Intitulată Our Other Us, Bienala Art Encounters de anul acesta s-a focusat pe ,,formele de conviețuire pe care le putem proiecta, intui și institui astăzi, concentrându-se, de asemenea, asupra transformărilor și derivei care marchează percepția de sine, individuală ori colectivă,,.
Bienala de la Timișoara este cel mai amplu eveniment dedicat artei plastice, iar anul acesta s-a tradus în peste 6.000 de vizitatori, 134 artiști, patru expoziții internaționale, care au putut fi vizitate timp de 5 săptămâni, dar și un complex program de mediere culturală.Reflectând incertitudinile contextului pandemic, cele două proiecte curatoriale propuse de Mihnea Mircan și Kasia Redzisz au stat în centrul Bienalei și au fost completate de un program complex de proiecții de film, precum și de expoziția istorică Seasons End. Alături de acestea, expoziția invitată, Aripa secretă, curatoriată de Maria Rus Bojan și Bogdan Ghiu și organizată de Fundația Triade și Muzeul Național de Artă Timișoara a prezentat relația fascinantă dintre poezie și artă contemporană.
Pentru cei care nu au reușit să ajungă la Timișoara la Bienală, am făcut o mică selecție cu lucrările noastre preferate din expozițiile semante de Mihnea Mircan și Kasia Redzisz, iar în primul episod am dori să vă prezentăm o serie de lucrări și artiști din expoziția How to Be Together, organizată în spectaculosul spațiu al Muzeului de Transport Public „Corneliu Mikloși” și curatoriată de Kasia Redzisz: Conceptul expoziției își are originile în identitatea orașului Timișoara, centru industrial, academic și cultural, care găzduiește comunități diverse. Propunerea mea este inspirată de practicile neo-avangardei locale și investighează relația noastră cu natura și cu cei din jur. Artiștii invitați au explorat noțiuni precum colectivitatea, responsabilitatea socială și sustenabilitatea, și impactul acestora asupra creației artistice și a vieții de zi cu zi, a declarat aceasta.
Ndidi Emefiele
Călători / Roam, 2021, acril și colaj pe pânză/ acrylic and collage on canvas (stânga)
Repetarea morții / Rehearsing Death, 2020, tehnică mixtă pe pânză / mixed media on canvas (dreapta)
Înglobând colaje și textile, picturile lui Ndidi Emefiele sunt inspirate de multiple referințe culturale, mergând de la istoria artei și cultura populară până la experiențele personale ale artistei și tradițiile Nigeriei sale natale. Compozițiile sale figurative stratificate invocă complexitatea identității feminine în lumea contemporană, fiind de multe ori o reflecție la politică și clișeele de gen.
Cactus Orgasm [Orgasm cacteu] (2021), lucrarea creată special pentru Bienala Art Encounters, este, lucru neobișnuit pentru artistă, lipsită de figuri umane. O grădină luxuriantă de cactuși falici este teritoriul plăcerii senzuale.
Peisajul și natura au o semnificație metaforică în lucrările lui Emefiele. Pictura Rehearsing Death [Repetiție pentru moarte] (2020) a fost făcută după dispariția prematură a surorii artistei. Precum multe alte lucrări din aceeași perioadă, ea înfățișează figuri umane pe fundalul unui peisaj vast și greu de definit, reprezentând absolutul, ce dă lucrării o încărcătură spirituală. Pictura evocă o scenă relaxată cu oameni ce stau la soare, însă titlul și paleta întunecată de culori indică o semnificație mai dramatică a momentului înfățișat.
În Roam [Cutreierare] (2021), artista face trimitere la un vis în care s-a întâlnit cu morții ce cutreierau pământul înainte de tranziția finală la o altă stare. Peisajul suprarealist amintește de lucrările lui Paul Gauguin, suscitând reflecția asupra reprezentării coloniale a femeilor și culturilor nonoccidentale.
Lucrările lui Agata Ingarden stabilesc legături neașteptate între obiectele cotidiene și materialele naturale, procesele industriale și formele organice. Ele sunt în multe cazuri inspirate din procese naturale, precum eroziunea și cristalizarea. Instalațiile sale tind să-și schimbe forma în funcție de condițiile externe – umiditate, temperatură, lumină.
Cactus Orgasm [Orgasm cacteu] (2021), lucrarea creată special pentru Bienala Art Encounters, este, lucru neobișnuit pentru artistă, lipsită de figuri umane. O grădină luxuriantă de cactuși falici este teritoriul plăcerii senzuale.
Peisajul și natura au o semnificație metaforică în lucrările lui Emefiele. Pictura Rehearsing Death [Repetiție pentru moarte] (2020) a fost făcută după dispariția prematură a surorii artistei. Precum multe alte lucrări din aceeași perioadă, ea înfățișează figuri umane pe fundalul unui peisaj vast și greu de definit, reprezentând absolutul, ce dă lucrării o încărcătură spirituală. Pictura evocă o scenă relaxată cu oameni ce stau la soare, însă titlul și paleta întunecată de culori indică o semnificație mai dramatică a momentului înfățișat.
În Roam [Cutreierare] (2021), artista face trimitere la un vis în care s-a întâlnit cu morții ce cutreierau pământul înainte de tranziția finală la o altă stare. Peisajul suprarealist amintește de lucrările lui Paul Gauguin, suscitând reflecția asupra reprezentării coloniale a femeilor și culturilor nonoccidentale.
Lucrările lui Agata Ingarden stabilesc legături neașteptate între obiectele cotidiene și materialele naturale, procesele industriale și formele organice. Ele sunt în multe cazuri inspirate din procese naturale, precum eroziunea și cristalizarea. Instalațiile sale tind să-și schimbe forma în funcție de condițiile externe – umiditate, temperatură, lumină.
Ndidi Emefiele (plan indepartat), Orgasm cacteu / Cactus Orgasm – info mai sus (2021): acril, vopsea și colaj pe pânză / acrylic, paint and collage on canvas
Agata Ingarden (prim-plan), Precum ciupercile după ploaie / Like Mushrooms After Rain (2018): metal, spumă, sare, zahăr, scoici de stridii, oglindă / metal, foam, salt, sugar, oyster shells, mirror
Like Mushrooms after Rain [Precum ciupercile după ploaie] (2019) este o structură metalică de mari dimensiuni, cu brațe externe cu susțin foi de spumă acustică, cristalizată în sare, cochilii de scoici și zahăr carbonizat. Titlul face trimitere la mecanismele naturale și de dezvoltare. O combinație între navă spațială și mașinărie, ale cărei funcții nu le cunoaștem, instalația aduce o nouă perspectivă, nonantropocentrică, invocând un tărâm îndepărtat unde oamenii, natura și tehnologia coabitează într-o manieră interdependentă.
Lucrările lui Flaviu Cacoveanu se nasc din observațiile asupra vieții cotidiene. Instrumentul său cheie este limbajul. Încadrându-se în tradiția conceptuală, Cacoveanu apelează la texte și gesturi simple, jucăușe, pentru a destabiliza înțelegerea noastră a lumii.
Mâna ce ține un bulgăre de zăpadă în fotografie este un manifest vizual al preocupării pentru mediu și un gest efemer de protest.
Mâna ce ține un bulgăre de zăpadă în fotografie este un manifest vizual al preocupării pentru mediu și un gest efemer de protest.
Flavia Cacoveanu, Untitled (Snowball), 2021; fotografie pe pânză
Iva Lulashi se inspiră din cultura vizuală a epocii comuniste din Albania sa natală. Ea apelează adesea la imagini de propagandă, precum fotografii ale atleților sau care înfățișează activități sportive de grup, ca punct de plecare pentru picturile sale. Pe de altă parte, interesul său pentru corpul individual sau colectiv au condus-o de multe ori pe artistă să facă trimitere la filmele porno.
Iva Lulashi, Pleoape închise (2017), Punctul meu de vedere (2020), Stilul tău (2018), Untitled (2020), TU//YOU/VOI (2020), Dragostea ca un pahar cu apă (2018), Untitled (2018), Vizibil și mobil (2020), Discursuri duble (2020).
În aceste materiale-sursă, natura este adesea un fundal pentru scenele reprezentate, fiind un simbol al unui spațiu de recreere eliberat de restricții și de control. Lucrările prezentate la Bienala Art Encounters înfățișează femei ce fac sport sau sunt implicate în activități sexuale. Conștiente de propriul corp, ele dobândesc controlul asupra sexualității lor și își exercită dreptul liber la plăcere fizică, în armonie cu natura sălbatică ce le înconjoară.
Nona Inescu, Sfagnum/Sphagnum (2021); instalație - sticlă, video, textil
Incluzând fotografie, obiect, instalație și video, practica Nonei Inescu explorează relația dintre corpul uman și mediu său, dar și intersecția dintre oameni și elementele naturale. În investigațiile sale, Inescu chestionează de multe ori definiția subiectului din perspectiva teoriilor post umaniste.
Instalația Sphagnum [Sfagnum] are ca element central un video cu filmarea macroscopică a plantei Drosera rotundifolia (Roua cerului), făcută la Tinovul Mohoș, România. Turbăria, rezervație naturală, aflată în craterul unui fost vulcan, are un strat gros de turbă (sfagnum), ce creează condițiile favorabile pentru creșterea unor specii de plante preistorice, cum ar fi Drosera rotundifolia și Drosera capensis, ori Roua cerului. Aceste plante carnivore pot prinde și digera insecte. Analizând mecanismele naturale complexe, lucrarea video discută asemănările neașteptate dintre procesele de digestie umane și non-umane. Imaginând ierarhii alternative ale lanțului trofic, Inescu pune sub semnul întrebării narațiunile antropocentrice, propunând o perspectivă trans cronologică și interspecii diferită a ecosistemelor noastre.
Instalația Sphagnum [Sfagnum] are ca element central un video cu filmarea macroscopică a plantei Drosera rotundifolia (Roua cerului), făcută la Tinovul Mohoș, România. Turbăria, rezervație naturală, aflată în craterul unui fost vulcan, are un strat gros de turbă (sfagnum), ce creează condițiile favorabile pentru creșterea unor specii de plante preistorice, cum ar fi Drosera rotundifolia și Drosera capensis, ori Roua cerului. Aceste plante carnivore pot prinde și digera insecte. Analizând mecanismele naturale complexe, lucrarea video discută asemănările neașteptate dintre procesele de digestie umane și non-umane. Imaginând ierarhii alternative ale lanțului trofic, Inescu pune sub semnul întrebării narațiunile antropocentrice, propunând o perspectivă trans cronologică și interspecii diferită a ecosistemelor noastre.