The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

În această vară, cinci artiste vor crea lucrări de artă contemporană alături de comunități rurale din Transilvania

Articol / 21 Iun 2024 / Andra Mihai
  • În această vară, cinci artiste vor crea lucrări de artă contemporană alături de comunități rurale din Transilvania
1/1
Centrul Cultural Clujean anunță artistele selectate pentru rezidențele România Remarcabilă - „Narative Naturale”: Vanessa Singenzia, Irina Motroc, Meri Stroe, Lovadi Kinga, Andreea Săsăran. În lunile iulie-septembrie, cele cinci artiste vor interacționa și colabora cu membrii comunităților locale din comunele Fundata, Bârsana, Moldovenești, Mănăstireni și Bucium. Artistele vor crea experiențe culturale pentru săteni și vor realiza lucrări pornind de la patrimoniul natural local. La finalul rezidențelor, vor exista vernisaje în fiecare din cele cinci comune, unde publicul interesat va putea vedea rezultatul lunilor de muncă și creație.

“Ne-am bucurat să primim peste 80 de înscrieri la acest Open Call. Procesul de selecție n-a fost ușor pentru că proiectele înscrise au fost foarte bune și am descoperit multe artiste interesate de interpretări contemporane ale patrimoniului natural.” declară Ovidiu Mărginean coordonatorul rezidențelor.

Cele cinci rezidențe sunt dedicate păstrării și revitalizării moștenirii culturale prin integrarea spațiilor naturale și conectarea la povești locale, tradiții și obiceiuri care merită transmise generațiilor viitoare. Rezidențele explorează inclusiv patrimoniul imaterial senzorial, cum ar fi peisaje sonore naturale și sunete create de om, și simbolistica plantelor din flora locală și sezonieră, de la reprezentări fitomorfe pe obiecte casnice până la utilizările spirituale ale plantelor prin ceaiuri, leacuri și decocturi.

Patrimoniul natural va constitui punctul de plecare, artistele invitând comunitățile locale să redescopere contextul natural prin prisma artei contemporane. Fiecare artistă va experimenta noi forme de exprimare și va implica comunitatea într-un proces autentic de explorare a identității proprii.

Rezidențele artistice din România Remarcabilă promovează colaborarea interdisciplinară și facilitează schimbul de idei între artiști și comunitate, sprijinind astfel dezvoltarea durabilă și valorificarea resurselor locale.

Progresul artistelor va putea fi urmărit pe rețelele de socializare ale Centrului Cultural Clujean și ale României Remarcabile.

***

Proiectul este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și co-finanțat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Despre Centrul Cultural Clujean  

Centrul Cultural Clujean este o organizație non-guvernamentală de cultură și dezvoltare durabilă care gestionează programe de dezvoltare a sectorului cultural și de creștere a impactului culturii în societate, în domeniile educație, sănătate și well-being, dezvoltare urbană și rurală. Centrul are 131 membri: instituții și organizații culturale, universități, asociații ale societății civile și ale mediului de afaceri, administrația locală și județeană din Cluj. Rețeaua Centrului mai include 35 de școli în Comunitatea Școlilor, 12 comune în rețeaua România Remarcabilă, 35 de orașe europene în rețeaua Culture Next și peste 60 de parteneri naționali și internaționali.

Despre România Remarcabilă  

Inițiat în 2018 în parteneriat cu Asociația Sites et Cités Remarquables de France, programul România Remarcabilă, creat de Centrul Cultural Clujean, are la bază o rețea de localități care lucrează împreună pentru a face schimb de bune practici și pentru a colabora în proiecte de dezvoltare durabilă bazate pe valorificarea patrimoniului cultural. Programul urmărește să identifice, să valorifice și să transforme elementele de patrimoniu material, imaterial și senzorial de pe teritoriul rețelei, în experiențe relevante pentru consumatorul actual. În prezent, din rețeaua România Remarcabilă fac parte localitățile: Beliș, Bonțida, Mănăstireni, Moldovenești, Poieni, Ciurila, Vad (jud. Cluj), Bârsana (jud. Maramureș), Bucium (jud. Alba), Fundata (jud. Brașov), Plopiș (jud. Sălaj) și Valea Viilor (jud. Sibiu).