The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Galeria neconvențională Celula de artă aduce două expoziții în București, în luna februarie

Articol / 11 Feb 2021 / The Institute
  • Galeria neconvențională Celula de artă aduce două expoziții în București, în luna februarie
1/1
 Nu tot timpul lucrările de artă stau cuminți, pe pereții muzeelor și în spațiile de expunere special gândite, așteptând publicul avizat să le facă o vizită. Câteodată arta iese în stradă, face gălăgie și trage de mânecă bicicliștii, curierii și trecătorii grăbiți. Cam de acest fel sunt lucrările expuse la micuța galerie neconvențională Celula de artă, din B-dul Carol nr. 53, care a pregătit în luna februarie doua expoziții care întorc privirile.

Cei care ce au drum pe B-dul Carol pot vedea, până pe 18 februarie, lucrările artistului bulgar Neno Belchev, adunate sub conceptul SHOW YOUR TONGUE!, ce își propune să exploreze acțiunea de a scoate limba. Neno a început să realizeze, la începutul lui 2020, portrete după fotografii, fie ale prietenilor sau găsite pe internet, în care personajele scoteau limba, pornind de la faptul că atât organul în sine este unic și caracteristic fiecărui individ, dar și că actul spune multe despre individualitatea fiecăruia care o face. Astfel, acest gest care are multiple conotații în diferitele culturi, de la unul erotic sau lipsit de respect până la unul războinic și chiar un salut, dar care nu este aproape deloc imortalizat în lucrări de artă, este explorat într-o a treia iterație, offline de această dată, a proiectului, după expozițiile online organizate de Galeria 8 din Varna și de Tempo Arts din UK.

Iar, de pe 22 februarie, poate fi văzută lucrarea Aperitivo, în care tânăra artistă Ioana Cristodorescu transpune pictural ideea de șuetă.

“Aperitivo” este o lucrare inspirată de perioada în care am locuit și trăit în Milano, Italia. Acest episod “milanez” m-a influențat foarte mult atât stilistic cât și pe plan personal în căutarea adevaratei direcții artistice. Compoziția pleacă chiar de la idea de “Aperitivo” italian. Pofta de socializare era potolită prin acest “Aperitivo”, un pretext cu influențe culinare, prin care italienii se deconectau în fiecare seară la un Aperol Spritz. “Aperitivo” nu este un loc, ci o stare”, povestește Ioana.

Celula de artă este reprezentată de un spațiu cu deschidere stradală, ce își propune să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje și astfel, pentru ca nu mai există o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se crează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creaţiei contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră pentru publicul stradal. Cu o prezență de ~ 4 ani (2017 - 2021) pe scena artei din București, Celula de Arta a susținut ~70 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri) și a influențat modul de percepție în ceea ce privește expunerea obiectelor sau actelor artistice în fața publicului.

Noutățile din Celula de Artă se pot vedea pe Facebook și pe Instagram.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Cațavencii, Spotmedia, Iqads, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, PRwave, Bookblog, 4arte, Iqool, Munteanu, SMARK