The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Instalația artistică participativă și comunitară, parte din proiectul TRANZIȚIE

/ 02 Sep 2024 / Andra Mihai
  • Instalația artistică participativă și comunitară, parte din proiectul TRANZIȚIE
1/1
Povești din comunitate legate de bullying dar și obiecte semnificative pentru poveștile personale despre copilărie și adolescență vor putea fi văzute în cadrul primei etape deschise publicului a proiectului TRANZIȚIE: Călătoria Eroului, o activare participativă prin artă inițiată de Asociația Macaia. Propunându-și să investigheze fenomenul de bullying în România, din anii ’90 și până în prezent, instalația artistică participativă și comunitară ce va putea fi văzută pe 2 septembrie, între orele 18:00 – 21:00 la Institutul Goethe din București (Calea Dorobanților nr. 32), pune în relație fenomenul de bullying cu consumerismul și cu anxietatea climatică.

1 din 2 copii este victimă a bullyingului în România; 1 din 4 copii este umilit repetat în grupul de egali; 3 din 4 copii sunt excluși în mod repetat din cercul de colegi; 4 din 10 copii au fost răniți de colegi. Prin investigația multidisciplinară pe care o realizează și printr-un calendar consistent de activități venite în sprijinul atât al copiilor, dar și al profesorilor, lucrătorilor sociali și adulților în postura de a-i susține și călăuzi pe tineri, TRANZIȚIE: Călătoria Eroului deschide o discuție care să ducă la o conștientizare și o adresare pe multiple căi a acestor fenomene traumatizante.

Proiectul parcurge probleme de ordin social și psihologic cu care copiii și adolescenții s-au confruntat și continuă să se confrunte, dar și felul în care acestea s-au modificat în timp, de la standardele nerealiste de frumusețe promovate online până la inutilitatea și lipsa de sens ca reacție la anxietatea climatică și a amprentei pe care consumerismul exacerbat și lipsa unei comunități asertive o imprimă asupra lor.

Instalația este compusă din șase povestiri scrise de actrița-dramaturgă Ana Sorina Corneanu, interpretate de aceasta, Alina Tofan și Mara Căruțașu, cu ajutorul suportului sonor și muzical realizat de Ștefan Blănică. Acestea creează instalația sonoră ce va însoți traseul obiectelor și poveștilor reunite de artista vizuală Larisa Tofan și creația new media realizată de Mariekee Leene (Olanda) sub conceptul artistic al Alinei Tofan, inițiatoarea proiectului.

Alături această instalație, proiectul va mai consta în proiecții de film, scrierea a trei noi texte de teatru focalizate pe fenomenul de bullying, producția unui spectacol de teatru participativ, cu reprezentări la București și la Tulcea, cât și coagularea unei numeroase comunități online. În paralel, sunt în derulare în București, Tulcea și în jud. Ilfov ateliere de combaterea bullyingului prin artă pentru cadre didactice și lucrători de tineret din cadrul ONG-urilor, ateliere pentru combaterea bullyingului pentru copii și pentru adolescenți dar și ateliere de art-terapie pentru dobândirea rezilienței climatice.

Astfel, TRANZIȚIE: Călătoria Eroului este un efort complex și susținut de a oferi tinerilor care se confruntă cu acest fenomen o voce și un instrumentar psihologic, social și artistic de care să se poată folosi pentru a-i gestiona și combate nu doar efectele, ci și rădăcinile.

Din iulie 2020 până în prezent, Asociația Macaia, prin colectivul Plastic ArtPerformance Collective, pune în centrul discuției și a explorărilor creative concepte și practici din sfera eco-performance-ului, pentru prima oară în spațiul cultural și artistic românesc. Colectivul curatoriază, concepe și produce creații audio, video, foto și activări comunitare. Proiectul pornește din expertiza și experiența colectivului in demersuri de conștientizare și intervenții culturale din ultimii ani, ducând mai departe arta in spațiul public, co-creată împreună cu comunități locale. TRANZIȚIE: Călătoria Eroului este așadar continuarea unui demers susținut de educație alternativă, art-terapie și activism artistic ecologic, canalizând aceste experiențe înspre o problemă complexă, arzătoare și care necesită o abordare multifațetată și empatică.

Echipa artistică a proiectului este formată din: Alina Tofan (director artistic, actor, dramaturg, art-terapeut/trainer), Ana Sorina Corneanu (actor, dramaturg, trainer), Mara Căruțașu (actor, dramaturg, trainer),  Larisa Tofan (artist vizual/scenograf), Ștefan Blănică (sound designer), Marieke Leene (artist new media), Paul Ruben Grec (asistent ateliere/actor), Alexandra Cojocaru (fotograf), Andreea Dorobăț (fotograf), Amelia Motea (producător).

***

Mai multe informații despre programul proiectului sunt disponibile pe Facebook și pe Instagram.

TRANZIȚIE: Călătoria Eroului este un proiect al Asociației Macaia, în parteneriat cu KINOdiseea - International Children Film Festival, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național - AFCN.

Cu sprijinul: Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion" Tulcea, Inspectoratul Școlar Municipiul București.

Parteneri: Asociația Copii pentru Viitor, Asociația Micile Bucurii, Asociația Urban Lab Valea Jiului, Asociația GEYC, Asociația pentru Sănătate Relațională RECONECTAT, Goethe Institut.

Parteneri media: AIVI Media Hub, Daily Magazine, Happ.ro, The Institute, Radio România Cultural, Revista Golan, Ziarul Metropolis, Munteanu.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.