Asociația Culturală Eastwards Prospectus (ACEP) și Muzeul de Artă Brașov lansează astăzi apelul deschis pentru ACCELERATOR BRAȘOV. Program de mentorat și producție pentru artiști emergenți din România. Artiștii interesați care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot aplica începând de astăzi, 8 august 2023, pentru programul de mentorat al Asociației. Înscrierile sunt deschise până pe 27 august 2023.
Programul își propune să asigure un cadru de dezvoltare profesională printr-o abordare strategică și coerentă și să pună la dispoziția artiștilor instrumentele necesare dezvoltării abilităților de prezentare, organizare și comunicare a practicii proprii.
Pe parcursul celor trei luni de mentorat, ACCELERATOR BRAȘOV propune activități concrete din sfera teoretică și practică, ce completează formarea academică universitară tradițională, concentrată cu precădere pe învățarea tehnicii artistice.
ACCELERATOR BRAȘOV oferă celor 10 artiști care vor fi selectați în program cunoștințe împărtășite de mentori, resurse pentru producția de lucrări noi și contextul pentru expunerea acestora în cadrul unei expoziții de grup la Muzeul de Artă Brașov.
„Era absolut firesc să extindem seria de programe gândite sub umbrela ACCELERATOR, dupa aproape doi ani de activități complexe și variate dedicate artiștilor emergenți, dar și publicului larg prin primul program Accelerator, care se apropie de final. Sprijinul real și palpabil, ancorat în preocupările și provocările artiștilor emergenți, este principala mea preocupare în acest context educațional. De aceea, am creat Asociația Culturală Eastwards Prospectus, pentru a răspunde prin programe sistematice și complexe acestor nevoi, care îmi sunt foarte familiare în calitate de manager cultural. ACCELERATOR BRAȘOV este un nou proiect, un nou pas, care continuă firesc programul de mentorat precedent. Acesta își propune să ofere artiștilor emergenți cadrul în care să exploreze o abordare strategică asupra carierei lor, într-un mod care completează pregătirea mediilor tradiționale de învățare.” - precizează Andrei Breahnă, președintele Asociației Culturale Eastwards Prospectus și manager de proiect.
„Muzeul de Artă Brașov reprezintă o punte între public și universul creației, un spațiu în care fiecare vizitator poate deveni un călător curios în lumea artei clasice și contemporane. Un obiectiv cheie al planului de management pe care l-am propus pentru consolidarea muzeului ca un reper de referință în peisajul cultural local și național este stimularea comunității artistice prin proiecte care integrează colaborarea dintre galeriile de artă, artiști și organizațiile neguvernamentale. Proiectul ACCELERATOR BRAȘOV, dezvoltat împreună cu Asociația Culturală Eastwards Prospectus, se aliniază acestei direcții, încurajând diversitatea creativă și dinamismul mediului artistic local.” - adaugă Bianca-Maria Bălșan, manager Muzeul de Artă Brașov.
Sesiunile de mentorat vor avea loc în Brașov, între 18 și 21 septembrie, iar expoziția de grup va fi vernisată pe 10 noiembrie, urmând a fi deschisă până în februarie 2024. În program se pot înscrie atât artiști emergenți din Brașov care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, cât și artiști din alte orașe ale României.
Eligibilitate
Programul acceptă înscrieri de la artiști care:
● Sunt artiști emergenți*
● Au peste 21 de ani, fără obligativitatea absolvirii unor studii de specialitate
● Au experiență continuă de maximum 10 ani în domeniul artelor vizuale
● Sunt cetățeni români
● Au posibilitatea să participe la laboratoarele din Brașov (18–21 septembrie 2023)
● Au posibilitatea de a participa la întâlnirile organizate de curatorul expoziției de grup în vederea producției de noi lucrări (11 - 31 octombrie 2023) și a panotării expoziției de grup (6 - 9 noiembrie) ce va fi prezentată și vernisată la Muzeul de Artă Brașov pe 10 noiembrie 2023. Expoziția va fi deschisă între 10 noiembrie 2023 și 25 februarie 2024.
● Au disponibilitate pentru implicarea într-un program de mentorat extins pe parcursul a 3 luni (septembrie 2023 – noiembrie 2023), prin participare fizică și online în toate activitățile derulate în cadrul programului, în funcție de modul de desfășurare a fiecărei etape în parte
* Prin „artiști emergenți”, ACEP înțelege artiști care au sub 10 ani de experiență profesională. Asociația a optat pentru termenul „emergent” în loc de „tânăr” pentru că acceptă înscrieri și de la cei care au făcut o schimbare de carieră sau au decis să prioritizeze activitatea artistică în ultimii ani, indiferent de vârstă.
Toate informațiile despre procedura de înscriere și componența dosarului, inclusiv cele referitoare la intervalele de timp alocate pe activități, sunt disponibile pe website-ul ACCELERATOR: Apel deschis - Accelerator Brașov.
Juriul care va evalua dosarele primite este format din: Andrei Breahnă - manager cultural și manager proiect ACCELERATOR, Bianca BĂLȘAN - manager cultural și director muzeu, Ioana CHIRA - comunicator și specialist PR, și Georgia ȚIDORESCU - curatoare independentă și coordonatoare proiect.
Procesul de selecție va avea două etape - preselecția și interviul. În urma parcurgerii dosarelor, juriul va selecta o listă scurtă de artiști care se vor califica în cea de-a doua etapă de selecție și care vor fi invitați la un interviu online. Juriul va decide care vor fi cei 10 artiști emergenți ce vor participa în programul ACCELERATOR BRAȘOV după finalizarea tuturor interviurilor.
Date cheie
● Înscrieri: până pe 27 august 2023, ora 23:59
● Selectarea participanților și realizarea interviurilor cu artișii emergenți selectați: 28 august – 7 septembrie 2023
● Anunțarea participanților: 9 septembrie 2023
● Laboratoare și întâlniri fizice (în Brașov): 18 – 21 septembrie 2023
● Sesiuni de mentorat one-to-one (online): 22 septembrie 2023 – 10 octombrie 2023
● Producție lucrări de artă expoziție grup: 11 octombrie - 5 noiembrie 2023
● Panotare: 6 - 9 noiembrie 2023
● Vernisaj expoziție de grup: 10 noiembrie 2023
Mentori
Mentorii care îi vor ghida pe cei 10 artiști emergenți în cadrul programului ACCELERATOR BRAȘOV sunt: Andrei Breahnă - manager cultural, Ioana Chira - comunicator , Georgia Țidorescu - curatoare și Mihaela Chiriac - curatoare.
***
Partenerii proiectului sunt galeria Gaep, cu sediul în București și Muzeul de Artă Brașov.
Proiectul este finanțat din bugetul Municipiul Brașov și implementat de Asociația Culturală Eastwards Prospectus (ACEP).
***
Despre ACEP
Înființată de peste 7 ani, Asociația Culturală Eastwards Prospectus (ACEP), promovează, prin proiecte culturale sau educative, arta contemporană la nivel național și internațional. Prin seria de programe ACCELERATOR, ACEP susține artiștii emergenți în drumul și dezvoltarea carierelor lor oferindu-le oportunități de învățare inspirate din abordarea și practicile locale și din străinătate. De asemenea, ACEP și-a propus să intensifice proiectele de formare și dezvoltare a publicurilor prin acțiuni organizate în București și în țară, online și offline, în care publicul înțelege, se regăsește și se conectează cu arta contemporană.
ACEP a atras fonduri pentru producția de lucrări de artă; a organizat peste 30 de expoziții offline și online; a coordonat o intervenție urbană a artistei Tania Mouraud, desfășurată simultan în 9 orașe; a susținut participarea artiștilor în cadrul unor târguri internaționale de artă și a dezvoltat proiecte pentru copii și angajații din companii interesați de arta contemporană. Astfel, prin programele implementate de ACEP, arta contribuie la dezvoltarea individuală și colectivă –făcând ceea ce a făcut dintotdeauna – a catalizat evoluția societății.
Despre Muzeul de Artă Brașov
Muzeul de Artă Brașov creează conexiuni între public, artă și artiști, fiind un spațiu dinamic de explorare, învățare activă și experimentare cu patrimoniul și creația contemporană. Echipa muzeului își asumă rolul de facilitator, din dorința de a contribui la schimbarea percepției publice eronate asupra muzeelor, conform căreia acestea reprezintă spații pasive, simple arhive de patrimoniu, propunând metode inovative de valorificare a acestuia și de promovare a artei contemporane.