The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Expoziția DOCUMENT / Alfred Schupler la Galeria Galateca

Articol / 04 Apr 2022 / Andra Mihai
  • Expoziția DOCUMENT / Alfred Schupler la Galeria Galateca
1/1
Expoziția de fotografie a lui Alfred Schupler, DOCUMENT, are loc la galeria Galateca în perioada 5-8 aprilie și este curatoriată de Anca Boeriu. Proiectul are scop umanitar, pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina, și continuă seria de evenimente pro-bono pe care galeria le organizează cu acest scop. 

"Prezența lui Alfred Schupler în Galateca este o mărturie, un document al întâlnirii acestuia cu Războiul. Fotografiile par, din depărtare, peisaje ale unei liniștite zi de toamnă târzie, dar, încet, încet te aproprii și descoperi fragmente ale unei lumi distruse, dramatice imagini de neînțeles pentru secolul nostru...În acest univers pustiit, în absența siluetei umane simți prezența celor care au plecat, au fugit în ultimul moment, îi urmărești cu gândul printre fragmente de case, de străzi, de orașe distruse. 
Alfred vorbeste despre valori care păreau de neatins în normalitatea lor, despre dreptul la viață, dreptul la familie, dreptul la copii, dreptul la bunici, dreptul la părinți, dreptul la prieteni, dreptul la casă, dreptul la vecini, dreptul la... “Anca Boeriu, Curator

"DOCUMENT este radiografia disperării și a distrugerii, un nucleu al adevărului care examinează fără a manipula cultural, care nu reduce mesajul războiului la simple producții vizuale, ci la noi circumstanțe critice. Proiectul meu gravitează în jurul efectelor și al afectelor, funcționând ca o arenă în care ochiul artistului extirpă existența larvară și penetrează cu ajutorul camerei peisaje mortuare, spațiul desacralizat, viitoarele vestigii." Alfred Schupler, Autor

Vernisajul are loc marți, 5 aprilie, la orele 18.30, la Galateca.

Având caracter umanitar, expoziția va beneficia de o donație de 100 de fotografii din partea artistului. Exemplarele vor fi oferite doritorilor fiind sugerată o donație minimă de 50 de lei, care prin intermediul Asociației Caradja Cantacuzino va fi transformată în alimente pentru refugiați.  

Galateca, prin efortul susținut de Andreea Sandu, fondatoarea galeriei, cu Anca Boeriu, curatoarea expoziției, transferă mesajul artistic într-o zonă umanitară atât de necesară vremurilor pe care le trăim, continuând acest demers în cadrul proiectului galeriei Inside Outside, până pe data de 4 mai.

Cei care doresc să facă parte din acest demers de solidaritate pot dona în conturile asociației cu mențiunea DOCUMENT. Pentru a intra în posesia lucrării puteți veni în perioada 5-8 aprilie cu dovada plății la Galateca sau pana pe 4 mai să trimiteți pe galerie@galateca.ro dovada plății.

Eveniment în beneficiul Asociației Caradja Cantacuzino pentru refugiații din Ucraina