The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Between 100 and 30 – Alexandra Croitoru la Future Museum

Articol / 21 Ian 2019 / The Institute
  • Between 100 and 30 – Alexandra Croitoru la Future MuseumBetween 100 and 30
  • Between 100 and 30 – Alexandra Croitoru la Future MuseumAlexandra-Croitoru-Future-Museum
  • Between 100 and 30 – Alexandra Croitoru la Future MuseumAlexandra Croitoru Courtesy of the artists & Galeria Plan B
  • Between 100 and 30 – Alexandra Croitoru la Future MuseumAlexandra Croitoru Courtesy of the artists & Galeria Plan B
1/4
Centrul Ceh începe anul cu o nouă expoziţie la galeria de artă Future Museum. Pe 30 ianuarie 2019 are loc vernisajul expoziţiei Between 100 and 30 a artistei Alexandra Croitoru, ce prezintă istoria recentă prin intermediul memoriei colective.

În ianuarie 2016, Centrul Ceh a lansat un nou proiect, Future Museum, un spațiu dedicat expozițiilor solo ale artiștilor din România şi Republica Moldova. Prima expoziție ce a avut loc la Future Museum a aparţinut Tatianei Fiodorova, artistă şi curatoare din Republica Moldova. Expoziţia din vară a fost dedicată artistei Anca-Raluca din Arad, iar în septembrie și octombrie, Future Museum a găzduit o expoziţie de Mona Vătămanu și Florin Tudor. Toate aceste proiecte sau fost selectate în urma unui open call, iar orice artist sau curator din România sau Republica Moldova a avut ocazia de a participa. Juriul a fost format din Alexandru Polgár, Katarzyna Krysiak şi František Zachoval.

În 2017, Future Museum s-a concentrat pe artiștii români care s-au născut în România, dar care trăiesc în prezent în afara ţării. Programul a început în mai 2017 cu expoziția Home is Where My Problems are, a artistului Ovidiu Anton, urmată de o instalaţie a duolui Anetta Mona Chişa & Lucia Tkáčová, încheind anul cu expoziția neconvențională a portughezului João Tabarra împreună cu regizorul de film Andrei Ujică. În 2018, o singură expoziţie a putut fi vizitată la Future Museum, cea a artistului Vilmos Koter.

În prezent, Centrul Ceh pregăteşte expoziţia semnată de Alexandra Croitoru, care tratează subiectul scrierii istoriei şi a memoriei colective în contextul Centenarului proaspăt încheiat şi intrării în cel de-al 30-lea an de la Revoluţie.

Expoziția explorează diverse metode artizanale folosite în consemnarea și recompunerea istoriei, plasate în afara marilor narațiuni oficiale. În cadrul acesteia se reunesc mai multe elemente, cum ar fi continuarea proiectului O Frescă pentru România (Alexandra Croitoru, Ștefan Tiron, în colaborare cu Vasile Pop-Negreșteanu, 2009), element care provoacă vizitatorii să interacţioneze prin a contribui cu sugestii referitoare la cei 10 ani care au trecut de la realizarea primei schițe. De asemenea, expoziţia conţine reproducerea a două colaje selectate din Colecția de imagini Mihai Oroveanu, un scrapbook realizat în perioada interbelică de un autor anonim şi înregistrări de arhivă cu emisiuni TV de știri, înregistrate de doctorul Florin Gâldău pe casete video și DVD-uri începând cu anii 2000.

Toate acestea vor putea fi văzute miercuri, 30 ianuarie, de la ora 19:00, la Future Museum (Centrul Ceh, Ion Ghica 11). Expoziţia va rămâne deschisă până pe 29 martie 2019. Intrarea este liberă.

Eveniment Facebook aici.

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.

Media partners: AGERPRES, Dilema Veche, Radio România Cultural, The Institute, TANĂNANA, Observator Cultural, Revista Arta, Revista Zeppelin, Ziarul Metropolis, Igloo Media.