Cum arată industriile creative în izolare?
Încercăm să ne facem o imagine despre starea de spirit, dificultățile și perspectivele care se întrevăd. Într-o perioadă gri în care ne confruntăm cu provocarea de a găsi noi proiecte sau doar și inspirație, apare și oportunitatea timpului petrecut cu sine, a cercetării și exercițiului.
Industriile creative poate înseamnă astăzi mai multe idei și mai puține soluții. Sunt totuși prea complexe, neuniforme și dense pentru a le cuprinde și înțelege toată realitatea. Chiar și așa, o nevoie comună rămâne certă pentru întreaga industrie, aceea de a ne adapta și regândi resursele.
Am vrut să vedem pentru început cum își gestionează resursele, în special timpul, câțiva profesioniști din zone diferite ale industriilor creative. Am vorbit cu membri din board-ul ultimei ediții DIPLOMA pentru a înțelege perspectiva lor asupra izolării și cum li s-au transformat activitățile. Au rezultat în plus câteva exerciții de gândire și imaginație despre pandemie, artă și antreprenoriat, arhitectură în izolare. Sperăm ca seria de interviuri pornite alături de aceștia să ajute cu idei și motivație comunitatea online de tineri creativi.
În materialul de astăzi, Alex Gâlmeanu, fotograf.
Pentru Alex, proiectele comerciale s-au transformat în timp de studiu și aplecare asupra proiectelor personale. În lockdown, Alex se concentrează pe dimensiunea teoretică a fotografiei. Practică autoportretul (vezi seria Selfie Sunday pe pagina lui de Instagram), se ocupă mai mult de Muzeuldefotografie, unde actualizează colecția de fotografie veche, își rearanjează studioul și caută metode de a fi util în comunitate.
Mai mult din gândurile și preocupările lui, în rândurile de mai jos.
La ce oră te trezești dimineața?
În perioada asta de “stare de urgență”, mă trezesc pe la 09:00. E un pic mai târziu decât în zilele de dinainte de criza asta sanitară. Uneori simt o oarecare vinovăție legată de asta, pentru că dorm mai mult (de fapt nici nu cred că dorm mai mult, doar am decalat orele).
(Cum) Te inspiră pandemia în perioada asta?
Nu știu cât mă inspiră perioada pandemiei, dar știu că mi-aș dori să găsesc metode să fiu util pentru comunitate și în condițiile astea. Evident, e greu pentru un fotograf de portret să se desfășoare în context de izolare, dar uneori restricțiile pot fi depășite cu o anumită doză de creativitate. Nu am nimic concret să îți ofer. În momentul ăsta am doar câteva capete de idei, voi vedea ce se va concretiza.
Cum arată proiectele tale azi?
Activitatea studioului în criza asta, în auto-izolare, este minimală spre zero. Proiectele comerciale sunt aproape imposibil de realizat în condiții de lockdown. Din punctul acesta de vedere, mă aflu într-o inevitabilă conservare. În perioada asta, testez abordări fotografice pe propria-mi persoană… nu glumesc. Trecând peste filozofia “selfie” contemporană, pe care o văd destul de amuzant-infantilă, exercițiul auto-portretului mi se pare o chestiune interesantă. Pe unele dintre aceste auto-portrete le public, vezi seria Selfie Sunday de pe contul meu de Instagram (la @alexgalmeanu).
Un alt mini-proiect e legat de documentarea orașului aflat în lockdown, e un mic capitol dintr-un plan de lungă durată pe care l-am început acum niște ani buni, în care încerc o documentare a vieții din imediata mea apropiere (și din capitală, orașul meu natal).
Ma ocup și de muzeuldefotografie.ro, un alt proiect de suflet pe care l-am neglijat în ultima perioadă. Acolo adun o colecție de fotografie veche pe pe care o studiez și pe care îmi place să o comentez. Nu e un “muzeu” în adevăratul sens al cuvântului, nu e nici pe departe o inițiativă academică, dar cred că are o efervescență care îmi dă mie o anumită bucurie.
De ce crezi că ar trebui să profite cel mai mult cu ocazia izolării tinerii creativi?
Cred că este un moment bun de introspecție și auto-evaluare. În privința fotografiei, eu cred că astăzi, cu atâta tehnologie în jurul nostru, ieftină și la îndemână, un fotograf mai bun înseamnă un artist cu orizonturi lărgite, cu un sitem de valori anume, cu o putere de a decripta și înțelege viața din imediata lui apropiere, cu o capacitate de a transmite povești. Diferența dintre fotografi, astăzi, nu mai este de tehnică, ci de o anumită filozofie. Proiectele faine pe care le-am văzut în ultima perioadă nu au nicio legătură cu cât de perfecte au fost lentilele și camerele folosite, ci cu mesajul și abordarea. Poate că perioada asta e bună pentru dezvoltarea acestor componente mai degrabă teoretice, filozofice, conceptuale. E o perioadă bună pentru citit, pentru consolidarea unei anumite culturi generale, atât de necesare în intenția creației.
De ce profiți tu cel mai mult cu ocazia izolării?
Cred că profit de lucruri simple. Sunt zeci de mărunțișuri în studio lăsate în așteptare de ani de zile, e o perioadă în care pare că pot să mai rezolv din ele. Profit și de o anumită liniște, de care nu aveam neapărată nevoie, dar dacă tot o am, asta e, profit de ea.
.jpg)
Ce noi proiecte de fotografie ai descoperit? Dar proiecte/inițiative din alte domenii care te-au lăsat plăcut impresionat?
În contextul pandemiei, am observat două proiecte fotografice, care sunt mai degrabă amuzante, nu neapărat impresionante.
În primul dintre ele, un fotograf de modă a încercat un anumit tip de fotografie de la distanță, în care a invitat câteva modele să îi pozeze într-un mod specific industriei de modă, oferind indicații regizorale și realizând capturi de ecran, cu ajutorul unei aplicații de tip video-call.
Al doilea proiect necesită câteva noțiuni de fotografie clasică pentru a fi înțeles, trebuie să știi ce reprezintă procedeul fotografic numit „Colodiu umed‟ (Wet Plate sau Wet Collodion în engleză), un procedeu tehnic de developare de secol 19, încă popular în unele cercuri fotografice elitiste. Fotograful a folosit procedeul ăsta care este unul destul de complicat chiar și în condiții ideale de lucru, pentru un portret în care a fotografiat o persoană cu care se afla într-o conversație video, și care a primit indicațiile necesare prin intermediul acestui tip de comunicație.
Sigur, niciunul dintre proiecte nu conține coordonatele suficiente pentru o revoluție în domeniu, sunt doar niște încercări amuzante, care au atras totuși atenția lumii fotografice. E interesant mai degrabă faptul că fotografii ținuți în casă sunt determinați să depășească acest tip de îngrădire, oricât de infantilă ar fi încercarea lor.
Cum s-a schimbat fotografia pentru tine?
E prea devreme să știu dacă fotografia s-a schimbat în contextul acestei pandemii. Aștept și eu, ca toată lumea de altfel, să văd care dintre construcțiile sociale vor rămane în picioare și ce se va schimba. Evident, sunt niște factori aici: depinde de cât de lung va fi acest lockdown, de cât de amplă va fi criza economică de după, de cât de repede se vor șterge componentele emoționale din societate. Fotografia se află întotdeauna într-o strânsă legătură cu viața în sine; așa cum va evolua viața, așa va evolua și fotografia. Efectul de scurtă durată e această pauză neprogramată (care a oprit proiecte și investiții), dar cel de lungă durată e doar o speculație. Vom vedea cu siguranță.
Ce îți ocupă cel mai mult timp din zi? Ce ai vrea să îți ocupe cel mai mult timp din zi?
În contextul crizei sanitare, în continuare fotografia îmi ocupă cel mai mult timp, dar, așa cum îți spuneam mai sus, deocamdată cu forma ei teoretică. Cred că asta aș vrea să se și întâmple, să am cea mai mare investiție de timp plasată aici, în domeniul fotografic (fie el teoretic sau practic). Sper să se întâmple asta, indiferent de cât de potrivnice vor fi condițiile din jurul meu
Ai dobândit vreun obicei în izolare care merită păstrat și după finalul ei?
Am descoperit niște băieți care fac o cafea foarte bună, aproape de casă, i-am vizitat în fiecare zi a crizei și vreau să îi vizitez și după ce va trece pandemia asta. Totuși, momentul de lockdown e deocamdată prea scurt ca să mă determine la obiceiuri ireversibile. Sigur, dacă va dura jumătate de an criza asta, va fi o cu totul altă poveste.
Ce resurse recomanzi creativilor pentru vremea în care stau acasă, fie că vorbim despre cursuri online, cărți, filme, podcast-uri etc.?
Dacă vorbim despre fotografie, ar fi câteva cărți care cred eu că merită citite (sau recitite): The Story of Art de Gombrich, On Photography de Susan Sontag, At Work de Annie Leibovitz.
Ești un tânăr artist la început de drum. Ce faci să rămâi motivat astăzi?
Pe mine mă motivează un rol pe care mi l-am asumat, un fel de “long term project” foarte flexibil și nu extraordinar de coerent, în care îmi doresc să documentez viața, așa cum se află ea în imediata mea apropiere. Am în permanență, de niște ani buni, un aparat de fotografiat la mine și fotografiez. Înregistrez, într-o aparentă întâmplare, ce cred eu că merită păstrat și documentat din ce se întâmplă în jurul meu. Adun în felul acesta o arhivă de fotografie destul de substanțială cu care nu știu dacă o să fac ceva vreodată. Poate nici nu e rolul meu să fiu cel care o va folosi.
Încercăm să ne facem o imagine despre starea de spirit, dificultățile și perspectivele care se întrevăd. Într-o perioadă gri în care ne confruntăm cu provocarea de a găsi noi proiecte sau doar și inspirație, apare și oportunitatea timpului petrecut cu sine, a cercetării și exercițiului.
Industriile creative poate înseamnă astăzi mai multe idei și mai puține soluții. Sunt totuși prea complexe, neuniforme și dense pentru a le cuprinde și înțelege toată realitatea. Chiar și așa, o nevoie comună rămâne certă pentru întreaga industrie, aceea de a ne adapta și regândi resursele.
Am vrut să vedem pentru început cum își gestionează resursele, în special timpul, câțiva profesioniști din zone diferite ale industriilor creative. Am vorbit cu membri din board-ul ultimei ediții DIPLOMA pentru a înțelege perspectiva lor asupra izolării și cum li s-au transformat activitățile. Au rezultat în plus câteva exerciții de gândire și imaginație despre pandemie, artă și antreprenoriat, arhitectură în izolare. Sperăm ca seria de interviuri pornite alături de aceștia să ajute cu idei și motivație comunitatea online de tineri creativi.
În materialul de astăzi, Alex Gâlmeanu, fotograf.
Pentru Alex, proiectele comerciale s-au transformat în timp de studiu și aplecare asupra proiectelor personale. În lockdown, Alex se concentrează pe dimensiunea teoretică a fotografiei. Practică autoportretul (vezi seria Selfie Sunday pe pagina lui de Instagram), se ocupă mai mult de Muzeuldefotografie, unde actualizează colecția de fotografie veche, își rearanjează studioul și caută metode de a fi util în comunitate.
Mai mult din gândurile și preocupările lui, în rândurile de mai jos.
La ce oră te trezești dimineața?
În perioada asta de “stare de urgență”, mă trezesc pe la 09:00. E un pic mai târziu decât în zilele de dinainte de criza asta sanitară. Uneori simt o oarecare vinovăție legată de asta, pentru că dorm mai mult (de fapt nici nu cred că dorm mai mult, doar am decalat orele).
(Cum) Te inspiră pandemia în perioada asta?
Nu știu cât mă inspiră perioada pandemiei, dar știu că mi-aș dori să găsesc metode să fiu util pentru comunitate și în condițiile astea. Evident, e greu pentru un fotograf de portret să se desfășoare în context de izolare, dar uneori restricțiile pot fi depășite cu o anumită doză de creativitate. Nu am nimic concret să îți ofer. În momentul ăsta am doar câteva capete de idei, voi vedea ce se va concretiza.
Cum arată proiectele tale azi?
Activitatea studioului în criza asta, în auto-izolare, este minimală spre zero. Proiectele comerciale sunt aproape imposibil de realizat în condiții de lockdown. Din punctul acesta de vedere, mă aflu într-o inevitabilă conservare. În perioada asta, testez abordări fotografice pe propria-mi persoană… nu glumesc. Trecând peste filozofia “selfie” contemporană, pe care o văd destul de amuzant-infantilă, exercițiul auto-portretului mi se pare o chestiune interesantă. Pe unele dintre aceste auto-portrete le public, vezi seria Selfie Sunday de pe contul meu de Instagram (la @alexgalmeanu).
Un alt mini-proiect e legat de documentarea orașului aflat în lockdown, e un mic capitol dintr-un plan de lungă durată pe care l-am început acum niște ani buni, în care încerc o documentare a vieții din imediata mea apropiere (și din capitală, orașul meu natal).
Ma ocup și de muzeuldefotografie.ro, un alt proiect de suflet pe care l-am neglijat în ultima perioadă. Acolo adun o colecție de fotografie veche pe pe care o studiez și pe care îmi place să o comentez. Nu e un “muzeu” în adevăratul sens al cuvântului, nu e nici pe departe o inițiativă academică, dar cred că are o efervescență care îmi dă mie o anumită bucurie.
De ce crezi că ar trebui să profite cel mai mult cu ocazia izolării tinerii creativi?
Cred că este un moment bun de introspecție și auto-evaluare. În privința fotografiei, eu cred că astăzi, cu atâta tehnologie în jurul nostru, ieftină și la îndemână, un fotograf mai bun înseamnă un artist cu orizonturi lărgite, cu un sitem de valori anume, cu o putere de a decripta și înțelege viața din imediata lui apropiere, cu o capacitate de a transmite povești. Diferența dintre fotografi, astăzi, nu mai este de tehnică, ci de o anumită filozofie. Proiectele faine pe care le-am văzut în ultima perioadă nu au nicio legătură cu cât de perfecte au fost lentilele și camerele folosite, ci cu mesajul și abordarea. Poate că perioada asta e bună pentru dezvoltarea acestor componente mai degrabă teoretice, filozofice, conceptuale. E o perioadă bună pentru citit, pentru consolidarea unei anumite culturi generale, atât de necesare în intenția creației.
De ce profiți tu cel mai mult cu ocazia izolării?
Cred că profit de lucruri simple. Sunt zeci de mărunțișuri în studio lăsate în așteptare de ani de zile, e o perioadă în care pare că pot să mai rezolv din ele. Profit și de o anumită liniște, de care nu aveam neapărată nevoie, dar dacă tot o am, asta e, profit de ea.
Ce noi proiecte de fotografie ai descoperit? Dar proiecte/inițiative din alte domenii care te-au lăsat plăcut impresionat?
În contextul pandemiei, am observat două proiecte fotografice, care sunt mai degrabă amuzante, nu neapărat impresionante.
În primul dintre ele, un fotograf de modă a încercat un anumit tip de fotografie de la distanță, în care a invitat câteva modele să îi pozeze într-un mod specific industriei de modă, oferind indicații regizorale și realizând capturi de ecran, cu ajutorul unei aplicații de tip video-call.
Al doilea proiect necesită câteva noțiuni de fotografie clasică pentru a fi înțeles, trebuie să știi ce reprezintă procedeul fotografic numit „Colodiu umed‟ (Wet Plate sau Wet Collodion în engleză), un procedeu tehnic de developare de secol 19, încă popular în unele cercuri fotografice elitiste. Fotograful a folosit procedeul ăsta care este unul destul de complicat chiar și în condiții ideale de lucru, pentru un portret în care a fotografiat o persoană cu care se afla într-o conversație video, și care a primit indicațiile necesare prin intermediul acestui tip de comunicație.
Sigur, niciunul dintre proiecte nu conține coordonatele suficiente pentru o revoluție în domeniu, sunt doar niște încercări amuzante, care au atras totuși atenția lumii fotografice. E interesant mai degrabă faptul că fotografii ținuți în casă sunt determinați să depășească acest tip de îngrădire, oricât de infantilă ar fi încercarea lor.
Cum s-a schimbat fotografia pentru tine?
E prea devreme să știu dacă fotografia s-a schimbat în contextul acestei pandemii. Aștept și eu, ca toată lumea de altfel, să văd care dintre construcțiile sociale vor rămane în picioare și ce se va schimba. Evident, sunt niște factori aici: depinde de cât de lung va fi acest lockdown, de cât de amplă va fi criza economică de după, de cât de repede se vor șterge componentele emoționale din societate. Fotografia se află întotdeauna într-o strânsă legătură cu viața în sine; așa cum va evolua viața, așa va evolua și fotografia. Efectul de scurtă durată e această pauză neprogramată (care a oprit proiecte și investiții), dar cel de lungă durată e doar o speculație. Vom vedea cu siguranță.
Ce îți ocupă cel mai mult timp din zi? Ce ai vrea să îți ocupe cel mai mult timp din zi?
În contextul crizei sanitare, în continuare fotografia îmi ocupă cel mai mult timp, dar, așa cum îți spuneam mai sus, deocamdată cu forma ei teoretică. Cred că asta aș vrea să se și întâmple, să am cea mai mare investiție de timp plasată aici, în domeniul fotografic (fie el teoretic sau practic). Sper să se întâmple asta, indiferent de cât de potrivnice vor fi condițiile din jurul meu
Ai dobândit vreun obicei în izolare care merită păstrat și după finalul ei?
Am descoperit niște băieți care fac o cafea foarte bună, aproape de casă, i-am vizitat în fiecare zi a crizei și vreau să îi vizitez și după ce va trece pandemia asta. Totuși, momentul de lockdown e deocamdată prea scurt ca să mă determine la obiceiuri ireversibile. Sigur, dacă va dura jumătate de an criza asta, va fi o cu totul altă poveste.
Ce resurse recomanzi creativilor pentru vremea în care stau acasă, fie că vorbim despre cursuri online, cărți, filme, podcast-uri etc.?
Dacă vorbim despre fotografie, ar fi câteva cărți care cred eu că merită citite (sau recitite): The Story of Art de Gombrich, On Photography de Susan Sontag, At Work de Annie Leibovitz.
Ești un tânăr artist la început de drum. Ce faci să rămâi motivat astăzi?
Pe mine mă motivează un rol pe care mi l-am asumat, un fel de “long term project” foarte flexibil și nu extraordinar de coerent, în care îmi doresc să documentez viața, așa cum se află ea în imediata mea apropiere. Am în permanență, de niște ani buni, un aparat de fotografiat la mine și fotografiez. Înregistrez, într-o aparentă întâmplare, ce cred eu că merită păstrat și documentat din ce se întâmplă în jurul meu. Adun în felul acesta o arhivă de fotografie destul de substanțială cu care nu știu dacă o să fac ceva vreodată. Poate nici nu e rolul meu să fiu cel care o va folosi.
