„Podul/The Bridgeˮ a reprezentat România anul acesta la Cvadrienala de Scenografie și Spațiu Performativ de la Praga
„Podul/The Bridgeˮ, proiectul scenografului Adrian Damian, curatoriat de Dragoș Buhagiar, care a reprezentat România la Cvadrienala de Scenografie și Spațiu Performativ de la Praga 2023, va fi prezentat, pentru prima dată în țara noastră, în Sala Mare a Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru 38. Evenimentul are loc în cadrul Festivalului Național de Teatru. Instalația poate fi vizitată în perioada 25-30 octombrie, între orele 10.00-20.00, iar accesul publicului este liber. Vernisajul va avea loc miercuri, 25 octombrie 2023, ora 17.00.
„Podul/The Bridgeˮ este o instalație artistică interactivă care pune sub semnul întrebării limitele înțelegerii conceptului de împreună. Folosind multiple tehnologii multimedia, „Podulˮ invită oamenii să meargă unul spre celălalt, să redescopere conexiunea adâncă a contactului vizual și să mediteze asupra modului în care corpurile noastre interacționează. Parcurgerea podului devine o experiență care poate revela nevăzutul, iar vizitatorul este, în același timp, observator și participant.
„«Podul» creat de Adrian Damian este remarcabil atât prin tehnologia spectaculoasă, care propune o experiență imersivă, cât și prin mesaj: la construcția acestuia luăm parte cu toții, pentru a putea rămâne împreună. Institutul Cultural Român, ca organizator al proiectului României la Cvadrienala de la Praga, cu vocația sa de a aduce împreună artiști, profesioniști din domeniul culturii, să conecteze cultura română la piața culturală internațională, este onorat să prezinte «Podul/The Bridge» în premieră în România la Sala mare a ICR, un spațiu de întâlnire în domeniul artelor și al creativității.” a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.
”E o mare bucurie ca instalația ce a reprezentat România la PQ, cel mai prestigios eveniment mondial dedicat scenografiei, să poată fi expusă și în cadrul Festivalului Național de Teatru. Mai mult, pentru această variantă am ales să o redimensionez și să o adaptez spațiului generos pus la dispoziție de Institutul Cultural Român în minunata Sală Mare din sediul de pe Aleea Alexandru nr. 38. Suntem mai mult decât putem vedea, ne conectăm mai mult decât gândim, comunicăm mai mult decât exprimă cuvintele. Suntem molecule de apă, interacționăm și interferăm, vibrăm și rezonăm și nicio întâlnire virtuală nu poate înlocui întâlnirea reală, față în față. Le sunt recunoscător lui Dragoș Buhagiar, curatorul de țară, și Institutului Cultural Român pentru încredere și susținere și sper ca The Bridge să inspire publicul și să le ofere o experiență memorabilă.”, a afirmat scenograful Adrian Damian
„Creatorii de teatru au descoperit noi mijloace de exprimare în perioade pline de constrângeri. Dacă aruncăm o privire constructivă la ce s-a întâmplat în ultimii doi-trei ani, putem spune că pandemia nu a reușit decât să elibereze unele energii negative, dar și să provoace în interiorul creatorilor de teatru mișcări / gesturi de curățare, îndoire și eliberare a mijloacelor de exprimare și comunicare. Acceptând faptul că uneltele cu care facem teatru / spectacole sunt unelte cu care ne Exprimăm dar și Comunicăm este mai mult decât limpede că scenografii, echipele de creatori (regizor-scenograf-video artist-compozitor) și artiști vizuali au știut și au reușit să-și reformuleze Uneltele cu care produc Mesajul. Au găsit noi Căi de exprimare și reformulări de mijloace, mixându-le, încrucișându-le”, a explicat scenograful Dragoș Buhagiar, președintele UNITER.
***
Adrian Damian este scenograf, creator de spații scenice și instalații multimedia inovatoare cu o predilecție pentru folosirea tehnologiei ca mijloc de expresie artistică. După absolvirea actoriei la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și-a continuat studiile cu un masterat în scenografie la UNATC București, finalizat în 2010, iar în prezent este doctorand la Universitatea de Artă Târgu Mureș. A semnat peste 60 de scenografii în teatre importante, colaborând cu regizori precum Radu Afrim, Alexandru Dabija, Răzvan Mazilu, Charles Chemin, Radu Alexandru Nica, Bobi Pricop, Peter Schnider, Roberto Bacci, Alexander Hausvater, Vlad Massaci etc. Un loc aparte în cariera sa îl reprezintă colaborarea cu regizorul Mihai Măniuțiu, alături de care a realizat peste 30 de spectacole dintre care „Viața e visˮ sau „Iarnaˮ, nominalizate de juriul UNITER pentru cea mai bună scenografie a anului, „Domnul Swedenborg vrea să visezeˮ și „Cafeneau Pirandelloˮ – cele mai bune spectacole la Festivalul de Teatru Scurt Oradea sau Rambuku – cel mai bun spectacol al anului, UNITER, 2018. Unul dintre cele mai importante proiecte a fost colaborarea cu faimosul regizor Robert Wilson, ca scenograf asociat, pentru spectacolul Rinocerii de Eugène Ionesco, la Teatrul Național „Marin Sorescu“ din Craiova, în 2014. A fost distins cu multiple premii, precum Cea mai bună Scenografie, UNITER, 2016; Cea mai bună Scenografie, Asociația Criticilor de Teatru din Ungaria, 2016; Cea mai bună Scenografie, Festivalul Teatrelor Maghiare, Kisvarda, Ungaria; Cel mai bun Scenograf, Uniunea Artiștilor Plastici, 2015; premiul Omul Anului în Teatru, revista Cotidianul, 2017 etc.
Cea de-a XXXIII-a ediție a Festivalului Național de Teatru are ca temă LABORATOARELE SENSIBILULUI și se desfășoară la București în perioada 20 - 30 octombrie 2023. În urma vizionării a peste 150 de spectacole cu premieră în anul teatral 2022-2023, în teatre de stat și teatre independente, echipa curatorială a FNT 2023, formată din Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari, a optat pentru o serie de producții pe care le-a considerat relevante pentru tema din acest an.
THE BRIDGE by Adrian Damian
Creative team:
ROBERT ERDOS & SEBASTIAN COMĂNESCU - Video & Interaction Design
MIHAI DOBRE - Music
GRIG BURLOIU - Sound Interaction Design
CRISTIAN ȘIMON - Lighting Design
***
Parteneri: OISTAT România, UNITER
Mulțumiri speciale: Fabrica de decoruri, Paradigma Group, 3DLP