Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 28 martie 2023, de la ora 18.00, la Sala Tancred Bănățeanu, la vernisajul expoziției 1907. Noi vrem pământ.
„1907” este un „fulger” care luminează și revelează întreaga societate românească, o descărcare de tensiune și de energie care va pune întreaga elită politică și intelectuală în fața unei explozii sociale și politice fără precedent. Răscoala va fi considerată, de altfel, ca fiind un pericol existențial pentru statul român, ceea ce va și duce la o politică de represiune drastică, umbrită, pe alocuri, de acte de violență extremă și irațională, care vor răspunde în oglindă violenței iraționale a izbucnirii revoltei țărănești. Carol I însuși îi va spune lui Alexandru Marghiloman, într-o discuție avută în 22 martie 1907: „Toată România trebuie refăcută, căci totul s-a înecat”.
Răscoala este un revelator al feței nevăzute a societății, al tensiunilor și al problemelor insolubile ale unei clase care nu se bucura atunci nici de reprezentare politică, nici de discurs public, nici de vreo imagine publică. Țăranul era un actor mut al propriei drame. Răscoala zguduie societatea românească și are darul de a pune față în față actori sociali care altfel erau invizibili unii altora. Chestiunea țărănească redevine atunci presantă și de neocolit.
Mișcarea țăranilor a reprezentat, de asemenea, un eveniment epocal în istoria socială, politică și constituțională a statului român. Practic, se poate spune că, dacă din punctul de vedere al arhitecturii moderne a statului român, lucrurile fuseseră complet redesenate pe parcursul a cei peste 50 de ani de după Unirea Principatelor de la 1859, din punct de vedere social însă, al etern discutatei „chestiuni agrare”, situația era, fără îndoială, nerezolvată, mereu tensionată.
Ion Luca Caragiale scria în celebrul său articol din Die Zeit, „1907 din primăvară până-n toamnă”, o teribilă diatribă: „Zilele acestea se deschide Parlamentul (am arătat mai sus de unde derivă așa numita reprezentațiune națională), ales în urma strașnicei represiuni a răscoalelor, să avizeze asupra răului de care s-a dovedit în destul cât sufere țara.
După cele ce vedem până în ultimele momente, toți bărbații noștri de Stat, dela nulități până la somități, precum și toată presa noastră, urmează a crede că la noi n-ar fi vorba decât de o chestiune economică — adică țara n-ar avea alte nevoi decât economice; nu i-ar mai lipsi Statului nostru, ca să-i meargă perfect de bine, decât niște reforme economice... În adevăr, lucru de mirare ! Cum nu văd oamenii că mai mare amăgire nu se poate?... Cine ar putea tăgădui importanța chestiunilor economice ? Dar de asta mai e vorba acum?
Oricâte reforme s-ar face în această direcție, unele mai ingenioase sau mai simpliste, mai mult sau mai puțin originale, decât altele — toate vor fi doar niște paliative. Răul de care sufere țara va rămânea, cum am mai spus, și va coace cu cât mai acoperit cu atât mai adânc Țara are nevoie de o fundamentală reformă politică. Ba, ceva mai mult: cu cât pentru moment starea intereselor materiale i se va îmbunătăți, cu cât echilibrul acestora se va repara provizoriu, cu atât nevoile mentale și morale vor deveni mai imperioase și deci mai violent strigătoare; — fiindcă tot răul vine numai și numai de la falsa alcătuire politică, ce nu se mai poate ținea astăzi în picioare — de la deplorabila noastră sistemă oligarhică, fără restrângere de număr, fără limite de ranguri, fără rațiune istorică, fără tradiție și fără posibilitatea de a și le crea măcar cu timpul; având pentru viața publică, pentru interesele generale ale Statului, toate păcatele oligarhiilor senile și putrede și neavând vreunul dintre meritele oligarhiilor voinice și sănătoase.”
Prin expoziția 1907. Noi vrem pământ, Muzeul Țăranului își propune astfel o privire retrospectivă obiectivă și multiplu focalizată care să readucă, în peisajul cultural național, atenția asupra acestor evenimente, asupra importanței lor, asupra caracterului lor tragic pentru întreaga societate românească. Țărănimea, văzută mereu ca o „mare mută”, izbucnește exploziv în istoria fericită a Regatului României, care tocmai aniversase 40 de ani de domnie a regelui Carol I, sfâșiind tabloul edulcorat al unei epoci care era, indiscutabil, o epocă de dezvoltare și de consolidare a României. Expoziția va avea un discurs menit să dea imaginea tuturor actorilor implicați ai epocii, să releve mizele politice, sociale și economice, să ofere un parcurs al evenimentelor, al discursurilor și al vocilor distincte, al opiniilor și al imaginilor despre eveniment.
***
Expoziția va putea fi vizitată la Sala Tancred Bănățeanu, până la 14 mai 2023, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea și sărbătorile legale este închis.
Prețul biletului de intrare: adulți - 12 lei; pensionari - 6 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 3 lei
Parteneri: Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național de Istorie a României, colecția particulară de imagine Sorin Nica
„1907” este un „fulger” care luminează și revelează întreaga societate românească, o descărcare de tensiune și de energie care va pune întreaga elită politică și intelectuală în fața unei explozii sociale și politice fără precedent. Răscoala va fi considerată, de altfel, ca fiind un pericol existențial pentru statul român, ceea ce va și duce la o politică de represiune drastică, umbrită, pe alocuri, de acte de violență extremă și irațională, care vor răspunde în oglindă violenței iraționale a izbucnirii revoltei țărănești. Carol I însuși îi va spune lui Alexandru Marghiloman, într-o discuție avută în 22 martie 1907: „Toată România trebuie refăcută, căci totul s-a înecat”.
Răscoala este un revelator al feței nevăzute a societății, al tensiunilor și al problemelor insolubile ale unei clase care nu se bucura atunci nici de reprezentare politică, nici de discurs public, nici de vreo imagine publică. Țăranul era un actor mut al propriei drame. Răscoala zguduie societatea românească și are darul de a pune față în față actori sociali care altfel erau invizibili unii altora. Chestiunea țărănească redevine atunci presantă și de neocolit.
Mișcarea țăranilor a reprezentat, de asemenea, un eveniment epocal în istoria socială, politică și constituțională a statului român. Practic, se poate spune că, dacă din punctul de vedere al arhitecturii moderne a statului român, lucrurile fuseseră complet redesenate pe parcursul a cei peste 50 de ani de după Unirea Principatelor de la 1859, din punct de vedere social însă, al etern discutatei „chestiuni agrare”, situația era, fără îndoială, nerezolvată, mereu tensionată.
Ion Luca Caragiale scria în celebrul său articol din Die Zeit, „1907 din primăvară până-n toamnă”, o teribilă diatribă: „Zilele acestea se deschide Parlamentul (am arătat mai sus de unde derivă așa numita reprezentațiune națională), ales în urma strașnicei represiuni a răscoalelor, să avizeze asupra răului de care s-a dovedit în destul cât sufere țara.
După cele ce vedem până în ultimele momente, toți bărbații noștri de Stat, dela nulități până la somități, precum și toată presa noastră, urmează a crede că la noi n-ar fi vorba decât de o chestiune economică — adică țara n-ar avea alte nevoi decât economice; nu i-ar mai lipsi Statului nostru, ca să-i meargă perfect de bine, decât niște reforme economice... În adevăr, lucru de mirare ! Cum nu văd oamenii că mai mare amăgire nu se poate?... Cine ar putea tăgădui importanța chestiunilor economice ? Dar de asta mai e vorba acum?
Oricâte reforme s-ar face în această direcție, unele mai ingenioase sau mai simpliste, mai mult sau mai puțin originale, decât altele — toate vor fi doar niște paliative. Răul de care sufere țara va rămânea, cum am mai spus, și va coace cu cât mai acoperit cu atât mai adânc Țara are nevoie de o fundamentală reformă politică. Ba, ceva mai mult: cu cât pentru moment starea intereselor materiale i se va îmbunătăți, cu cât echilibrul acestora se va repara provizoriu, cu atât nevoile mentale și morale vor deveni mai imperioase și deci mai violent strigătoare; — fiindcă tot răul vine numai și numai de la falsa alcătuire politică, ce nu se mai poate ținea astăzi în picioare — de la deplorabila noastră sistemă oligarhică, fără restrângere de număr, fără limite de ranguri, fără rațiune istorică, fără tradiție și fără posibilitatea de a și le crea măcar cu timpul; având pentru viața publică, pentru interesele generale ale Statului, toate păcatele oligarhiilor senile și putrede și neavând vreunul dintre meritele oligarhiilor voinice și sănătoase.”
Prin expoziția 1907. Noi vrem pământ, Muzeul Țăranului își propune astfel o privire retrospectivă obiectivă și multiplu focalizată care să readucă, în peisajul cultural național, atenția asupra acestor evenimente, asupra importanței lor, asupra caracterului lor tragic pentru întreaga societate românească. Țărănimea, văzută mereu ca o „mare mută”, izbucnește exploziv în istoria fericită a Regatului României, care tocmai aniversase 40 de ani de domnie a regelui Carol I, sfâșiind tabloul edulcorat al unei epoci care era, indiscutabil, o epocă de dezvoltare și de consolidare a României. Expoziția va avea un discurs menit să dea imaginea tuturor actorilor implicați ai epocii, să releve mizele politice, sociale și economice, să ofere un parcurs al evenimentelor, al discursurilor și al vocilor distincte, al opiniilor și al imaginilor despre eveniment.
***
Expoziția va putea fi vizitată la Sala Tancred Bănățeanu, până la 14 mai 2023, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea și sărbătorile legale este închis.
Prețul biletului de intrare: adulți - 12 lei; pensionari - 6 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 3 lei
Parteneri: Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național de Istorie a României, colecția particulară de imagine Sorin Nica
