The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Filofi și Trandafir Arhitectură despre proiectele cu materiale din piatră

Interviu / 20 Iul 2018 / The Institute
  • Filofi și Trandafir Arhitectură despre proiectele cu materiale din piatrăIrina Filofi + Catalin Trandafir
  • Filofi și Trandafir Arhitectură despre proiectele cu materiale din piatrăCOSMIN DRAGOMIR
  • Filofi și Trandafir Arhitectură despre proiectele cu materiale din piatrăCOSMIN DRAGOMIR
  • Filofi și Trandafir Arhitectură despre proiectele cu materiale din piatrăCOSMIN DRAGOMIR
  • Filofi și Trandafir Arhitectură despre proiectele cu materiale din piatrăCOSMIN DRAGOMIR
  • Filofi și Trandafir Arhitectură despre proiectele cu materiale din piatrăCOSMIN DRAGOMIR
  • Filofi și Trandafir Arhitectură despre proiectele cu materiale din piatrăCOSMIN DRAGOMIR
  • Filofi și Trandafir Arhitectură despre proiectele cu materiale din piatrăCOSMIN DRAGOMIR
  • Filofi și Trandafir Arhitectură despre proiectele cu materiale din piatrăCOSMIN DRAGOMIR/(c) 2017 cosmin dragomir | cosmi
  • Filofi și Trandafir Arhitectură despre proiectele cu materiale din piatrăCOSMIN DRAGOMIR/(c) 2017 cosmin dragomir | cosmi
  • Filofi și Trandafir Arhitectură despre proiectele cu materiale din piatrăCOSMIN DRAGOMIR/(c) 2017 cosmin dragomir | cosmi
1/11
Istoria de 24 de ani a biroului de arhitectură „Filofi și Trandafir Arhitectură” a început în 1994, în orașul Alba Iulia, ca un bussines de familie. Acum, după diverse direcții și formate de funcționare, biroul se află la a doua generație, este condus de către arh. Irina Filofi și de către arh. Cătălin Trandafir și are practica principală în Cluj-Napoca. Se bucură de diversitatea proiectelor, lucrează în diferite zone ale României și caută, întotdeauna, să aducă noțiuni noi în abordarea acestora. Preferă arhitectura ancorată bine în context iar, dacă arhitectura s-ar asemana bucătăriei, ar spune despre ei că le place „slow architecture”-ul. Filofi și Trandafir Arhitectură au fost câștigători în secțiunea de Arhitectură la RDW Awards cu Restaurantul Werk - un proiect-model de recuperare a patrimoniului industrial.

Am stat de vorbă cu ei despre proiecte care implică utilizarea materialelor din piatră, la inițiativa lansată de stona.ro



1. Ați putea spune că românii au devenit mai „curajoși“ în legătură cu alegerile pentru amenăjările interioare? Cum se raportează acest lucru la folosirea pietrei naturale pentru interiorul locuințelor?

Cu siguranță, nevoia de creștere a calității vieții se reflectă în necesitatea îmbunătățirii mediului construit. Iar, odată cu acestea, apar curiozitatea și dorința de experiment.
Cerințele utilizatorilor devin tot mai rafinate iar amenajările interioare sunt nevoite să raspundă pozitiv acestor cerințe. Situația reclamă, în principiu, soluții noi dar soluțiile noi se bazeaza, în proporție covărșitoare, pe materiale existente. Astfel, materialele de bază, precum piatra sau lemnul, vor avea, întotdeauna, un loc în universul amenajărilor interioare.



2. Ce părere aveți despre „cromatica” marmurii la nivelul locuinței? Aveți niște sfaturi în acest sens?

Atunci când interacționăm cu o bucată de piatră, gândul nostru fuge, inevitabil, la blocul din care aceasta a fost taiată, la locul din care a fost extrasă și, mai ales, la modul în care timpul a format substanța. Pe lângă dansul fibrelor, apreciem la marmură, în mod special, modul în care aceasta interacționează cu lumina și felul în care materia se simte sub incidența luminii.
Folosim marmura pentru plusul de detaliu pe care îl oferă suprafețelor - reflexiile moi sau profunzimea materialului sunt lucruri cu care lucram mult în proiectele noastre.
Considerăm că substanța materialelor nu trebuie alterată, iar utilizarea sinceră a acestora trebuie să fie un reper.

3. Care sunt preferințele generale când vine vorba de folosirea pietrei la nivel de design interior ? Plăci mari sau bucăți mici, tip mozaic ? Care este recomandarea dvs.?

În cadrul proiectelor noastre, utilizarea formatelor este contextuală iar alegerea unui format credem că ține foarte mult de starea pe care încercăm să o imprimam unui anumit spațiu. Nu avem rețete de utilizare însă, instinctiv, aș spune că suntem atrași mai mult de plăcile mari. Lastrele reprezintă formatul cel mai apropiat de starea naturala a materialului iar, o secțiune mai mare de venatura, parcă ne spune o poveste mai amplă.



4. La bloc vs curte - considerați că o podea de piatră într-un apartament este un „păcat arhitectural” sau o soluție fezabilă?

Încercam, în practica noastră, să evităm atât șabloanele tehnice cât și pe cele mentale. Promovăm detașarea față de asocierile psihologice, considerând că este unica cale de dezvoltare. Alegerea pardoselilor din piatră, indiferent de locul sau tipul spatiului în care sunt aplicate, trebuie să fie rezultatul unui cumul de criterii reale, indiferent de natura acestora.

5. Care este cea mai atipică cerință legată de piatră pe care ați întâmpinat-o la nivel de design interior?

În procesul permanent de cizelare a abordărilor din proiectele noastre, invariabil, ne intersectăm cu cerințe și situații atipice. Aproape toate lucrurile pe care le facem sunt atipice iar o importantă parte din energia noastră o dedicăm eforturilor de a gândi și găsi rezolvări pentru aceste contexte. Desigur, ipostazele legate de piatră nu fac excepție.

6. Aveți anumite reguli sau lucruri după care vă ghidați atunci când vă alegeți furnizorii sau aceste lucruri variază în funcție de context?

Expunerea anterioară reprezintă unul dintre motivele pentru care căutam, întotdeauna, parteneri cu mentalitate similară nouă, profesioniști în zona în care activează. Apreciem dialogul și colaboratorii care depășesc bariera comerțului clasic, în încercarea de a furniza o soluție custom.
În practică, contăm mult pe aportul pe care un partener îl poate aduce calității unui proiect și, în final, succesului sau insuccesului acestuia.