Expoziție INFINITEZIMAL x Diptych | Materia e frumoasă, de ce s-o abandonăm!

Publicația INFINITEZIMAL propune o întâlnire cu pictorii contemporani Ioana Panaitescu și Tudor Marinescu, alături de lucrări inedite din colecția lor, semnate de trei artiști plastici postbelici de primă mărime, dar mai puțin cunoscuți publicului larg: Ion Panaitescu, Elena Haschke-Marinescu și Vladimir Zamfirescu. Evenimentul de deschidere a expoziției are loc joi, 17 februarie, începând cu ora 18:00, la Diptych Art Space (Str. Plantelor 58).
 

În compoziția spațiului expozițional se vor regăsi colecția integrală INFINITEZIMAL (inclusiv numere rare, în format supradimensionat de ziar) și o selecție din volumele de poezie românească contemporană apărute la Editura Charmides.

Expoziția, în această formă, se desfășoară în perioada 17 februarie – 1 martie 2022.

Program de vizitare: 19-20 februarie & 26-27 februarie: 12:00-20:00.
 

IOANA PANAITESCU s-a născut în 1969 și este absolventă a secţiei de pictură murală a UNARTE, la clasa profesorului Ion Stendl. În 1993 obține o bursă la Universitatea Marly-le-Roy. Prima expoziție personală o are în 2002, la Galeria Sabina și Jean Negulescu, în București. Participă la expoziții de grup în țară și în străinătate, iar lucrările sale se pot găsi în colecții private din Viena sau Berlin.
„Ioana Panaitescu s-a apropiat de pictura de şevalet sub semnul autoritar al unor artişti a căror prezenţă publică a marcat vizibil ultimele decenii: Horia Bernea şi Florin Ciubotaru. Ştiind să controleze cu uşurinţa şi cu firescul unui monumentalist spaţiile mari, să armonizeze accentul minuscul cu suprafeţele ample, să elibereze dirijat energii cromatice şi să tempereze efectul devastator al zonelor vide, ea a învăţat repede să-şi folosească aceste dexterităţi într-o altă perspectivă decît aceea, decorativă şi impozantă, pe care i-o oferea stricta specializare.” (Pavel Șușară, „Discursul despre sine”, în România literară, iunie 2002)

 

TUDOR MARINESCU s-a născut în 1969 și a absolvit în 1996 secția de pictură a UNARTE, la clasa profesorului Vladimir Zamfirescu. Are prima expoziție personală în 2002, la Galeria Sabina și Jean Negulescu, în București, apoi în 2010, la Institutul Cultural Român din București. Participă la numeroase expoziții de grup în țară și în străinătate, fiind prezent în colecții private din Londra, Viena, Berlin, Paris sau Roma.
„Tudor Marinescu are numeroase preocupări artistice. Atitudinea provocatoare, libertatea de expresie, substratul ironic stau sub patronajul unui spirit ludic. Pictura lui este o imagine rezumativă a spațiului în care trăiește, elementul concret este gândit ca semn, sugerând felul în care realul se scurge în abstract. El practică un fel de spațiu ascuns, de construcție bine susținută, îndrăznește și este deschis comunicării.” (Maria Magdalena Crişan, în Observator Cultural, nr. 328, 7/2006)

 

Plasticitatea și umorul definesc opera graficianului ION PANAITESCU (1936-2013), membru marcant al colectivului artistic de la Atelierul de Gravură din strada Speranței. Prelucrarea ludică a materiei, dar și diversitatea stilistică și tehnică definitorie pentru artist catalizează manifestările tematicilor. Creația lui Ion Panaitescu este dinamică, fluctuând între abordări materiale distincte (gravură, collage, ready-made etc.). Desenator și ilustrator de carte, graficianul se afirmă prin pluralitatea creației artistice, contribuind la edificarea unei tradiții autohtone în domeniul gravurii. (Smaranda Ciubotaru, în Infinitezimal, 16/2020)

 

ELENA HASCHKE-MARINESCU (1936-2000), figură de seamă a generației sale de tapiseri români închegate în ultimele decenii ale regimului comunist. Abordarea sa novatoare asupra tapiseriei, formă artistică subordonată istoric figurativului, eliberează arta textilă de sub tutela delimitativă a bidimensionalității prin apropierea graduală de sculpturalitate. Fuzionând tehnici înalte și vernaculare, predilecția pentru materialitatea suprafeței textile și arta populară, lucrările Elenei Haschke-Marinescu redimensionează spațiul expozițional, desprinzându-se de formatul unitar, aplatizat al tapiseriilor tradiționale susținute de perete. (Smaranda Ciubotaru, în Infinitezimal, 16/2020)

 

VLADIMIR ZAMFIRESCU (1936-2020) este unul dintre cei mai importanți artiști plastici români postbelici, autor de expoziții personale numeroase, onorat cu numeroase premii și distincții în țară și străinătate.
„Orice mare artist își creează un tip antropologic propriu. Tipul antropologic al picturii lui Vladimir Zamfirescu este chipul întors, chipul care se retrage; chipul eluziv; chipul răsucit nu înăuntru, ci înspre despicătura prin care toată suferința lumii fie se scurge in afara, fie se revarsă, valuri-valuri, înăuntru. Temele lui sunt parte dintr-o cosmogonie care ar fi completă numai dacă pictorul ar fi nemuritor și ar putea picta toată eternitatea. El nu este Dumnezeu, este un interpret al nodurilor creației. Un nod este un prilej de poticnire a vieții, o problemă: lucrul de care te împiedici când mergi întins, bucuros ca toate îți merg. În miezul lor care despică lumea, viețile noastre sunt făcute din poticneli, din noduri, din împiedicări: iubirea, moartea, izgonirea, crima, trădarea, tortura, frumusețea. Tablourile lui Vladimir Zamfirescu sunt priviri aruncate acestor noduri ale vieții. Deși religioase în temă, ele nu aparțin exercițiului religios.” (Horia-Roman Patapievici, „Vladimir Zamfirescu – Pictor religios în timpuri din urmă”, în Ateliere de artiști din București, 2008).
 

Detalii pe pagina de Facebook a evenimentului.