The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Brașovul se transformă sub viziunea artiștilor contemporani la Muzeul de Artă Brașov

Articol / 27 Iun 2023 / Andra Mihai
  • Brașovul se transformă sub viziunea artiștilor contemporani la Muzeul de Artă Brașov
1/1
 Muzeul de Artă Brașov în colaborare cu Depoul de Artă Urbană vă invită vineri, 30 iunie 2023, între orele 17-20, la cea de-a treia ediție a proiectului „Re:Imagine Brașov”. Vizitatorii vor petrece o seară încântătoare de creație live și recital muzical în spațiile muzeului din Bulevardul Eroilor nr. 21.În ambianța creată de muzicienii Radu Croitoru (violoncel) și Ana-Maria Negrea (pian), publicul va avea ocazia să ia parte la procesul de creație al lucrărilor de artă și să interacționeze direct cu artiștii. De această dată muzeul devine spațiu de creație și inspirație pentru: Beatrice Gherghel, Alexandra Gold, Homeboy, Xenia Pamfil, Teodora Pica.

Proiectul „Re:Imagine Brașov” urmărește aducerea în contemporaneitate a patrimoniului arhitectural care definește Brașovul prin lucrările artiștilor care trăiesc și creează în acest oraș. Au mai avut loc două ediții anterioare în lunile februarie și martie ale anului 2023, evenimente în cadrul cărora zece artiști brașoveni au redescoperit clădirile emblematice ale Brașovului și l-au reinterpretat prin prisma stilului artistic propriu.

Toate lucrările realizate în spațiile muzeului pe parcursul acestui proiect vor face parte dintr-o expoziție organizată la Muzeul de Artă Brașov în luna septembrie, cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului.

Accesul la acest eveniment este gratuit.

Link eveniment aici.  

Re:Imagine Brașov Ediția I 

Re:Imagine Brașov Ediția II

 
Activitatea Muzeului de Artă Brașov poate fi urmărită și pe platformele de social media: 

Facebook / Instagram / Youtube / LinkedIn