Proiectul Case luminate, realizat împreună cu Institutul pentru Politici Publice (IPP) şi cu sprijinul Electrica SA, se apropie de sfârşit. 6-7 aprilie este ultimul weekend când casele de pe Matei Millo nr. 9 şi Mihail Kogălniceanu nr. 11 vor fi luminate din interior pentru a atrage atenţia asupra unei statistici îngrijorătoare: în Bucureşti, 1 din 10 locuințe este neocupată conform datelor procesate în cadrul Recensământului Naţional 2011.
Pentru a marca finalul acţiunii, o proiecţie specială de video mapping semnată de Matei Mihai Visuals va îmbrăca faţada casei de pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu nr. 11. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 aprilie, între orele 20:00 – 23:00. Intrarea este liberă.
Mihai îmbină arta generativă cu materiale video procesate în timp real. Inspirate din arhitectură, statui, texturi, butaforii, vitralii, picturi, natură sau elemente SF, proiecțiile sale te transpun într-o lume a visului, unde imaginația devine un vortex.
Fiind atras de noile tehnologii, Mihai a început în anul 2013 să experimenteze artă video pe diferite suprafețe și obiecte, iar în anul 2016 a colaborat cu diferite organizații pentru a aplica tehnicile de video mapping în teatru. A lucrat cu instituții precum Teatrul Național București, Teatrul Evreiesc, Teatrul Maria Filloti, Point Hub. Din dorința de a promova însemnătatea clădirilor cu valoare istorică și culturală din România, a colaborat cu autorități publice precum Primăria Muncipiului București, Primăria Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Sighișoara, Primăria Municipiului Sighișoara. În cei peste cinci ani de activitate a realizat numeroase proiecte, instalații de video mapping şi elemente de stage design.
Casa de pe Mihail Kogălniceanu 11 a fost construită în anul 1927, de către arhitectul Dimitrie Hârjeu, în stil neoclasic francez. Clădirea impresionează prin vitraliul de dimensiuni generoase care înfățișează patru dintre cele șapte arte, transpuse în personajele feminine redate într-o manieră Art Nouveau. Acestea sunt reprezentate deasupra simbolurilor pentru arta scrierii (cartea deschisă şi pana), arta muzicii (lira - reprezentare din Grecia antică), arta teatrului (cele două măști - comedia și tragedia) şi arta picturii (paleta). Imobilul este pus spre vânzare prin Artmark Historical Estate.
Case Luminate în Cartierul Creativ, un proiect unic pentru oraş, se desfăşoară pe parcursul a trei weekenduri, 23 - 24 martie, 30 - 31 martie şi 6 - 7 aprilie.
Iluminate din interior, cele două case în prezent nelocuite, Matei Millo 9 şi Mihail Kogălniceanu 11, au prins viaţă lăsându-i pe trecători să-şi imagineze cum ar fi ca acestea să-şi recapete statutul de odinioară, când poate găzduiau seri de dans, cine importante sau baluri ale înaltei societăţi.
Pe termen lung, proiectul urmărește nu doar conştientizarea necesității restaurării caselor neocupate, ci și demararea acţiunilor de renovare, prin implicarea proprietarilor, a comunității şi a instituţiilor de stat relevante, pentru deblocarea fondurilor necesare.
Totodată, proiectul atrage atenţia asupra importanței introducerii caselor nelocuite într-un circuit cultural sau de utilitate publică, precum și despre importanța evenimentelor pentru repunerea pe hartă a unor astfel de spații.
Case luminate în Cartierul Creativ este un proiect finanțat în cadrul programului de granturi Electrica SA, „Electrica pune România într-o altă lumină”, ediția 2018.