Expoziția Like a Light Beam Forgotten on a Porch (Ca o lumină uitată pe prispă), curatoriată de Horațiu Lipot, îi are în prim-plan pe artiștii Andrei Sclifos și Leonardo Silaghi și poate fi vizitată până pe 20 august, de marți până sâmbătă, între orele 11:00 – 19:00, la galeria IOMO, în incinta Combinatului Fondului Plastic.
Expoziția este gândită să funcționeze ca un spațiu senzorial precis elaborat la intersecția a două practici artistice diferite ca mediu și materialitate, însă cu aceeași intenție de a construi posibilități experiențiale. Un spațiu dedicat luminii ca element central al tradiției estice, arhivabil de la procrastinarea senzorială fără istorie cauzată de încetinirea metabolismului în contact cu aerul meridional, arid și uscat, până la practicile dogmei isihaste ale unei halucinatorii lumini necreate.
Artiști din generații succesive și exponenți ai aceleiași școli de învățământ artistic, Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca, cei doi au avut parcursuri incipiente diferite. Leonardo Silaghi a fost unul dintre cei mai tineri reprezentanți ai atenției mediatice, atât publice, cât și specializate, ca reacție a impunerii producției artistice clujene la nivel internațional în perioada 2005-2010. Parcursul său a fost ghidat de cererea constantă și specifică a lucrărilor realizate atunci, fapt care pentru un artist încă în formare poate duce ușor la plafonare și rutină. A fost nevoie de un an sabatic între 2016-2017, cristalizat într-un corp de lucrări care reușește totodată să transcendă total din punct de vedere compozițional lucrările perioadei amintite, cât și să le continue prin anumite elemente precum preferința cromatică a griului uniformizant. Andrei Sclifos, pe de altă parte, este unul dintre artiștii tineri afirmați în ultimii câțiva ani, provenit din același context creat de școala amintită, intensiv promovat ca accent pe mediul picturii văzute încă ca gen major în sistemul artistic local. Cu o serie de lucrări precis conturate stilistic și tematic în jurul unui tip de portretistică specific contemporană, cu figuri ca amputate, însă nu dintr-o manifestare a unei tipologii a sadismului sau marginalului, ci strict ca artefacte ale unui obiect de studiu compozițional ori social. Ce este însă interesant în contextul amintit este dublarea lucrărilor anterioare de un interes susținut în zona instalației sau chiar de o practică a performativității, văzută ca anexă informației transmise prin artefactul artistic ales. De altfel lucrările cu care acesta participă în expoziția Ca o lumină uitată pe prispă, se înscriu acestei practici, fiind fie instalații in situ, fie făcând parte din corpul de lucrări „Dogma” realizat în 2020.
