Institutul Cultural Român de la New York desfăşoară unul dintre cele mai mari proiecte de promovare a artelor vizuale românești realizate în Statele Unite în ultimii ani, împreună cu Universitatea Națională de Arte din București (UNArte), în perioada 18 mai – 9 iunie 2019.
Expoziţia de artă plastică ,,Another East” cuprinde o serie de lucrări de pictură semnate de unsprezece artiști, care sunt și profesori, marcând, așa cum sugerează și titlul ei, o viziune alternativă, lipsită de prejudecăți, asupra creativității est-europene.
Expoziția este găzduită de Galeria RIVAA, un cunoscut centru expozițional axat pe artă est-europeană din Roosevelt Island, elegant cartier new-yorkez situat între Manhattan și Queens și va rămâne deschisă până în data de 9 iunie 2019.
,,Another East” este un proiect plastic curatoriat de Cătălin Bălescu, Rectorul UNArte, însoțit de criticul de artă Cristian-Robert Velescu. Expoziția reunește toţi membrii Departamentului de Pictură al UNArte, artiști de referință cu o activitate prodigioasă, nu de puține ori dezvoltată și în domenii conexe picturii, asociați așa-numitei „Școli de la București”. Cei unsprezece artiști sunt: Ion Anghel, Cezar Atodiresei, Cătălin Bălescu, Traian Boldea, Marcel Bunea, Petru Lucaci, George Mircea, George Moscal, Alexandru Rădvan, Mihai Sîrbulescu și Andrei Tudoran.
Inaugurarea expoziției a fost precedată de o dezbatere moderată de curatoarea Adriana Blidaru, la care au participat artiștii Cătălin Bălescu, Alexandru Rădvan, Andrei Tudoran, criticul de artă Cristian Robert Velescu și directorul ICR New York, Dorian Branea, în care s-a discutat despre ideea curatorială care a stat la baza proiectului, formula estetică a operelor prezentate, creativitatea est-europeană în general, diversitatea spațiului artistic românesc, precum și provocările receptării artei româneşti în străinătate.
Vernisajul expoziției a atras un public numeros, în care s-au regăsit galeriști, critici de artă, colecționari și lideri ai comunității românești din New York.
Proiectul face parte din strategia ICR New York de promovare în spațiul nord-american a artiștilor români contemporani de primă mărime, în proiecte individuale și colective apte să exprime diversitatea spațiului vizual românesc, precum și racordarea acestuia la marile curente artistice actuale.