Suzana este artistă, producătoare și îngrijitoare de expoziții, fondatoare a Asociației Ephemair, inițiatoare a unor proiecte ca: Noaptea Albă a Galeriilor, Weekend-ul Galeriilor sau Art on Display, mamă pisăloagă, bucătăreasă de duminică. Din 1999, ea meșterește expoziții mai mult sau mai puțin personale. Ca și angajat în câmpul muncii, a fost un exotic asistent-cercetare într-unul din institutele de cercetare de la Măgurele la începutul anilor 2000, apoi, timp de alți zece ani, a făcut apnee în arta contemporană la MNAC. În prezent bucătărește la NAG, face drapele cu devize înălțătoare și plănuiește să conducă lumea. Tot ce este exotic e de văzut pe suzishit.blogspot.com sau soapartkollectiv.blogspot.com Tot ce e serios de văzut este pe ephemair.ro sau noapteagaleriilor.ro sau inventingthetruth.com
Cum a fost lucrarea ta de DIPLOMĂ? Ce temă a avut ea?
Lucrarea mea de diplomă s-a intitulat "Bărbat în peisaj". Era o temă cât se poate de academică care nu urmărea altceva decat forma unui corp uman prezent în toate imaginile (toate lucrările aveau același format de 1x1m) într-un format simetric pătrat care impune o abordare compozițională aparte. În plus, povestea cu peisajul care era fie exotic, prin plantele și atmosfera pe care o degaja, fie prin lumina cerului, era cât se poate de clară, peisajul fiind o altă prezență care învăluia și devora corpul uman. Pe scurt, mă interesau chestiuni legate de formă, compoziție și raport cromatic, o temă cuminte și fără ceva revoluționar nemaipomenit și nemaiauzit în ea.
Când și cum ți-ai făcut debutul în viața artistică?
Debutul l-am făcut cu o expoziție pe care am făcut-o la Târgu Mureș împreună cu alți trei colegi din facultate: Tudor Codre, Pantelis Latsos, Alexandru Radvan și Andrei Tripșa in 1997 sau 1998 parcă. Se numea "Portret" și a fost o aventură fantastică, de la drumul până la Târgu Mureș cu lucrările după noi și pâna la montarea expoziției.
Dacă ai călători în timp, ce te-ai sfătui pe tine pentru reușita în cariera artistică? Ce știi acum și ți-ar fi plăcut să știi încă de când ai absolvit?
Să am mai multă încredere în mine și să fiu mult mai determinată în ceea ce fac. Acum știu că nu este absolut nici o diferență între ceea ce fac eu și ce fac alții, singura diferență este locul și contextul în care mă aflu, fapt care nu ar trebui să mă sperie câtuși de puțin.
Ce părere ai despre proiectele de anul acesta și cât de greu a fost procesul de selecție?
As vrea să fie mai "rele" lucrările. Câteodată simt lipsa acestui curaj nebun pe care doar în anii de facultate îl ai, când poți asuma lejer orice risc fiindcă jocul în care te afli este o ruletă rusească și nu un tabinet cumsecade, jocurile cu tactici se fac mai încolo, în anii aștia de studenție ar fi fantastic să lucrezi dacă se poate până crapi (sau măcar să experimentezi o dată măcar senzația asta). Nu am urmărit în selecția lucrărilor altceva decat o asumare cât mai sinceră a capacitații studentului de a le concepe fără intenția de a face neapărat pe placul viziunii artistice a profesorului coordonator (lucru pe care din păcate îl cam simt la unele lucrări) și abordarea temei alese.
Ce te-a impresionat cel mai mult la acestea?
Nu cred că în lucrarile de diploma trebuie să căutăm extraordinarul, impresionantul. Mai important este să vedem și să simțim ca ceea ce există în acele lucrări este rezultatul unui lucru ințeles și aprofundat de către student. Diploma înseamnă o lucrare extinsă pe durata unui an, deci o temă în structura căreia se presupune că trebuie să regăsești un întreg sistem de gândire atât la nivel conceptual cât și formal. Am remarcat predilecția pentru forme geometrice clare, abstracte. Nu îmi este clar dacă este parte dintr-un demers sau doar o simplă opțiune, dar oricum fie și la nivel de experiment, ca faza în "temele" de atelier, mi se pare interesant.
Care crezi că sunt cele mai mari povocări pe care acești tineri le vor întâmpina pe piața de artă din ro și numai și care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ar putea face de acum pentru a le evita?
Provocarea cea mai mare este să îți găsești locul în talmeșbalmeșul care este lumea artelor contemporane în România. Avantajul absolut este ca nu ai presiunea pe care ai avea-o daca ai absolvi o academie de artă într-un oraș occidental care are o piață de artă riguros structurată. Acolo dacă în maxim 5 ani nu îți gasesti o galerie care sa te reprezinte - ești ostracizat fără milă. Se presupune că ești exemplarul slab din haită deci rămas în afara ierarhiei. În schimb aici, ca absolvent în România, ai marea șansă să îți încerci norocul atât local cât și în afara țării fără teamă că dacă vei fi respins cineva va ține minte ca erai tu ăla mic și slab. Dar cel mai important lucru este să știi ce naiba vrei de la viață și ce fel de artist ai vrea să fii. Fiindcă spectrul este foarte divers și cu apă rece nu se îmbată nimeni.
Ce crezi că îi lipsește pieței de artă din România și cum vezi tu evoluția acesteia în următorii ani?
Profesionalismul și respectul față de comunitatea artistică. O evoluție normală ar însemna în primul rând protecția unor drepturi fundamentale ale creatorilor de artă. Un real progres ar însemna generarea unei structuri de organizare a artiștilor care să aibă consecvența in a face lobby față de instituțiile statului pentru o administrare transparența a fondurilor alocate pentru cultură și fața de instituțiile private pentru susținerea reală a culturii nu doar de dragul audienței cât de dragul impactului real pe care aceasta trebuie să îl aibă pentru societate. Esențial pentru evoluția unei piețe de artă mi se pare educarea publicului. Nu poți avea pretenția ca toată lumea să nu mai iubească carul cu boi dacă nu a avut niciodată o altă alternativă a "frumosului". Fără a avea dorința de a transforma un bun cultural într-o shawoarma cu de toate, trebuie să conștientizăm ca evoluția unei piețe de artă nu se poate produce în afara societății, ignorându-i nevoile și capacitatea de înțelegere.
Cum a fost lucrarea ta de DIPLOMĂ? Ce temă a avut ea?
Lucrarea mea de diplomă s-a intitulat "Bărbat în peisaj". Era o temă cât se poate de academică care nu urmărea altceva decat forma unui corp uman prezent în toate imaginile (toate lucrările aveau același format de 1x1m) într-un format simetric pătrat care impune o abordare compozițională aparte. În plus, povestea cu peisajul care era fie exotic, prin plantele și atmosfera pe care o degaja, fie prin lumina cerului, era cât se poate de clară, peisajul fiind o altă prezență care învăluia și devora corpul uman. Pe scurt, mă interesau chestiuni legate de formă, compoziție și raport cromatic, o temă cuminte și fără ceva revoluționar nemaipomenit și nemaiauzit în ea.
Când și cum ți-ai făcut debutul în viața artistică?
Debutul l-am făcut cu o expoziție pe care am făcut-o la Târgu Mureș împreună cu alți trei colegi din facultate: Tudor Codre, Pantelis Latsos, Alexandru Radvan și Andrei Tripșa in 1997 sau 1998 parcă. Se numea "Portret" și a fost o aventură fantastică, de la drumul până la Târgu Mureș cu lucrările după noi și pâna la montarea expoziției.
Dacă ai călători în timp, ce te-ai sfătui pe tine pentru reușita în cariera artistică? Ce știi acum și ți-ar fi plăcut să știi încă de când ai absolvit?
Să am mai multă încredere în mine și să fiu mult mai determinată în ceea ce fac. Acum știu că nu este absolut nici o diferență între ceea ce fac eu și ce fac alții, singura diferență este locul și contextul în care mă aflu, fapt care nu ar trebui să mă sperie câtuși de puțin.
Ce părere ai despre proiectele de anul acesta și cât de greu a fost procesul de selecție?
As vrea să fie mai "rele" lucrările. Câteodată simt lipsa acestui curaj nebun pe care doar în anii de facultate îl ai, când poți asuma lejer orice risc fiindcă jocul în care te afli este o ruletă rusească și nu un tabinet cumsecade, jocurile cu tactici se fac mai încolo, în anii aștia de studenție ar fi fantastic să lucrezi dacă se poate până crapi (sau măcar să experimentezi o dată măcar senzația asta). Nu am urmărit în selecția lucrărilor altceva decat o asumare cât mai sinceră a capacitații studentului de a le concepe fără intenția de a face neapărat pe placul viziunii artistice a profesorului coordonator (lucru pe care din păcate îl cam simt la unele lucrări) și abordarea temei alese.
Ce te-a impresionat cel mai mult la acestea?
Nu cred că în lucrarile de diploma trebuie să căutăm extraordinarul, impresionantul. Mai important este să vedem și să simțim ca ceea ce există în acele lucrări este rezultatul unui lucru ințeles și aprofundat de către student. Diploma înseamnă o lucrare extinsă pe durata unui an, deci o temă în structura căreia se presupune că trebuie să regăsești un întreg sistem de gândire atât la nivel conceptual cât și formal. Am remarcat predilecția pentru forme geometrice clare, abstracte. Nu îmi este clar dacă este parte dintr-un demers sau doar o simplă opțiune, dar oricum fie și la nivel de experiment, ca faza în "temele" de atelier, mi se pare interesant.
Care crezi că sunt cele mai mari povocări pe care acești tineri le vor întâmpina pe piața de artă din ro și numai și care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ar putea face de acum pentru a le evita?
Provocarea cea mai mare este să îți găsești locul în talmeșbalmeșul care este lumea artelor contemporane în România. Avantajul absolut este ca nu ai presiunea pe care ai avea-o daca ai absolvi o academie de artă într-un oraș occidental care are o piață de artă riguros structurată. Acolo dacă în maxim 5 ani nu îți gasesti o galerie care sa te reprezinte - ești ostracizat fără milă. Se presupune că ești exemplarul slab din haită deci rămas în afara ierarhiei. În schimb aici, ca absolvent în România, ai marea șansă să îți încerci norocul atât local cât și în afara țării fără teamă că dacă vei fi respins cineva va ține minte ca erai tu ăla mic și slab. Dar cel mai important lucru este să știi ce naiba vrei de la viață și ce fel de artist ai vrea să fii. Fiindcă spectrul este foarte divers și cu apă rece nu se îmbată nimeni.
Ce crezi că îi lipsește pieței de artă din România și cum vezi tu evoluția acesteia în următorii ani?
Profesionalismul și respectul față de comunitatea artistică. O evoluție normală ar însemna în primul rând protecția unor drepturi fundamentale ale creatorilor de artă. Un real progres ar însemna generarea unei structuri de organizare a artiștilor care să aibă consecvența in a face lobby față de instituțiile statului pentru o administrare transparența a fondurilor alocate pentru cultură și fața de instituțiile private pentru susținerea reală a culturii nu doar de dragul audienței cât de dragul impactului real pe care aceasta trebuie să îl aibă pentru societate. Esențial pentru evoluția unei piețe de artă mi se pare educarea publicului. Nu poți avea pretenția ca toată lumea să nu mai iubească carul cu boi dacă nu a avut niciodată o altă alternativă a "frumosului". Fără a avea dorința de a transforma un bun cultural într-o shawoarma cu de toate, trebuie să conștientizăm ca evoluția unei piețe de artă nu se poate produce în afara societății, ignorându-i nevoile și capacitatea de înțelegere.
