The Institute prezintă joi, 5 septembrie 2024 un nou eveniment din seria COMBINAT Open Doors la Combinatul Fondului Plastic. Astfel publicul larg este așteptat să descopere, să exploreze și să se familiarizeze cu spațiile artistice din Băiculești 29 în ultimul eveniment Open Doors din acest an.
COMBINAT Open Doors va avea loc joi, 5 septembrie, între orele 18:00 - 22:00, la Combinatul Fondului Plastic (str. Băiculești nr. 29).
Încă de la prima ediție, evenimentul și-a propus să aducă publicul mai aproape de una dintre cele mai concentrate zone culturale ale Bucureștiului și să-l familiarizeze cu spațiile, dar și cu comunitatea artistică existentă în jurul acestora. În acest sens, pasionații de artă și cei curioși vor explora atelierele unora dintre cei mai cunoscuți artiști români și vor descoperi cele mai recente expoziții ale galeriilor de artă, accesul fiind gratuit.
Ediția Open Doors cu numărul 8 prezintă publicului următoarele expoziții:Aurelia Mihai. Living Monuments la Sector 1 Gallery, o expoziție ce reunește intervenții video, fotografice și performative, cu referințe istorice și sociale, combină descoperirile științifice cu amintiri subiective și procese de creație; Alice Țeca, A Journey la Spațiul The Institute; Casă de vânzare la UNAgaleria; GARAGE SALE BEIJING WARM UP la Sandwich Gallery, un eveniment în care operele de artă și obiectele produse în masă coexistă și împărtășesc aceeași dinamică și expoziția Atelier de artist: Bogdan-George Negulescu la ArtSafe.
Printre artiștii care își deschid larg porțile și invită publicul în universul intim al atelierelor lor se numără: Alexandru Marinete, Victoria Zidaru, Marian Zidaru, Bianca Mann, Cătălin Bădărău. Atelierele vor putea fi vizitate până la ora 21:00.
Atmosfera va fi animată și de această dată de Claudia Nicolae, un selector cu 8 ani de experiență, căreia îi place să treacă prin tot felul de stiluri, într-un singur mix- de la hip hop, cheesy pop, punk, post punk, balearic sau aproape orice are ritm sau bassline sau este acid sau techno.
Despre artiști
Bianca Mann este o sculptoriță tânără, care acum câțiva ani s-a alăturat comunității artistice de la Combinatul Fondului Plastic, acolo unde și-a dezvoltat un spațiu de lucru luminos.
Cătălin Bădărău a absolvit în 2003 Universitatea Națională de Arte București, secția sculptură, clasa profesorului Aurel Vlad, urmate de cursuri de master în cadrul aceleiași instituții. În 2014 obține titlul de doctor în arte plastice și decorative la Universitatea Națională de Arte din București.
Victoria și Marian Zidaru sunt unii dintre cei mai apreciați, premiați și vizibili sculptori contemporani români, dar și unii dintre pionierii transformării Combinatului Fondului Plastic într-un centru cultural relevant pe scena artistică locală.
Alexandru Marinete
***
OPEN DOORS este dezvoltat de COMBINAT, un proiect The Institute, prezentat de UniCredit Bank.
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Parteneri culturali: Uniunea Artiștilor Plastici, Combinatul Fondului Plastic.
COMBINAT este platforma comunității artistice din Băiculești 29, una dintre principalele destinații cultural-creative bucureștene.
Intrarea la Combinat Open Doors este gratuită.

Alexandru Constantin Marinete s-a născut în 1980, în România. Artistul a început de tânăr să-și perfecționeze talentul prin diferite cursuri, dar în principal studiind la Colegiul Național de Artă ”Nicolae Tonitza” și mai târziu la Universitatea Națională de Arte din București, fiind licențiat ca sculptor.
Cu toate acestea, an de an a contemplat în lucrările sale de artă amintiri de pe diferite continente pe care le-a vizitat sau unde a avut plăcerea să expună.