„Unul dintre obiectivele noastre ca organizatori este despre cum orașul va <<adopta>> în timp proiectele The Institute, chiar cu riscul ca noi să le <<pierdem>>. Mă refer la asumarea lor de către comunitatea artistică, bresle profesionale, mediul academic sau administrația publică, din punct de vedere al brandingului de oraș, al reținerii și atragerii de talente, al diversificării audienței și accesului la actul cultural și artistic al generațiilor noi, până la transformarea unor <<scene>> în adevărate industrii creative, care să aducă plus valoare întregului oraș”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute.
La organizarea ediției din acest an, a lucrat timp de 8 luni o echipă de aproximativ 100 de persoane. Lucrările expuse au fost alese dintr-un număr record de înscrieri de un Board Creativ format din peste 70 de specialiști ai industriilor creative, practicieni și reprezentanți din mediul academic.
Printre atracțiile ediției aniversare DIPLOMA Show: un fashion show neconvențional, masterclass-uri cu artiști și designeri consacrați și un târg de design românesc.
Cele 20 de creații de modă expuse în acest an la DIPLOMA Show au beneficiat și de un fashion show inedit, creat de Alina Gavrilă - Borțun /Gavrilă Fashion Tellers. DIPLOMA Doors – Fashion Show a deschis ușile creativității studentesti și a vorbit despre curaj, libertate de expresie, sensibilitate, fragilitate, diversitate, despre temeri și frământări ale procesului de creatie.
Una dintre atracțiile primului weekend de festival a fost și Hot Lagoon Fair, primul târg de printuri și tipărituri de artă care promovează noua generație a industriilor creative locale. Într-o singură zi, la ediția cu numărul #14 a târgului, s-au vândut peste 100 de obiecte de design românesc, cele mai apreciate de public fiind art printurile și obiectele vestimentare.
O noutate a ediției din acest an a fost reprezentată de o serie de live performance-uri care au avut loc în cadrul pavilionului dedicat scenografiei, realizat printr-o inițiativă condusă de Adrian Damian. Performance-ul „The Red Thread” a recontextualizat 5 personaje feminine emblematice, propunându-și să ducă la o nouă înțelegere a acestora. De asemenea, performance-ul „Frozen” a pus în scenă două perspective asupra unei fetițe de 10 ani: una a inocenței, bucuriei și naivității copilăriei pe de o parte, iar pe de altă parte – una a denaturării și degradării la nivel de obiect a imaginii unui copil.
Printre alte atracții ale DIPLOMA Show 2023, amintim și:
Ce urmează pentru DIPLOMA Show
Printre planurile de viitor ale organizatorilor, se numără dezvoltarea programului DIPLOMA GROW și aducerea în fața noii generații a mai multor arhitecți, designeri și artiști consacrați din industriile creative.
De asemenea, începând cu acest an, The Institute acordă în premieră bursa anuală Cezar Arhip unui absolvent participant la DIPLOMA Show 2023. Artistul care va beneficia de această bursă este selectat de echipa The Institute și va primi o bursă în valoare de 3000 euro, pentru a-și continua parcursul profesional și dezvoltarea în cadrul domeniilor creative.
Pentru a zecea oară anul acesta, DIPLOMA Show a devenit nu doar locul de întâlnire, ci și punctul de lansare și promovare a noilor talente, într-un eveniment unic în care aceștia și-au putut prezenta lucrările publicului larg și profesioniștilor din lumea artistică din România.
***
Universități participante: Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea Politehnică din Timișoara, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Arte București, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, University Of The Arts London , Avans Hogeschool, 's-Hertogenbosch, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, Universitatea Națională de Artă Teatrală Și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București
Un proiect The Institute
Prezentat de UniCredit Bank
Parteneri: IQOS România, Globalworth, Kozel
Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin ARCUB
Un proiectul cultural finanțat de Ministerul Culturii
Susținut de Primăria Sectorului 1
Cu sprijinul: Liliac, Retros Gallery, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, prin Facultatea de Horticultură
Parteneri instituționali: Combinatul Fondului Plastic, Uniunea Artiștilor Plastici din România
Parteneri media strategici: PRO TV, Kiss FM, HotNews.ro, Euromedia, YOOH
Parteneri media: Radio România Cultural, Igloo, Revista Zeppelin, Designist, Molecule F, Modernism, Lovedeco, B365.ro, feeder.ro, munteanurecomandă.ro, Revista Atelierul, IQAds, Zile și Nopți, Glamour, The Woman, Propagarta, Spotmedia, Happ.ro, Daily News, Ziarul Metropolis, Arthood, Spațiul Construit, Alist Magazine, dreamingOF.net
Echipa de creație: Radu Manelici, Claudia Draghia, Sebastian Pren, Policromic
Partener monitorizare: MediaTrust
Amenajarea expoziției este semnată de I.O.G Arhitectura.
Un fashion show de Alina Gavrilă-Borţun @Gavrilă Fashion Tellers
Makeup: Tania Cozma
Hair: Sebastian Sârghie
Foto: Andrei Sendrea
DOP: Tudor Lucaciu
MRA Models Agency: Alexandra Miroi, Anamaria Popa, Daria Nistor, Estera Istrate, Ioana Ciocalau, Irina Vochițu, Sorina Lopatnic, Veronica Constantin, Daria Postolachi, Vanessa Nicodim, Anisia Grecu, Benny Sambo, Nicholas Lazăr, Arseni Gurtovoi, Ciprian Ioniță, Eric Voinea, Letiția Lazar, Mădălina Nicolae, Maria Marin
Credit foto: Mihai Ciobanu și Roald Aron