplasată temporar în spațiul public. Galeria de artă va reprezenta punctul central al proiectului Orașul Artiștilor organizat anual, pe timpul verii, în Sibiu – Piața Mică, pe platoul pietonal din fața Turnului Sfatului.

Pot participa persoane fizice şi juridice, profesionişti sau amatori. Totodată, concursul se adresează atât participanților individuali, cât și echipelor, fără a limita numărul membrilor, fiind deschis inclusiv participării internaționale. Organizatorii oferă ca premiu o excursie la Sibiu pentru câștigător și familia lui sau împreună cu un prieten/prietenă, plătind toate cheltuielile de cazare și transport, indiferent de țara de unde se află câștigătorul/ câștigătoarea. Pe lângă sejurul de cinci zile la Sibiu pentru a participa la inaugurarea galeriei de artă (oricând în perioada iulie-septembrie 2022), câștigătorul va primi pentru propunerea sa și suma de 2.000 lei. Vor exista și două mențiuni stabilite în funcție de punctajul obținut și de creativitatea propunerii.

Se vor privilegia propunerile în care primează:

● creativitatea: impactul vizual atât în momentul în care galeria de artă este deschisă publicului, cât şi în momentele în care este închisă vizitării;
● calitatea arhitecturală al obiectului propus, adaptarea la spaţiul public existent, dialogul cu fondul construit învecinat;
● interactivitatea cu publicul.

Juriul este format din Michael Engel (arhitect, expert internațional pentru dezvoltare urbană), Mihai Zgondoiu (artist și curator independent, fondatorul galeriei Atelier 030202), Ștefan Radu Crețu (artist vizual), Tudor Șt. Popa (c.arhitect, președinte AIOS).

Termenul limită de trimitere a propunerilor este 28 septembrie.

Mai multe informații despre concurs, regulamentul și documentele ajutătoare se pot găsi pe site-ul www.aios.ro/artpoint.