Un nou album inedit, în ediție bilingvă, română-engleză, vine în completarea colecției igloopatrimoniu cu explorarea unui fenomen arhitectural din peisajul citadin bucureștean prea puțin cunoscut și cercetat.
Cartea-obiect Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic documentează și prezintă valoarea arhitecturală a unei stilistici de inspirație maură, florentină, venețiană, balcanică – într-un cuvânt, meridională sau mediteraneeană – ca expresie a unor regionalisme autentice sau de import, grupate sub umbrela eclectismului pitoresc. Din cauza eterogenității acestora, ele nu s-au putut constitui într-un limbaj unitar, fiind combinaţii ale mai multor stiluri, de unde și dificultatea unei definiri stricte.
Ca urmare a receptivității tot mai mari a societății civile la acțiunile de recuperare a patrimoniului construit, dar ținând cont și de problemele reale cu care se confruntă zonele centrale ale Bucureștiului, ne-am propus cu acest volum original popularizarea acestui patrimoniu valoros.
„Fără a se pretinde capodopere, numeroasele mostre de pitoresc mediteraneean din București propun o arhitectură de calitate, bine integrată în context și în același timp specială, care nu poate trece neobservată. Multă vreme ignorată, adesea agresată de intervenții inabile sau stridente, arhitectura pitorescului mediteraneean merită întreaga noastră apreciere, iar cartea de față este un semnal binevenit și necesar pentru recunoașterea acestui patrimoniu valoros, fără de care nu am putea înțelege pe deplin adevăratul genius loci bucureștean”. (Mihaela Criticos, în Cuvânt-înainte)
***
Autori:
Coordonator proiect: Bruno Andreșoiu
Coordonator editorial: Anda Zota
Autor texte: Dragoș Popescu
Prefață: Bruno Andreșoiu
Cuvânt-înainte: Mihaela Criticos
Cercetare & arhive foto: Dragoș Popescu
Fotografii: Alberto Groșescu, Arthur Țințu, Sabin Prodan
Grafică & layout: Cătălin Artenie
Layout: Daniel & Andrew
Ilustrație: Doriana Mărășoiu
Traducere: Anca Rotar
Corectură: Andreea Amzoiu, Iuliana Dumitru
Procesare imagine, DTP: Cristian David
Cartea este publicată cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).
***
Detalii pe Facebook, Instagram și pe igloo.ro.