Cosmin Năsui este curator, critic de artă, manager cultural și evaluator de artă contemporană. Are experiență curatorială și de critică de artă de 13 ani. Este fondatorul celei mai largi platforme online pentru susținerea și promovarea artei contemporane românești-modernism.ro. Este, de asemenea, managing partner la Nasui cllection & gallery, care expune, reprezintă și promovează în țară și străinătate o selecție atentă de artiști contemporani români, în contexte naționale și internaționale favorabile. În ultimii trei ani a promovat și vândut artă modernă și contemporană românească la București, Timișoara, Sibiu, Moscova, Tel Aviv, Paris, Berlin, Budapesta, Cracovia, Liverpool, Copenhaga, Zurich, Veneția, Viena, New York. Este senior curator la muzeul privat PostModernism din București și autorul unor cărți de sinteză și portofoliu.
Am stat de vorbă cu el despre selecția de la DIPLOMA de anul acesta, despre școala de artă din România, precum și despre proiectele în care este implicat.
Cum a fost lucrarea ta de DIPLOMĂ, îți mai aduci aminte? Ce temă a avut ea?
Lucrea mea de diplomă este o cercetare de istoria artei cu titlul „Erotismul în arta românească modernă și contemporană”. Am început cercetarea în 2002, iar după un an, am susținut licența în fața unei comisii ostile de profesori medievaliști și pudibonzi. Aceștia susțineau că nu există erotism în arta românească, (deși aveam ca și coordonator de licență pe profesorul Adrian Guță, care acceptase această temă, fără să reușească însă să susțină ca și teză acest studiu). Încă sunt mâhnit cănd îmi amintesc ce școală de maicuțe era departamentul de Istoria și Teoria Artei al Univerității de Arte București. Am publicat cercetarea abia în 2013, la editura PostModernism Museum și este, după părerea câtorva experți și colecționari de artă, un studiu de referință pe segment și se regăsește citată și folosită de alți colegi.
Când și cum ți-ai făcut debutul în viața artistică?
Am debutat ca și curator în 1999, când am deschis o expoziție la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și apoi o serie de expoziții la Atelier 35 din București. Înainte, mai deschisesem câteva expoziții pentru prietenul și colegul meu artistul Mircea Suciu la Galeria de artă a UAP din Baia-Mare.
Dacă ai călători în timp, ce te-ai sfătui pe tine pentru reușita în cariera artistică?
Cred că un sfat ar fi acela de nu-i mai privii pe profesori ca pe niște guru atotștiutori (chiar dacă uneori numele lor este strivitor de impunător). Altul ar fi acela de nu privi linear istoria artei, ca și pe o succesiune de stiluri. Oricum chiar în adoptarea aceastei predări lineare, nu văd de ce nu s-ar porni invers, adică de la prezent spre trecut. Lecția noastră din liceu și apoi din facultate începea mereu cu Egiptul Antic și cu Antichitatea și nu ajungea niciodată în prezentul, care de fapt ne interesa și ne aștepta pe unii la colț.
Ce părere ai despre proiectele de anul acesta și cât de greu a fost procesul de selecție?
Consider că învățământul artistic românesc este în aceeși tendință generală de declin, ca și tot sistmul educațional. Nivelul de pregătire al unor studenți este asemănător cu acela al unora de la liceu. Regăsești adesea în lucrările de diplomă „lecția învățată” a profesorilor. Am făcut acest exercițiu, uităndu-mă la porfofolii, să recunosc „clasa profesorului”, și nu există mari surprize în acest sens. Cred că acest lucru contează pentru note și deci pentru burse.
Care crezi că sunt cele mai mari povocări pe care acești tineri le vor întâmpina pe piața de artă din și numai și care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ar putea face de acum pentru a le evita?
Cele mai importante provocări sunt cele legate de continuarea activității creative, pentru că din păcate pentru cei mai mulți dintre ei diploma înseamnă sfărșitul studenției și căutarea sustenabilității și a resurselor de viață și de creație. Cred cu tărie că este necesară experiența aplicării la rezidențe, la burse și premii și că nu există o soluție de tip shortcut de a intra direct piața de artă. De asemenea trebuie să găsească curajul și perseverența de a continua învățarea atunci când aplicațiile le sunt refuzate.
Am stat de vorbă cu el despre selecția de la DIPLOMA de anul acesta, despre școala de artă din România, precum și despre proiectele în care este implicat.
Cum a fost lucrarea ta de DIPLOMĂ, îți mai aduci aminte? Ce temă a avut ea?
Lucrea mea de diplomă este o cercetare de istoria artei cu titlul „Erotismul în arta românească modernă și contemporană”. Am început cercetarea în 2002, iar după un an, am susținut licența în fața unei comisii ostile de profesori medievaliști și pudibonzi. Aceștia susțineau că nu există erotism în arta românească, (deși aveam ca și coordonator de licență pe profesorul Adrian Guță, care acceptase această temă, fără să reușească însă să susțină ca și teză acest studiu). Încă sunt mâhnit cănd îmi amintesc ce școală de maicuțe era departamentul de Istoria și Teoria Artei al Univerității de Arte București. Am publicat cercetarea abia în 2013, la editura PostModernism Museum și este, după părerea câtorva experți și colecționari de artă, un studiu de referință pe segment și se regăsește citată și folosită de alți colegi.
Când și cum ți-ai făcut debutul în viața artistică?
Am debutat ca și curator în 1999, când am deschis o expoziție la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și apoi o serie de expoziții la Atelier 35 din București. Înainte, mai deschisesem câteva expoziții pentru prietenul și colegul meu artistul Mircea Suciu la Galeria de artă a UAP din Baia-Mare.
Dacă ai călători în timp, ce te-ai sfătui pe tine pentru reușita în cariera artistică?
Cred că un sfat ar fi acela de nu-i mai privii pe profesori ca pe niște guru atotștiutori (chiar dacă uneori numele lor este strivitor de impunător). Altul ar fi acela de nu privi linear istoria artei, ca și pe o succesiune de stiluri. Oricum chiar în adoptarea aceastei predări lineare, nu văd de ce nu s-ar porni invers, adică de la prezent spre trecut. Lecția noastră din liceu și apoi din facultate începea mereu cu Egiptul Antic și cu Antichitatea și nu ajungea niciodată în prezentul, care de fapt ne interesa și ne aștepta pe unii la colț.
Ce părere ai despre proiectele de anul acesta și cât de greu a fost procesul de selecție?
Consider că învățământul artistic românesc este în aceeși tendință generală de declin, ca și tot sistmul educațional. Nivelul de pregătire al unor studenți este asemănător cu acela al unora de la liceu. Regăsești adesea în lucrările de diplomă „lecția învățată” a profesorilor. Am făcut acest exercițiu, uităndu-mă la porfofolii, să recunosc „clasa profesorului”, și nu există mari surprize în acest sens. Cred că acest lucru contează pentru note și deci pentru burse.
Care crezi că sunt cele mai mari povocări pe care acești tineri le vor întâmpina pe piața de artă din și numai și care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ar putea face de acum pentru a le evita?
Cele mai importante provocări sunt cele legate de continuarea activității creative, pentru că din păcate pentru cei mai mulți dintre ei diploma înseamnă sfărșitul studenției și căutarea sustenabilității și a resurselor de viață și de creație. Cred cu tărie că este necesară experiența aplicării la rezidențe, la burse și premii și că nu există o soluție de tip shortcut de a intra direct piața de artă. De asemenea trebuie să găsească curajul și perseverența de a continua învățarea atunci când aplicațiile le sunt refuzate.
