La doi ani de la prima ediție DIPLOMA vrem să dezvoltăm o serie de activități care să completeze expoziția și să ajute absolvenții la începutul carierei. Pentru a mapa nevoile și dorințele acestora, am inițiat o serie de focus grupuri pe cele cinci mari domenii ale expoziției: Arhitectură, Arte Plastice, Arte Decorative, Teatru și Film, Muzică.
Mai jos puteți citi despre experiența primelor două focus grupuri, pe tema artelor plastice.
Pentru început, ar fi de menționat că Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității Naționale de Arte București funcționează pe principiul clasei de maestru, adică un profesor ia o clasă de studenți în primul an și rămâne alături de ei până la finalul facultății. Modelul mizează pe o relație mult mai strânsă profesor-student, care ajută la depășirea barierelor de comunicare formală, la o mai bună înțelegere și modelare a înclinațiilor artistice.
După cum ne-au povestit profesorii, în ultimii ani clasele sunt foarte eterogene, variind atât vârsta studenților, cât și backgroundul lor educațional. Deși presupune un efort mai mare de adaptare a limbajului, acest lucru este în același timp stimulant pentru profesor pentru că dă naștere unor teme de discuții mai complexe, iar evoluția artistică e mai surprinzătoare și interesantă de urmărit.
Pe de altă parte, efortului de a comunica pe înțelesul unor studenți care vin din domenii teoretice ca economie, științe politice sau jurnalism, i se adaugă un număr prea mare de studenți într-o clasă. Astfel, timpul petrecut cu fiecare este limitat, iar asta duce la diluarea relației de mentorat. Un profesor de arte plastice trebuie să lucreze și cu motivația studentului, nu doar să ofere un feedback tehnic.
De partea studenților, una dintre principalele presiuni este timpul de creație redus. Pentru că le lipsește susținerea financiară, mulți dintre ei sunt nevoiți să lucreze în timpul facultății. Pentru profesori, neglijarea programului de la facultate se traduce prin lipsa unei motivații puternice pentru domeniu. În același timp, sunt conștienți că materialele necesare exercițiului artistic sunt destul de scumpe, iar facultatea nu poate acoperi aceste costuri.
Ce oferă, în schimb, facultatea pe durata anilor de studiu, este spațiul de lucru pe care studenții îl pot accesa oricând și prezența constantă a unui mentor la care pot apela pentru îndrumare și susținere. În plus, lucrul în atelier alături de colegi cu preocupări și pasiuni similare îi stimulează să-și dezvolte ideile și să-și finalizeze proiectele. În limita timpului disponibil, profesorii încearcă să facă și consiliere cu studenții, să îi învețe pe fiecare în parte să își pună în valoare potențialul artistic.
Conștiința realității de după terminarea studiilor se trezește abia în momentul absolvirii, iar impactul îi dezechilibrează pe majoritatea dintre ei. Pierderea spațiului de lucru și lipsa resurselor financiare pentru cumpărarea materialelor de care au nevoie îi determină pe cei mai mulți absolvenți să renunțe și să se orienteze către domenii unde pot pune în practică o parte dintre abilitățile deprinse în timpul facultății (pictorii și graficienii lucrează în agențiile de publicitate, sculptorii fac butaforie).
„Față de 2-3 pe generație, să zicem, acum 10 ani, care rămâneau în branșă și se ridicau încet, încet, acum dispar. Doar unul pe an sau din 2 în 2 ani rămân în branșă.” povestește un profesor de la Facultatea de Arte Plastice.
Constrângerile materiale vin la pachet cu anxietatea provocată de conștientizarea faptului că nu au un traseu conturat în minte și că nu știu care sunt pașii de urmat pentru a ajunge să trăiască din artă. Lipsa instrumentelor necesare pentru promovarea pe piața muncii și a variantelor pe care le au după absolvire îi descurajează și limitează, ajungând până în punctul în care iau decizia să renunțe la domeniu. Informațiile primite în facultate privind promovarea și crearea unei conexiuni cu lumea artisitică sunt minime. Își dau seama că nu cunosc piața de artă, pe care ar trebui să activeze, că nu știu ce înseamnă o cotă pe această piață și nici ce fel de contracte pot încheia cu galeriile.
Una dintre primele consecințe ale neînțelegerii sistemului este vizibilă prin variațiile mari de prețuri ale lucrărilor. Tendința generală este de a pune prețuri mai mari decât nivelul la care sunt ca artiști, problemă cu care se confruntă cel mai des în dialogurile cu galeriștii.
„... acum artiștii tineri ies direct cu prețurile celor pe care într-un fel sau altul îi iau drept model... nu mai au răbdarea pe care poate ceilalți au avut-o să crească...Pe de altă parte, mai e un lucru care trebuie spus în favoarea artiștilor. Astăzi, prețul multor lucrări în România poate să atingă limita de jos a profitabilității. Dacă vrei să vinzi o anumită lucrare s-ar putea ca prețul pe care îl obții pe piață pe lucrarea respectivă să fie egal cu materialele de cost”, ne-a povestit unul dintre galeriștii invitați.
Atât profesorii, cât și galeriștii și curatorii de expoziții, văd ca soluție pentru reușita în domeniu preocuparea încă din timpul facultății pentru activități care le pot influența viitorul. Studenții pot accesa programe și oportunități dedicate lor. Există pe de o parte bursele Erasmus și câteva rezidențe oferite de Ministerul Culturii și de AFCN, dar mai sunt și premii oferite de companii comerciale, în bani sau participări la expoziții internaționale. Însă, așa cum remarcau și profesorii și studenții, sunt eforturi punctuale de identificare a celor două-trei „vârfuri”, talente ale unui an. În afară de proiectul DIPLOMA, nu există alte inițiative pe orizontală la nivel local, care să promoveze toată comunitatea, întreaga generație de artiști. În facultate, studenții își exersează în principal individualitatea, se concentrează pe a fi diferiți de ceilalți, mai degrabă decât pe dezvoltarea unor proiecte comune, care ulterior s-ar putea transforma în colaborări de durată.
Mai jos puteți citi despre experiența primelor două focus grupuri, pe tema artelor plastice.
Pentru început, ar fi de menționat că Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității Naționale de Arte București funcționează pe principiul clasei de maestru, adică un profesor ia o clasă de studenți în primul an și rămâne alături de ei până la finalul facultății. Modelul mizează pe o relație mult mai strânsă profesor-student, care ajută la depășirea barierelor de comunicare formală, la o mai bună înțelegere și modelare a înclinațiilor artistice.
După cum ne-au povestit profesorii, în ultimii ani clasele sunt foarte eterogene, variind atât vârsta studenților, cât și backgroundul lor educațional. Deși presupune un efort mai mare de adaptare a limbajului, acest lucru este în același timp stimulant pentru profesor pentru că dă naștere unor teme de discuții mai complexe, iar evoluția artistică e mai surprinzătoare și interesantă de urmărit.
Pe de altă parte, efortului de a comunica pe înțelesul unor studenți care vin din domenii teoretice ca economie, științe politice sau jurnalism, i se adaugă un număr prea mare de studenți într-o clasă. Astfel, timpul petrecut cu fiecare este limitat, iar asta duce la diluarea relației de mentorat. Un profesor de arte plastice trebuie să lucreze și cu motivația studentului, nu doar să ofere un feedback tehnic.
De partea studenților, una dintre principalele presiuni este timpul de creație redus. Pentru că le lipsește susținerea financiară, mulți dintre ei sunt nevoiți să lucreze în timpul facultății. Pentru profesori, neglijarea programului de la facultate se traduce prin lipsa unei motivații puternice pentru domeniu. În același timp, sunt conștienți că materialele necesare exercițiului artistic sunt destul de scumpe, iar facultatea nu poate acoperi aceste costuri.
Ce oferă, în schimb, facultatea pe durata anilor de studiu, este spațiul de lucru pe care studenții îl pot accesa oricând și prezența constantă a unui mentor la care pot apela pentru îndrumare și susținere. În plus, lucrul în atelier alături de colegi cu preocupări și pasiuni similare îi stimulează să-și dezvolte ideile și să-și finalizeze proiectele. În limita timpului disponibil, profesorii încearcă să facă și consiliere cu studenții, să îi învețe pe fiecare în parte să își pună în valoare potențialul artistic.
Conștiința realității de după terminarea studiilor se trezește abia în momentul absolvirii, iar impactul îi dezechilibrează pe majoritatea dintre ei. Pierderea spațiului de lucru și lipsa resurselor financiare pentru cumpărarea materialelor de care au nevoie îi determină pe cei mai mulți absolvenți să renunțe și să se orienteze către domenii unde pot pune în practică o parte dintre abilitățile deprinse în timpul facultății (pictorii și graficienii lucrează în agențiile de publicitate, sculptorii fac butaforie).
„Față de 2-3 pe generație, să zicem, acum 10 ani, care rămâneau în branșă și se ridicau încet, încet, acum dispar. Doar unul pe an sau din 2 în 2 ani rămân în branșă.” povestește un profesor de la Facultatea de Arte Plastice.
Constrângerile materiale vin la pachet cu anxietatea provocată de conștientizarea faptului că nu au un traseu conturat în minte și că nu știu care sunt pașii de urmat pentru a ajunge să trăiască din artă. Lipsa instrumentelor necesare pentru promovarea pe piața muncii și a variantelor pe care le au după absolvire îi descurajează și limitează, ajungând până în punctul în care iau decizia să renunțe la domeniu. Informațiile primite în facultate privind promovarea și crearea unei conexiuni cu lumea artisitică sunt minime. Își dau seama că nu cunosc piața de artă, pe care ar trebui să activeze, că nu știu ce înseamnă o cotă pe această piață și nici ce fel de contracte pot încheia cu galeriile.
Una dintre primele consecințe ale neînțelegerii sistemului este vizibilă prin variațiile mari de prețuri ale lucrărilor. Tendința generală este de a pune prețuri mai mari decât nivelul la care sunt ca artiști, problemă cu care se confruntă cel mai des în dialogurile cu galeriștii.
„... acum artiștii tineri ies direct cu prețurile celor pe care într-un fel sau altul îi iau drept model... nu mai au răbdarea pe care poate ceilalți au avut-o să crească...Pe de altă parte, mai e un lucru care trebuie spus în favoarea artiștilor. Astăzi, prețul multor lucrări în România poate să atingă limita de jos a profitabilității. Dacă vrei să vinzi o anumită lucrare s-ar putea ca prețul pe care îl obții pe piață pe lucrarea respectivă să fie egal cu materialele de cost”, ne-a povestit unul dintre galeriștii invitați.
Atât profesorii, cât și galeriștii și curatorii de expoziții, văd ca soluție pentru reușita în domeniu preocuparea încă din timpul facultății pentru activități care le pot influența viitorul. Studenții pot accesa programe și oportunități dedicate lor. Există pe de o parte bursele Erasmus și câteva rezidențe oferite de Ministerul Culturii și de AFCN, dar mai sunt și premii oferite de companii comerciale, în bani sau participări la expoziții internaționale. Însă, așa cum remarcau și profesorii și studenții, sunt eforturi punctuale de identificare a celor două-trei „vârfuri”, talente ale unui an. În afară de proiectul DIPLOMA, nu există alte inițiative pe orizontală la nivel local, care să promoveze toată comunitatea, întreaga generație de artiști. În facultate, studenții își exersează în principal individualitatea, se concentrează pe a fi diferiți de ceilalți, mai degrabă decât pe dezvoltarea unor proiecte comune, care ulterior s-ar putea transforma în colaborări de durată.
